joi

18 aprilie, 2024

8 martie, 2018

Ministrul de Externe german Sigmar Gabriel nu va mai deține o funcție executivă în viitorul guvern al cancelarului Merkel, anunță joi Politico.

Sigmar Gabriel a fost anunțat de președintele interimar al SPD Olaf Scholz și de liderul de grup parlamentar al partidului, Andrea Nahles, că nu va mai deține o poziție ministerială în guvern, urmând să activeze ca membru al  Bundestag.

“A fost o perioadă plină de evenimente și foarte interesantă, în care s-au deschis mari oportunități și în care am trăit experiențe minunate. A fost o onoare pentru mine să pot să îmi servesc partidul și sunt recunoscător pentru asta”, a transmis publicului Sigmar Gabriel.


SPD a aprobat duminica trecută intrarea într-o nouă ”mare coaliție” cu conservatorii, noul guvern urmând să își înceapă mandatul la mijlocul lunii martie. Poziția de ministru de Externe a fost oferită SPD în cadrul negocierilor.

Partidul va anunța vineri cine va fi noul ministru de Externe.

Sigmar Gabriel a renunțat la șefia SPD în 2017, fiind una dintre cele mai populare personalități politice germane. Procentul de încredere al lui Sigmar Gabriel a fost, anul trecut, mai mare decât cel al cancelarului Merkel.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: