vineri

29 martie, 2024

30 mai, 2017

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, marţi, că în buget nu există finanţare pentru achiziţia de ambulanţe, dar că ar putea fi găsită sursa de finanţare pentru ambulanţe la rectificarea bugetară care va avea loc, probabil, în august, potrivit Agerpres.

O să fie o rectificare pe parcursul verii, undeva în august. E normal, e absolut corect să facem această rectificare, astfel încât poate vom reuşi (…) să găsim şi sursa de finanţare pentru ambulanţe, de exemplu”, a afirmat Sorin Grindeanu.

În prezent, „pe buget, nu există finanţare pentru achiziţia acestor ambulanţe. Deci, punem într-un fel carul înaintea boilor. E importantă şi etapa asta, cea legată de acest acord-cadru, dar pe noi, în primul rând, ne interesează unde se poate derula mai repede, în condiţii transparente (…), şi, de asemenea, cum găsim sursa bugetară pentru achiziţia acestor ambulanţe”, a declarat Grindeanu după o vizită de lucru la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).


Premierul a mai spus că va avea discuţii cu secretarul de stat Raed Arafat, cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, şi cu ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, „ca între colegi, aştept argumentaţia şi eu, şi doamna ministru, şi din partea Ministerului Sănătăţii, şi din partea domnului Arafat, astfel încât aceste proceduri să se termine cât mai repede, să îndeplinească toate criteriile (…) şi, în acelaşi timp, aş fi foarte interesat să găsim şi sursele de finanţare şi să le ştim cât se poate de clar”, a mai spus Sorin Grindeanu.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: