marți

16 aprilie, 2024

13 octombrie, 2011

Nota redacţiei:

Unde se află România ca model economic? Deocamdată, criza de identitate a rudimentarului capitalism românesc stă între două mari modele. Cel european şi cel american.Desigur, am vrea să luăm caimacul de pe amândouă. Ne iese o struţo-cămilă nerealistă, care nu ţine la drum.
Aceste întrebări formulează lapidar intriga analizei cursdeguvernare.roEroarea modelului românesc de societate: Protecţie socială „europeană” cu fiscalitate „americană”. Articolul de mai jos este viziunea domnului Sever Voinescu asupra acestei probleme:

Cînd spuneți în analiza dumneavoastră că România e un fel de ”struțo-cămilă” din punctul de vedere al raportului dintre fiscalitate și prestații sociale, aveți dreptate. Numai că, am impresia, vreți să sugerați că această situație este produsă de incoerența politicienilor cronicizată, deja, în 20 de ani de acțiuni contradictorii.
Eu aș spune altfel: această situați se datorează faptului că nu a existat niciodată un răspuns la întreabrea esențială  ”ce vrem să facem cu acest sistem de asistență socială, unde vrem să ne ducă el?”.

Precizez că sistemele de asistență socială nu sunt doar o formă de ajutor a celor în nevoie, ci au potențialul de a fi și vectori ai unei politici care duce într-o anumită direcție relațiile de muncă din cetate.  Trebuie să pornim, întotdeauna, de la valori și trebuie să știm ce premiem și ce sancționăm. Opțiunea trebuie să fie limpede: premiem munca, creativitatea, asumarea riscului antreprenorial și sancționăm nemunca.  Deocamdată, suntem preocupați doar de sancțiunea nemuncii. Cînd românii vor simți că este cu adevărat o diferență între cei care muncesc și cei care nu muncesc, vor munci.

Acum, cînd 80% din totalul salariilor plătite în economie sunt în zona salariului mediu net (în jur de 350 EURO) sau mai jos, e greu să pledezi pentru beneficiile muncii altfel decît în termeni etici.  Mai departe, trebuie să știm că:

  • Orice impozit/taxă este o limitare a libertății economice. Iar libertatea economică este singura sursă de creștere. Iar creșterea economică este singura cale spre prosperitate. Singura!
  • Nu statul trebuie să aibă bani, ci oamenii. Decît să avem bugete uriașe de asistență la stat cheltuite pe ceea ce statul crede că au oamenii nevoie, mai bine să avem bugete consistente înconturile  familiilor de români și să-i lăsăm să-și procure serviciile/beneficiile de care fiecare are nevoie. Fiecare om știe cel mai bine ce trebuințe are. Statul, în general, nu știe, ci presupune.
  • Solidaritatea nu trebuie să împieteze asupra muncii.
  • Cea mai bună formă de protecție socială este locul de muncă. Statul, însă, nu trebuie să se grăbească să creeze locuri de muncă, căci singurul fel în care poate face acest lucru este prin creșterea cheltuielilor publice. Statul trebuie să favorizeze apariția locurilor de muncă în zona economiei private.

Nu în ultimul rînd, prestațiile sociale trebuie evaluate cumva. Specialiștii știu că orice sistem de asistență socială se structurează pe trei paliere, cu trei mari tipuri de responsabilități: cine prestează, cine finanțează și cine controlează.

În cazul României, răspunsul la toate aceste întrebări este unul singur: statul. Găsim statul român – anacronic, birocratizat, corupt și incompetent – responsabil principal pe toate cele trei paliere ale sistemului, prin urmare putem fi siguri că avem un sistem de asistență socială nesustenabil și neviabil. Cînd pe cele trei paliere vor fi actori diferiți, atunci vom avea un sistem eficient și sigur. O reformă reală a sistemului înseamnă implicarea masivă a sectorului non-guvernamental pe palierul prestațiilor, a sectorului privat pe palierul finanțării și a păstrarea statului în poziția de control.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Sever Voinescu bate campii. Daca statul nu are bani cine se va ocupa de scoala, sanatate, drumuri, politie, armata? Prefer un stat bogat cu oameni modesti unui stat sarac cu mafioti bogati.

  2. Sever Voinescu are dreptate in esenta, totul e sa si faca ce spune. Mai bine are individul bani mai multi, si face alegeri personale, decat sa aiba niste functionari care decid pentru el.

    gheorghita zbaganu bate campii. „Daca statul nu are bani cine se va ocupa de scoala, sanatate, drumuri, politie, armata?” – pai sa le luam pe rand:
    – scoala = este la pamant, in 22 de ani am avut vreo 20 de ministri la invatamant, vezi bac-ul de anul trecut.
    – sanatate = ce sa-ti faca un medic platit cu 2-300 euro/luna? Pai iti ia spaga si-ti da medicamente pe comision de la producator! Sau vezi: „Moartea domnului Lazarescu”. Sau vezi cazul Maternitatea Giulesti.
    – drumuri = care drumuri?
    – politie = te referi la politistii/vamesii platiti cu 3-4-500 euro/luna? la salariile astea, spaga este ieftina.
    – armata = cand a facut armata romana vreo branza? in ’89 l-a tradat pe Ceausescu si s-au impuscat intre ei, in ’44 i-a tradat pe nemti, in ’40 a tradat poporul roman – a cedat Basarabia, Bucovina de Nord, Transilvania de Nord si Cadrilaterul. Poate in 1877-78? Pai atunci ne conducea un Rege. Neamt.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: