vineri

19 aprilie, 2024

15 martie, 2017

Europarlamentarul Siegfried Mureşan (foto) a declarat, la Strasbourg, că ideea Europei cu mai multe viteze nu este una greşită cu totul, iar România ar trebui să negocieze propunerile preşedintelui CE, Jean Claude Juncker, sugerând ca ţara noastră să solicite acceptarea în spaţiul Schengen ca o condiţie de a accepta acest scenariu privind viitorul UE.

”Suntem la începutul unui proces de reflecţie şi al unei consultări publice. Preşedintele Comisiei Europene spune că UE, în forma actuală, nu corespunde pe deplin aşteptărilor cetăţenilor. (…) UE trebuie îmbunătăţită, reformată. Este un proces firesc. (…) Scenariul ideal este ca toate cele 27 de state membre împreună să facă toţi aceşti paşi de integrare. Dar vedem că apetitul de integritate este diferit de la stat la stat”, a afirmat Siegfried Mureşan, citat de News.ro.

El a explicat că României îi este ”teamă că va rămâne pe afară” din acest nou proiect şi de aceea se împotriveşte ideii unei Europe cu mai multe viteze, însă reprezentanţii ţării noastre ar trebui să negocieze cu UE aceste lucruri.


”Primul lucru pe care l-aş spune dacă aş fi reprezentant al Guvernului sau al Preşedinţiei în negocieri este: prioritatea numărul unu, fiecare stat membru să poată participa la toţi viitorii paşi de integrare europeană. Să nu existe criterii, condiţii, cantitativ definite care să ne excludă. (…) Dacă aş fi preşedinte, ministru, aş spune în toate negocierile: acceptaţi-mă în zona Schengen, fiindcă îndeplinesc condiţiile şi atunci românilor le va fi mai puţină teamă de Europa cu două viteze”, a afirmat europarlamentarul.

Mureşan a mai spus că cea mai mare greşeală pe care o poate face România este nu fie parte la discuţii.

”Preşedintele Comisiei Europene a lansat această consultare publică acum. Cel mai greşit lucru pe care România îl poate face este să spună nu, nu, nu, nu participăm la discuţie, să dăm din mâini şi din picioare. Trebuie să fim parte a discuţiilor, să ne punem condiţiile”, a subliniat europarlamentarul.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: