miercuri

24 aprilie, 2024

17 ianuarie, 2012

Eurodeputatul german Martin Schulz, lider al grupului Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), a fost ales marţi, la Strasbourg, în funcţia de preşedinte al Parlamentului European pentru următorii doi ani şi jumătate, relatează Agerpres.

Schulz a fost ales cu 397 de voturi pentru, asigurându-se astfel majoritatea absolută a voturilor exprimate.

Ceilalţi candidaţi la preşedinţia Parlamentului European au fost Diana Wallis (membră a grupului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa şi vicepreşedinte al Parlamentului European) şi Nirj Deva (grupul Conservatorii şi Reformiştii Europeni).


Martin Schulz a fost ales la preşedinţia Parlamentului cu sprijinul eurodeputaţilor din grupul PPE, în baza unui acord informal convenit în vara lui 2009 de grupurile PPE şi S&D de a se susţine reciproc astfel încât în primul mandat de 2 ani şi jumătate din actuala legislatură euroaparlamentară, începută în iulie 2009, preşedinţia PE să îi revină unui membru al grupului PPE, iar în cel de-al doilea unui reprezentant al grupului S&D.

Regulamentul de procedură al PE prevede că preşedintele Parlamentului European este ales pentru o perioadă de doi ani şi jumătate, adică jumătate din legislatura europarlamentară. Este ales preşedinte candidatul care obţine majoritatea absolută a voturilor exprimate prin vot secret. Dacă, după trei tururi de scrutin, nu se obţine o majoritate absolută, preşedintele este ales cu majoritate simplă, într-un al patrulea tur de scrutin.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: