sâmbătă

20 aprilie, 2024

16 martie, 2017

Al doilea decret al președintelui american Donald Trump privind imigrația a fost blocat de un judecător federal, miercuri, cu numai câte ore înainte de a intra în vigoare.

Judecătorul federal Derrick Watson (foto), de la curtea federală Honolulu, Hawaii, a considerat că suspendarea temporară a decretului evită un „prejudiciu ireparabil”, potrivit deciziei care blochează la nivel național acest al doilea decret al lui Trump, citată de The Guardian.

În opinia judecătorului, care a invocat în hotărâre mai multe declarații controversate ale președintelui american și ale unor apropiați ai acestuia, limitarea imigrației în varianta decretului încalcă clauza constituțională care interzice discriminarea pe bază religioasă -conține „dovezi semnificative și de netăgăduit de animozitate religioasă”.


Acest al doilea ordin este o versiune atenuată a celui din ianuarie și prevede închiderea temporară a frontierelor pentru refugiații din lumea întreagă și suspendarea acordării de vize pe timp de 90 de zile pentru cetățenii din Iran, Libia, Siria, Somalia, Sudan și Yemen.

Reglementarea nu mai cuprinde inetrdicția privind Irakul și îi exceptează pe posesorii de vize și green cards.

Donald Trump a reacționat față de hotărâre amenințând că va merge la Curtea Supremă pentru a-și apăra decretul. Aflat reuniune publică la Nashville, președintele american a declarat că decizia este „eronată” și a acuzat instanța că comis „un abuz de putere fără precedent”.

 


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: