Stânga incoerentă / Inegalitatea distribuirii veniturilor compromite perspectivele României

România a aderat la Uniunea Europeană cu cea mai mare inegalitate a veniturilor populaţiei dintre statele membre şi se menţine pe locul doi, potrivit datelor publicate de Eurostat.

În loc să se integreze în grupul central european al fostelor state socialiste intrate în UE, deja aliniat la practica europeană, ţara noastră s-a cantonat în grupul BELL, format din Bulgaria şi ţările baltice.

CASETA

Modul în care sunt distribuite veniturile populaţiei într-o ţară poate fi exprimat matematic printr-un indicator denumit coeficientul Gini (după numle economistului italian cu același nume, care l-a introdus în 1912).
Valorile acestui coeficient  variază între zero (cazul în care toţi cetăţenii au exact acelaşi venit) şi 100, caz în care o singură persoană obţine toate veniturile disponibile.

Valorile sale variază de la o ţară la alta şi, pentru aceeaşi ţară, în decursul timpului.

Cu cât valoarea sa este mai mare, cu atât veniturile disponibile ale populației sunt distribuite mai inegal și invers.

Pentru a vă putea forma o opinie asupra modului în care a evoluat acest indicator la nivel european, implicit a contextului în care se găsește țara noastră, vă prezentăm in extenso datele publicate recent de Eurostat, care arată cum a evoluat distribuţia veniturilor în ţările UE în perioada 2007 – 2015 (vezi tabelul).

Se poate observa uşor că Slovacia şi Slovenia, deja intrate în zona Euro, precum şi cea mai dezvoltată ţară din grupul cu regim valutar de flotare controlată, Cehia, (plecând şi de la mentalitatea indusă de anii de socialism) s-au plasat la niveluri relative scăzute ale coeficientului Gini, alături de campioanele occidentale ale distribuţiei uniforme a veniturilor, Suedia şi Finlanda.

Ungaria s-a menţinut în pluton cu Benelux, Austria şi Danemarca, deşi a mers spre o inegalitate crescută pe parcursul ultimilor ani, în timp ce Croaţia şi Polonia au coborât imediat sub media UE (alături de Germania şi Franţa) după aderare. Traiectoria de ajustare urmărită de cea mai apropiată economie ca mărime şi structură de a noastră, cea poloneză, a fost marcată cu verde, în idea de a servi drept model de ajustare.

Plecată la intrarea în UE de la o valoare de 38,3, România a coborât treptat în perioada de maxim impact a crizei economice până la 2009 până la un 33,5 ceva mai rezonabil din perspectivă europeană, dar a revenit apoi spre valori ridicate de inegalitate socială, ajungând la un nefast 37,4 în 2015. Singura veste bună este o valoare provizorie pentru 2016, estimată la nivelul de 34,7.

Chiar şi aşa, am fi aproape de Spania, economia mare din UE cu cea mai pronunţată inegalitate socială, situată cu peste două procente deasupra Italiei şi Marii Britanii şi într-o companie nu tocmai fericită din perspectiva rezultatelor economice, respectiv Cipru, Portugalia şi Grecia.

În aceste condiţii, este greu de crezut în coincidenţe şi în faptul că inegalitatea crescută a distribuţiei veniturilor nu afectează perspectivele de dezvoltare ale României, inclusiv apropierea nivelului de trai la nivelul întregii ţări de cel din Occident şi trecerea la moneda unică.

Una peste alta, TOATE ţările foste colege de bloc socialist care au simultan un regim valutar la fel ca al nostru şi dimensiuni ale economiei cât de cât similare s-au plasat din punct de vedere al gradului de inegalitate al veniturilor sub media UE, în timp, ce noi ne-am plasat mult deasupra mediei europene, la fel ca ţările cu performanţe economice mai slabe şi cu ţările mai mici şi mai puţin dezvoltate, nevoite să se lege rigid cu moneda naţională de un reper valutar ( balticele au şi trecut la euro).

În mod evident, ne-ar fi necesară o clasă mijlocie mult mai consistentă, care să dilueze extremele şi să mențină coeziunea socială între bogaţi şi săraci. Cu cât aceasta ar fi mai puternică, cu atât mai ușor ar putea fi prevenite disfuncţiile sociale şi adoptate măsuri mai eficiente, care să răspundă unor necesităţi cât mai largi ale populaţiei.

Combinaţia între o mare masă de subremuneraţi (atenţie, nu atât la stat cât în mediul privat)  şi o pătură subţire de superîmbogăţiţi (în raport cu nivelul de dezvoltare al ţării) face puţin relevante mediile naţionale şi complică gestiunea procesului de dezvoltare a ţării.

În pofida majorărilor de salarii bugetare, pensii şi a acordării a tot felul de ajutoare, combinate cu măsurile ce vizează îmbunătăţirea mediului de afaceri, inegalitatea socială rămâne ridicată. Asta deoarece nu au fost luate măsuri pentru stimularea clasei mijlocii şi a acumulării de multe avuţii mici prin muncă personală de înaltă calificare (inclusiv management de firmă proprie), corect retribuită.

Datele ne arată, astfel, rezultatul combinaţiei relativ bizare de politici de stânga și de dreapta. Care alienează pe cei defavorizați, defavorizează normalitatea și normalizează profitabilitatea ”fără număr”. Model care ne va trimite tot mai departe de siguranța nivelului de trai și modul de viață din Occident, în varianta lui de succes la nivelul întregii societăți.