marți

16 aprilie, 2024

24 aprilie, 2018

Sumele restante datorate de stat pentru orele suplimentare ale angajaților din peniteanciare se ridică la 10,5 milioane euro, echivalentul a 1,5 milioane de ore lucrate peste program.

Acest total, pe care statul amână să-l deconteze, este de 49 de ori mai mic decât cel promis condamnaților, cu titlu de despăgubiri de câte 5 – 8 euro pentru fiecare zi de detenţie în conditii ”aşa-zise improprii”.

De aceea, explică sindicaliștii din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), ministrul Justiției, care a inițiat un proiect pentru despăgubirile deținuților, dar susține că nu există bani pentru orele suplimentare ale gardienilor, trebuie să demisioneze imediat.


„Peste 520 de milioane de euro ar urma să ne coste această investiție în criminalitate.

În acelaşi context, la un cost mediu de operare a unui sistem de supraveghere prin brăţări electronice de 750 de euro pe an pentru fiecare infractor dintre cei 6.000 care estimăm că ar putea beneficia în actualele condiții propuse, această cheltuială pentru bunăstarea infractorului s-ar ridica la 13,5 milioane de euro pentru o perioadă de 3 ani”, mai spun sindicaliştii.

La intervenţia organizaţiilor sindicale din penitenciare şi Poliţie, Legea cadru a salarizării 153/2017 a fost modificată în Parlament, astfel încât orele suplimentare să poată fi plătite într-un plafon de 3%.

„Această prevedere legală este însă absolut insuficientă raportat la nevoile operative şi nu rezolvă problema datoriilor restante.


Revenim, deci, cu solicitarea ca ministrul Tudorel Toader să fie demis şi orele suplimentare nerecuperate să fie plătite pentru ultimii 3 ani, cu precizarea că demersurile de informare publică vor fi urmate în curând de noi acţiuni de protest în stradă ale personalului din penitenciare şi de blocarea activităţii acestor instituţii”, precizează un comunicat al sindicatelor din ANP.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat anul acesta că statul va stabili despăgubiri pentru deținuții care au fost cazați în celule unde spațiul corespunzător fiecărei persoane era mai mic de 4 mp și care au fost eliberați în perioada 2012 – octombrie 2017 (când a intrat în vigoare recursul compensatoriu, cu zilele reduse din pedeapsă).

Suma maximă ce ar putea fi obținută de un deținut, pentru cinci ani, ar urma să fie între 9.125 euro și 14.600 euro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: