Schimbarea de paradigmă în lumea energiei și tranziția energetică rapidă din Uniunea Europeană pot deveni risc extern de securitate dacă România nu se adaptează în timp util– avertizează grupul de lucru care a elaborat componenta ”Securitate și diplomație energetică” a viitoarei Strategii de securitate energetice a României.
Lipsa de aliniere la standardele europene plasează România într-o „groapă de potențial”, ocolită de fluxurile de energie, „groapă” care nu este doar de natură tehnică, ci și economică, financiară, tehnologică și chiar diplomatică.
Confortul teoretic oferit de statistici
În UE, România este statul membru cu cele mai mici importuri de energie per capita: 12,5 GJ, potrivit datelor Eurostat (2015).
Dependența de importuri de gaz natural a scăzut de la 24% din cerere în anul 2011 la mai puțin de 5% în anul 2015, în special pe fondul scăderii consumului industrial de gaz natural în industria producției de îngrășăminte chimice.
De asemenea, prețul mediu al gazului natural importat s-a diminuat semnificativ pe parcursul anului trecut, de la 375 dolari/mmc (1000 metri cubi) în ianuarie 2015 la 232 dolari/mmc în decembrie 2015, potrivit datelor ANRE.
Pe plan internațional, potrivit clasamentului International Index of Energy Security Risk (2015), România ocupă un loc bun între primele 75 de țări consumatoare de energie ale lumii, cu un scor al riscului de securitate energetică apropiat de media OECD și mai bun decât cel al vecinilor săi.
În ciuda perioadei faste pe care pare să o traverseze din punct de vedere al securității energetice, România se confruntă cu o serie de riscuri care trebuie gestionate în mod corespunzător, arată analiza specialiștilor.
Riscurile geopolitice
După cum arată rezultatele testelor de stres realizate la finele anului 2014 de Comisia Europeană, în situația unei întreruperi a livrărilor de gaz natural din Federația Rusă prin Ucraina către piețele UE pentru o perioadă cuprinsă între una și șase luni, România ar fi fost printre cele mai sever afectate state europene, cu un deficit estimat de gaz natural de 1,361 miliarde metri cubi (mld mc) – al treilea cel mai nefavorabil rezultat, după Finlanda (2,255 mld mc) și Ungaria (2,170 mld mc).
Suntem în această situație din cauză că interconectările, capacitățile moderne de stocare a gazului și calitatea infrastructurii sunt deficitare în România.
Scăderea prețului petrolului în ultimii doi ani a adus cu sine și scăderea prețului gazului natural, fapt favorabil pentru consumatori, dar care erodează profund capacitatea operatorilor din sectorul producerii de țiței și gaz natural de a realiza investițiile necesare pentru menținerea producției și pentru dezvoltarea unor proiecte de importanță strategică pentru România, precum zăcămintele de gaz natural recent descoperite în apele adânci ale Mării Negre.
Riscul tehnologic
În afară de geopolitică, tehnologia este un al doilea factor determinant, cu puternice efecte disruptive, care modelează piețele globale de energie. Tehnologia extracției gazului natural și petrolului „de șist” este cea care a generat actuala răsturnare a ierarhiilor mondiale ale producătorilor de hidrocarburi.
Scăderea spectaculoasă a costurilor tehnologiilor de producție a energiei din surse regenerabile (SRE), promisiunea stocării energiei electrice la scară comercială în următorii ani, emergența electromobilității și progresul tehnologiilor de gestiune a consumului de energie constituie provocări fundamentale la adresa paradigmei convenționale de producție, transport și consum al energiei.
Dezechilibrul dintre cererea și oferta
În prezent, consumul de energie este în scădere și capacitatea de producție este mare, ceea ce explică dependența redusă de importuri. Este însă posibil ca producția indigenă de hidrocarburi și cea de energie electrică bazată pe cărbune să se diminueze.
Pe de altă parte, speciualiștii anticipează o creștere a consumului intern de energie – deși România se află pe un trend clar de decuplare a creșterii economice de consumul de energie.
În acest scenariu, dependența de importuri poate atinge cote îngrijorătoare.
Securitate energetică vs independență energetică
Potrivit raportului grupului de lucru ”Securitate și diplomație energetică”, conceptul de securitate energetică trebuie deosebit de cel de independență energetică, cu care este adesea confundat.
Într-o epocă a piețelor globalizate de energie și a interconectărilor, independența energetică, care trimite la autosuficiență și insularitate energetică națională, reprezintă o aspirație contraproductivă politic și ineficientă economic.
Pe plan intern, securitatea energetică depinde de calitatea infrastructurii, a guvernanței energetice și a politicilor energetice, capitole la care România înregistrează restanțe semnificative.
Vulnerabilitățile interne: guvernanța și rețelele de distribuție depășite
Vulnerabilitatea internă cea mai pregnantă ține de problematica guvernanței energetice: de claritatea și stabilitatea legilor și a reglementărilor, de adecvarea și calitatea instituțiilor și de calitatea actului birocratic și administrativ în sectorul energetic.
Alte vulnerabilități interne de securitate energetică cu care se confruntă România în prezent:
- Parcul capacităților convenționale de producție a energiei electrice are, în general, o stare tehnică precară, în special în segmentul companiilor energetice cu capital de stat.
- Rețelele operate în regim de monopol natural a energiei electrice necesită investiții majore pentru a spori eficiența, reduce pierderile și realiza tranziția către conceptul de “rețele inteligente”, prin modernizări și retehnologizări.
Problemele structurale
Diversitatea mixului energetic indigen de energie primară constituie un factor de securitate energetică.
Totuși, segmente importante ale mixului sunt afectate de probleme structurale:
1.Dilema nucleară.
În ceea ce privește energia nucleară, două dintre verigile lanțului său integrat – producerea de combustibil și cea de apă grea – sunt afectate de insolvență. Pentru combustibilul nuclear, dilema ciclului uraniului constă, pe de o parte, în ineficiența producției autohtone de combustibil nuclear și, pe de altă parte, în riscurile importului său la un preț mai mic – ceea ce aduce probleme legate de transport, de controlul ciclului și de pierderea competenței de a produce combustibil nuclear în România.
2.Costurile sociale ale mineritului.
Având în vedere condițiile internaționale care vor fi tot mai defavorabile utilizării cărbunelui, pe fondul creșterii anticipate a prețului certificatelor de emisii de CO2, rolul acestuia va scădea în favoarea SRE. În mod inevitabil, pe termen mediu și lung se va reducere treptat ponderea cărbunelui în mixul de energie primară al României. Situația economică și socială asociată acestor complexuri cu capital majoritar de stat trebuie rezolvată prin restrucutrare și eficientizare a activității, în paralel cu reconversia zonelor miniere.
3.Țiței și gaze- cerea internă mai poate fi susținută 15 ani.
În sectorul de producție a țițeiului și gazului natural, România se confruntă cu o rată anuală de declin natural al producției de 10%, iar gradul de epuizare al zăcămintelor aflate în exploatare, cu mijloacele curente, este estimat la peste 80%.
În aceste condiții, în lipsa investițiilor în tehnologie pentru creșterea suplimentară a gradului de recuperare din zăcăminte, respectiv a dezvoltării unor noi zăcăminte, rezervele certe de hidrocarburi ale României mai pot acoperi o parte a cererii interne, la rata actuală de producție, doar pentru următorii circa 15 ani.
Pe fondul actualei prăbușiri a prețului petrolului pe piețele internaționale, este necesar un mediu de reglementare (inclusiv fiscală) care să stimuleze investițiile operatorilor din sectorul de explorare și producție în dezvoltarea de noi zăcăminte și în tehnologii de mărire a gradului de recuperare din zăcămintele existente. Altminteri, potențialul încă neexploatat al zonelor de frontieră onshore și offshore va rămâne nefructificat, posibil pentru totdeauna.
Legislație, corupție, guvernanță
Inconsecvența instituțională îngreunează elaborarea unei strategii energetice realiste și robuste. Neclaritățile legislative și de reglementare se traduc în slaba capacitate administrativă de implementare.
Transparența și combaterea corupției țin, de asemenea, de buna guvernanță energetică și de creșterea securității energetice. Energia este un sector cu mari interese financiare, cu grupuri de interes puternice și active. Echilibrul dintre aceste grupuri de interes trebuie realizat sub arbitrajul statului, în sensul funcționării eficiente și stabile a întregului sistem energetic și în beneficiul consumatorului final de energie.
Elaborarea și modificarea legislației din sectorul energetic are consecințe majore asupra economiei în ansamblu, dar și asupra securității naționale. În prezent, legislația este modificată conjunctural, fără transparența necesară. Fundamentarea actului legislativ este adesea precară și înconjurată de suspiciuni privind ingerințele unor grupuri de interes, fapt ce subminează încrederea publică în calitatea și în intențiile procesului de legislare.
Vulnerabilitățile externe
O bună strategie energetică – dublată, de bună seamă, de o bună implementare – oferă unui stat securitate energetică și beneficii economice chiar și în lipsa unor resurse energetice indigene semnificative. Exemple la îndemână sunt, pe plan mondial Japonia sau Turcia, iar în Europa, Austria, Belgia, Slovacia sau Ungaria.
Ungaria, de exemplu, consumă aproape 10 mld mc (miliarde metri cubi) de gaz natural anual, dar are capacitate de interconectare de 27 mld mc cu toți vecinii săi.
Prin contrast, România are interconectare funcțională a rețelei de transport a gazului natural cu un singur vecin: Ungaria. Există astfel riscul să rămânem izolați pe partea de tranzit energetic, așa cum suntem ocoliți și de fluxurile comerciale regionale.
Ce se poate face: Recurs la Planul Junker
Comisia Europeană a lansat în noiembrie 2014 Planul European pentru Investiții Strategice (EFSI), cunoscut și sub numele de „Planul Juncker”.
Potrivit bilanțului prezentat de Comisie în aprilie 2016, niciunul dintre cele 200 de proiecte propuse de România în decembrie 2014 nu a fost acceptat pentru finanțare.
Criteriul de alocare nu este unul național, ci bazat pe calitatea proiectelor propuse. În aceste condiții, este imperios ca viitoarele propuneri ale României să fie proiecte de o calitate corespunzătoare, corect direcționate către domeniile susținute de Planul Juncker, conform regulamentului de funcționare al EFSI.
Totodată, se justifică o acțiune coordonată a statelor din regiunea CEE pentru obținerea unui tratament de „discriminare pozitivă” din partea Comisiei în alocarea de finanțări pentru proiecte de infrastructură – inclusiv în sectorul energetic.
Conceptul discriminării pozitive are, în fapt, o istorie de decenii în funcționarea UE. Capacitatea de gaz natural lichefiat (GNL), cu infrastructura aferentă, din Spania, Portugalia, Grecia a fost finanțată de UE. Regiunea SEE trebuie să se coordoneze în elaborarea unor proiecte de interes comun, dar politicile energetice ale acestor state arată că fiecare dintre ele aspiră pe cont propriu la statutul de hub energetic regional.
Ce se poate face: parteneriat strategic cu S.U.A.
Cooperarea energetică dintre Statele Unite ale Americii (SUA) și România poate fi ridicată la nivelul celei politice și militare. Un recent studiu al think-tank-ului american CEPA propune trei măsuri în acest sens:
- Organizarea unei misiuni specializate, sub egida Departamentului Comerțului al SUA, cu companii de top în domeniul energetic, pentru a explora oportunități de investiții în România – similar misiunii din mai 2015, sub aceeași egidă, în domeniul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor.
- Posibilitatea asistenței tehnice a SUA pentru întreaga regiune, cu România ca bază operațională pentru implementarea unor termeni aliniați obiectivelor Uniunii Energetice. Problema sărăciei energetice la nivel regional poate constitui un punct de plecare.
- Inițierea unor proiecte pilot regionale bazate pe tehnologii avansate, în domenii precum operarea eficientă a companiilor de utilități, integrarea SRE variabile, introducerea rețelelor și a contorizării inteligente, capacități de captare, sechestrare și utilizare a CO2, sisteme de stocare a energiei în baterii de tip industrial, etc.
Mixul de diplomație
Pentru a fi eficientă, diplomația energetică trebuie însoțită neapărat de acțiuni de diplomație economică, de diplomație a științei, a mediului etc. Astfel, nu doar Ministerul Afacerilor Externe, ci și Ministerul Economiei, Ministerul Educației și Cercetării sau Ministerul Mediului sunt implicate în diplomația energetică, într-un sens larg.
Totodată, diplomația energetică oficială este suplimentată de diplomație de tip track two, la nivelul organizațiilor neguvernamentale, al membrilor comunității academice, al activității companiilor energetice sau al celor de tehnologie.
Precizări
Documentul final al Strategiei Energetice a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050, va fi publicat în jurul datei de 15 septembrie 2016. Până atunci, devin publice rapoartele sesiunilor de lucru pe componentele acestei strategii.
cursdeguvernare.ro a analizat raportul ”Securitate și diplomație energetică”, aferent unuia dintre cele 5 sesiuni de lucru organizate în lunile martie și aprilie 2016, cu temele:
- Energie electrică
- Petrol și gaze naturale
- Eficiență energetică, energie termică și cogenerare
- Guvernanța sectorului energetic
- Securitate și diplomație energetică
La această ultimă sesiune au participat 40 de experți din Guvernul României (Ministerul Energiei, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului, Ministerul Fondurilor Europene), mediul academic, asociații profesionale, asociații ale investitorilor și asociații ale consumatorilor, autorități de reglementare și organizații neguvernamentale.
