joi

25 aprilie, 2024

22 noiembrie, 2016

richard-branson-image-from-virginSir Richard Branson, fondatorul grupului de firme Virgin Group și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri britanici, finanțează parțial lansarea unei organizații conduse de Alan Milburn, fostul ministru laburist al Muncii, în scopul derulării unei campanii împotriva ieșirii  Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), potrivit The Guardian și The Independent.

Scopul organizației este acela de a reuni diferite grupuri pro-europene într-o campanie care țintește nici mai mult nici mai puțin decât la infirmarea rezultatului referendumului care a decis Brexitul.

Sir Richard Branson ar fi oferit cash și spații de birouri noii organizații, potrivit unui email invocat de The Independent și citat de The Guardian.


Principala organizație pro-europeană, Open Britain, nu se dedică în mod explicit rămânerii în UE, dar în schimb dorește să obțină cel mai confortabil Brexit posibil pentru afacerile UK, inclusiv implicarea maximă pe piața unică, potrivit The Guardian.

Freuds, o agenție de relații publice fondată de Matei Freud, un prieten apropiat al lui Tony Blair și al lui David Cameron, ar gestiona strategia noii campanii pro-UE.

Un purtător de cuvânt al Virgin a spus că „de la referendumul UE, Virgin nu a făcut nicio plată pentru nici o campanie legată de Brexit”.

Pe de altă parte, „este bine cunoscut faptul că Richard a sprijinit campania de rămânere (în UE, n.r.) înainte de referendum, și ca urmare persoane implicate în dezbatere sunt interesate de opiniile Virgin cu privire la Brexit și de impactul acesteia asupra afacerii. Virgin este interesată să se implice în diferite organizații pentru a înțelege impactul Brexit asupra Regatului Unit”, a mai spus purtătorul de cuvânt citat.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: