sâmbătă

20 aprilie, 2024

22 septembrie, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat luni că programul operaţional de dezvoltare a resurselor umane (POSDRU) se derulează firesc, „merge mai departe, se semnează noi contracte, sunt programe în derulare”.

Realitatea în ce privește facturile trimise la Bruxelles și plățile aferente arată, însă, puțin diferit. Deocamdată, plățile care se fac sunt plăți de la bugetul de stat, în tentativa ministerului de-a depana o problemă serioasă: sumele din sistemul informatic SMIS nu se potrivesc cu sumele din facturile trimise.

MFE: România nu a mai solicitat bani Bruxelles-ului pe POSDRU din luna decembrie 2013

Ministerul Fondurilor Europene publică lunar situaţia absorbţiei fondurilor europene, pe fiecare program operaţional în parte.


Până în luna decembrie a anului trecut, pe POSDRU au fost trimise cereri de rambursare de către autorităţile române în valoare de 999 de milioane de euro, ceea ce a însemnat o rată de absorbţie de 28,75%.

Comisia Europeană a decontat, până la acea dată, 948 de milioane de euro, reprezentând o rată de absorbţie pe acest program de 27,27%.

FOTO: Ministerul Fondurilor Europene (CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIRE)

 

Până în luna martie 2014, Comisia Europeană a ajuns să deconteze toată suma aferentă declaraţiilor de cheltuieli trasmise de autorităţile de la Bucureşti, astfel că valorile acestora şi plăţile de la Comisie sunt egale: 999 de milioane de euro, adică o rată de absorbţie pe POSDRU de 28,75%.

FOTO: Ministerul Fondurilor Europene (CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIRE)

 

În luna august a acestui an, însă, situaţia pe POSDRU se blocase la nivelul lunii martie.

FOTO: Ministerul Fondurilor Europene (CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIRE)

Surse convergente, europene şi din România, au declarat pentru cursdeguvernare.ro că POSDRU este, practic, blocat.

Comisia Europeană: Sumele din sistemul SMIS ”nu bat” cu sumele de pe facturi

cursdeguvernare.ro a solicitat Comisiei Europene o explicaţie referitor la stagnarea absorbţiei fondurilor europene şi care ar fi problemele din cauza cărora nu se mai atrag bani europeni şi autorităţile de la Bucureşti nu mai trimit solicitări de plată.

România trebuie să asigure reconcilierea sumelor declarate Comisiei în sistemul SMIS şi Action Web cu documentele contabile detaliate transmise„, a fost răspunsul dat în 4 agust 2014.

SMIS este un sistem informatic centralizat care permite monitorizarea proiectelor finanţate din fonduri europene, din momentul depunerii acestora şi până la rambursarea cheltuielilor către beneficiari.

Într-o explicaţie simplă, sumele din programul informatic, care, potrivit multora dintre funcţionarii care lucrează cu fonduri europene are o serie de disfuncţionalităţi, nu coincideau cu sumele de pe facturile trimise spre decontare.

Imediat ce munca Autorităţii de Management pentru remedierea acestei probleme va fi finalizată, Comisia Europeană va verifica acurateţea. Nu a avut încă loc o astfel de verificare, iar între timp România nu a mai trimis nicio solicitare de plată Comisiei„, arăta Cecile Dubois, ofiţer de presă al comisarului pentru afaceri sociale, care gestionează fondul social european, care finanţează POSDRU.

Ministrul Teodorovici: Cererile de rambursare vor fi trimise „undeva în luna septembrie”

Este o situaţia confirmată de ministrul fondurilor europene, Eugen Orlando Teodorovici, într-un interviu acordat Agerpres luna trecută.

Ministrul recunoştea că nu a fost trimisă nicio cerere de rambursare pentru POSDRU şi pentru programul de competitivitate POSCCE şi vorbea despre „înţelegerea făcută cu Comisia Europeană” în acest sens.

Situaţia rămânea ca atare până la reverificarea unor „date istorice”, iar ministrul dădea asigurări că cererile vor fi trimise Comisie Europene „undeva în luna septembrie”.

„Atunci vom trimite cereri de rambursare foarte mari, ceea ce va atinge practic din start acel minim pentru 2014, pentru a nu avea niciun risc de pierdere de bani”, asigura ministrul Teodorovici, care adăuga că guvernul a făcut plăți de jumătate de miliard de euro către beneficiari.

Între timp, au fost semnate noi contracte şi au fost lansate noi cereri de proiecte, însă banii de la Bruxelles nu au venit în România.

cursdeguvernare.ro a solicitat în urmă cu o lună Ministerului Fondurilor Europene informaţii referitor la faza în care se ală aceste verificări şi informaţii referitoare la misiunea de audit de la Bruxelles, care a fost în România la sfârşitul lunii august. Până în momentul publicării acestui articol, MFE nu a dat un răspuns solicitării cursdeguvernare.ro.

În schimb, Comisia Europeană a comunicat luni pentru cursdeguvernare.ro că situaţia este aceeaşi de la ultima corespondenţă, din 4 august, dar că această reconciliere a sumelor „este în fază finală”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Sumele din SMIS sunt introduse incepand probabil cu 2008.
    Intre timp s-au produs schimbari, unele nu mai sunt introduse de OI ci la nivel de AM. De atunci exista ramaneri in urma.
    Raportul de audit de la CE probabil inca nu s-a primit la MFE.
    Cine stie cum merg treburile si pricepe, altfel poate comenta orice amator.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Sumele din SMIS sunt introduse incepand probabil cu 2008.
    Intre timp s-au produs schimbari, unele nu mai sunt introduse de OI ci la nivel de AM. De atunci exista ramaneri in urma.
    Raportul de audit de la CE probabil inca nu s-a primit la MFE.
    Cine stie cum merg treburile si pricepe, altfel poate comenta orice amator.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: