joi

25 aprilie, 2024

22 februarie, 2019

Călin Nistor, șef interimar la DNA, și adjunctul Marius Iacob, vineri, la prezentarea bilanțului Direcției pentru anul 2018.

O copie a dosarului mare Tel Drum, cel în care este urmărit penal și Liviu Dragnea, a ajuns deja la Secția specială pentru investigarea magistraților, a anunțat vineri Călin Nistor, șeful interimar al DNA. Dosarul originar i-a fost trimis procurorului general, Augustin Lazăr, care trebuie să decidă cui îi aparține competența acestui caz.

„Corespondența în două situații a fost purtată direct cu Sectia de combatere a infracțiunilor asimilate. Au fost solicitări de trimitere a dosarului, apreciind că dumnealor sunt competenți. Procurorul de caz și procurorul-șef secție au stabilit că compentența revine DNA, motiv pentru care au sesizat Parchetul General pentru soluționare. Firește, pentru că era și o solicitare că ar fi mijloc de probă într-o cauză la dumnealor, noi le-am trimis și în copie dosarul secției”, a declarat Călin Nistor.

Declarațiile lui Călin Nistor referitoare la dosarul Tel Drum:

  • Corespondenţa în două situaţii a fost purtată direct cu secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate, au fost solicitări de trimitere a dosarului, apreciind că dumnealor sunt competenţi, procurorul de caz, ca şi procurorul şef secţie, au apreciat că în această situaţie competenţa de a efectua urmărirea penală revine Direcţiei Naţionale Anticorupţie, motiv pentru care au sesizat procurorul general pentru soluţionarea acestui conflict pozitiv de competenţă. Fireşte, pentru că era şi o solicitare că ar fi mijloc de probă într-o  cauză la dumnealor, noi le-am trimis în copie şi dosarul.
  • Întrebat de ce a trimis o copie, Nistor a răspuns: „Pentru că solicitarea dumnealor era, printre altele, că e mijloc de probă. Eu pot doar să speculez că au de soluţionat o altă cauză şi, într-adevăr, se pot găsi înscrisuri într-un dosar care să constituie mijloc de probă într-o altă cauză. Dar, dosarul original l-am trimis procurorului general pentru a stabili cui îi revine competenţa soluţionării acestei cauze”.
  • Întrebat de ce nu se dispune o soluţie în acest dosar, Nistor a explicat că mai sunt acte de urmărire de efectuat: ”Am discutat cu procurorul de caz şi mai sunt acte de urmărire penală de efectuat în dosar, un raport de expertiză a fost depus prin luna decembrie. Ritmul şi-l stabileşte procurorul, e firesc ca urmărirea penală să fie efectuată cu celeritate, dar până la urmă soluţia este a procurorului. El îşi stabileşte termene, el are un plan de anchetă şi eu sper ca această cauză să fie soluţionată cât mai rapid, o soluţie legală”.
  • Întrebat dacă se aşteaptă să existe probleme legate de dosar, după ce copia a ajuns la Secția specială, Nistor a amintit că procurorii de acolo sunt obligați trebuie să păstreze confidenţialitatea: ”Orice procuror care ia cunoştinţă de actele de urmărire penală dintr-un alt dosar are obligaţia să păstreze confidenţialitatea acelor date despre care ia cunoştinţă în dosar. Pe de altă parte, din câte ştiu eu şi am fost informat de conducerea Secţiei, dosarul, actele de urmărire penală au fost comunicate apărătorilor inculpaţilor aşa că riscul va fi minim”.

Reamintim că vineri expira ultimatul acordat DNA de Secția pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați (SIIJ), pentru predarea acestui dosar.

Adina Florea, de la Secția specială susține că dosarul Tel Drum trebuie predat pentru că acesta constituie mijloc de probă în soluționarea unui dosar aflat pe rolul secției de investigare a magistraților, cu nr. 1164/P/2018, și care ar viza un magistrat.

Secția pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați a cerut DNA, de trei ori, transferarea acestui dosar Tel Drum.

În primele două cereri de transferare a dosarului, a explicat DNA într-un răspuns oferit Ziare.com, Secția specială nu a menționat niciun argument legal în baza căruia competența nu aparține Direcției Anticorupție.


În ultima adresă a Secției, din 31 ianuarie anul acesta, DNA a fost informată că “unele dintre persoanele impotriva carora se efectueaza urmarirea penala au calitatea de magistrati”.

“La data de 14.02.2019, in raspunsul transmis de catre DNA Sectiei pentru investigarea infractiunilor din Justitie, se arata ca nu exista niciun criteriu care sa atraga competenta Sectiei, niciuna dintre persoanele fata de care se efectueaza urmarirea penala neavand calitatea de magistrat”, precizează DNA, în încheierea răspunsului oferit Ziare.com

Pretextul pentru declinare ar fi o sesizare împotriva unui magistrat care ar fi fost implicat în dosarul Tel Drum, dar pe care procurorul de caz nu a considerat că ar avea relevanță în caz. Cu toate acestea, Secția specială înființată de coaliția PSD – ALDE o consideră motiv de transfer.

În cazul Tel Drum, prejudiciul este de aproximativ 20 de milioane de euro reprezentând valoarea fondurilor europene fraudate, plus un prejudiciu de peste 31 de milioane de lei, produs Consiliului Județean Teleorman

Banii ceruți înapoi de Comisia Europeană au fost returnați de la bugetul de stat și ei nu au pierdut niciun leu.

În acest dosar este acuzat și președintele social – democraților, Liviu Dragnea, pentru fapte comise pe vremea când conducea CJ Teleorman.

Infracțiunile de care este acuzat Liviu Dragnea în Dosarul Tel Drum:

  • constituirea unui grup infracțional organizat
  • două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene
  • două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

Procurorii au pus sechestru pe averea acestuia și a celorlalți inculpați (cinci urmăriți penal, în total), pentru a recupera pagubele de mai sus. Averile lor nu pot acoperi însă nici pe departe prejudiciul, dar există posibilitatea ca procurorii să descopere și alte sume sau proprietăți, care să fie ulterior puse sub sechestru și confiscate.

Comisia de la Veneția și Comisia Europeană s-au opus înființării Secției pentru magistrați

Reaminitm că OUG pentru modificarea legilor Justiției, adoptată marți de Executiv, acordă Secției pentru magistrați un grad sporit de autonomie, astfel încât politicul politicul va putea controla mai ușor, în actualul context, numirea șefilor de parchete.

Printr-o prevedere din OUG, ea devine independentă de Parchetul General, este scoasă de sub autoritatea acestuia.

Astfel, șeful Secției va dispune în cazul infracțiunilor ce țin de competența lor, nu procurorul general. Procurorul general nu va mai putea infirma, de acum înainte, actele pe care le consideră nelegale sau netemeinice. Un posibil caz este cel al anchetei ce o vizează pe Laura Codruța Kovesi, anchetată de Secția specială, a cărei desființare a cerut-o Comisia de la Veneția, explicând că ea se poate transforma într-un instrument de presiune asupra magistraților.

Exact pentru că poate fi transformată într-un instrument la îndemâna politicului, Comisia de la Veneția a cerut anul trecut să se renunțe la înființarea ei.

Forul internațional solicita parlamentarilor români să reconsidere înființarea unei secţii speciale și propunea ca alternativă folosirea unor procurori specializaţi, simultan cu măsuri de salvgardare procedurale eficiente:

Înființarea noii structuri a ridicat probleme și preocupări puternice, în special în ceea ce privește motivele existenței sale şi a impactului acesteia asupra independenței judecătorilor și procurorilor și asupra încrederii publicului în sistemul justiției penale și sistemul judiciar român.

Autoritățile române au ignorat recomandarea Comisiei de la Veneția, iar în octombrie 2018 , cu numai câteva zile înainte de adoptarea raportului final al Comisiei, au adoptat o OUG pentru ca noua structură să devină operațională.

Secția și-a început activitatea la sfârșitul lunii octombrie, iar în decembrie a demarat procedurile în cazul Laura Codruța Kovesi și pe cele de preluare a dosarului Tel Drum.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: