vineri

29 martie, 2024

25 septembrie, 2018

Senatul a adoptat luni o propunere legislativă privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, cu amendamente nesusținute de Guvern.

România a fost dată în judecată de Comisia Europeană la Curtea de Justiție a UE din cauză că nu există această lege. Pentru a evita penalizări dictate de instanță, proiectul ar trebui adoptat și de Camera Deputaților și promulgată mai repede decât se derulează procedurilor judiciare europene. Evident, legea ar trebui să nu altereze principiile europene în materie.

„Fiind vorba de transpunerea Directivei UE, nu susţinem amendamentele admise din raportul celor două comisii”, care au întocmit raportul comun de admitere, a precizat Guvernul, cu referire la raportul comisiilor de specialitate din Senat care au dat forma finală a textului votat de plen.

Observațiile lui Siegfried Mureșan


Modificările adoptate de majoritatea PSD-ALDE din Senat asupra proiectului de lege privind prevenirea și combaterea spălării banilor ar putea determina Curtea de Justiție a Uniunii Europene să adauge penalități financiare împotriva României, ca urmare a netranspunerii în totalitate a unei directive europene în acest domneiu, a avertizat marți europralamentarul Siegfried Mureșan (PNL/PPE), purtător de cuvânt al Partidului Popular European.

„Curtea de Justiție s-ar putea să nu considere transpusă în totalitate această directivă. Or, fiecare zi în care această directivă nu e transpusă în totalitate înseamnă creșterea penalităților. Senatul își asumă riscul de amenzi suplimentare pentru că politicienii PSD și ALDE se tem de prea multă transparență fiscală”, a afirmat Mureșan, într-o postare pe Facebook.

El se referă la amendamentul acceptat de Senat care prevede eliminarea din textul legii a tuturor articolelor care se referă la „persoanele expuse politic”.

Modificări operate la Senat

Unul dintre aceste amendamente prevede că eliminarea din textul legii a tuturor articolelor  care se referă la „persoanele expuse politic”. Senatorul PSD Robert Cazanciuc, președinte al comisiei juridice, a declarat că această prevedere ar fi fost „evident neconstituţională”.


„Avem o propunere de a elimina această referire la persoane expuse politic. Mi se pare că putem să lăsăm textul să meargă la Curtea Constituţională, pentru că este evident neconstituţional. Eu încerc să construiesc ceva pentru ţara asta şi chiar nu vreau să fiu considerat ca persoană cu risc. Adică, eu îmi asum riscul de a construi ceva cu toată buna-credinţă şi nu vreau să construiesc un text de lege care să nască abuzuri, pentru că la un moment dat nu o să mai vină nimeni să construiască ceva în ţara asta dacă eu, by the law, sunt considerat persoană cu un anumit grad de risc. (…) Am auzit nişte poveşti, zilele trecute, cu nişte colegi care au ajuns la bănci şi li s-a refuzat deschiderea unor conturi pe veniturile parlamentare. Deci, suntem într-o altă zonă, în care nu ne-am gândit vreodată că vom putea ajunge”, a afirmat Cazanciuc, citat de Agerpres.

Proiectul prevede că societățile cu acțiuni la purtător au un an și jumătate la dispoziție să efectueze conversia la acțiuni nomitative (la vedere), iar în caz contrar vor fi dizolvate

O altă modificare adusă propune măsuri de precauţie privind clientela în momentul în care se efectuează o tranzacţie ocazională a cărei valoare este de „cel puţin 15.000 de euro, indiferent dacă tranzacţia se efectuează printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni care par a avea o legătură între ele„, față de 10.000 euro cât prevedea proiectul în forma inițială.

România dată în judecată

Comisia Europeană a trimis România și Grecia în fața Curții de Justiție a UE, în 29 august, pentru neîndeplinirea obligației de a transpune, în legislația lor națională, cea de-a patra directivă privind combaterea spălării banilor, potrivit unui comunicat al CE emis joi.

Termenul a fost 26 iunie 2017, iar România este deja în situație de infringement în această speţă.

CE a propus impunerea de către Curte a plății unei sume forfetare, precum și a unor penalități zilnice până când cele trei țări vor lua măsurile necesare.

Ar fi pentru prima dată când România ar fi obligată să plătească sancţiuni pentru neîndeplinirea obligaţiiilor de membră a Uniunii Europene.

 

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: