miercuri

24 aprilie, 2024

14 iunie, 2018

Sebastian Ghiță și ceilalți inculpați din dosarul în care fostul deputat este acuzat de conducere fără permis au fost achitați joi, de un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Achitarea a fost pronunțată pentru că faptele nu există sau pentru că nu sunt prevăzute de legea penală.

În cazul acuzației de conducere fără permis, judecătorii au stabilit:


În temeiul art.396 alin. 5 C.procedură penală raportat la art.16 lit. a C.procedură penală achită inculpatul GHIŢĂ SEBASTIAN-AURELIAN, pentru săvârsirea infractiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 din Noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 C.pen. (faptă din data de 22.07.2012) întrucât fapta nu există

Ce menționa rechizitoriul DNA despre această faptă:

La data de 22 iulie 2012, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a condus pe drumurile publice un autoturism marca Mercedes, fiind depistat pe raza localității Bărcănești, județul Prahova, în condițiile în care exercitarea dreptului de a conduce era suspendată pentru perioada 22 martie 2012-18 august 2012.

De asemenea, instanța a dispus revocarea mandatului de arestare preventivă, ridicarea sechestrului pus pe bunurile lui şi restituirea cauţiunii de 54 milioane lei.


Cele opt infracțiuni de care DNA l-a acuzat pe Sebastian Ghiță în acest caz:

  • 2 infracțiuni de dare de mită
  • cumpărare de influență
  • spălare a banilor
  • șantaj
  • 2 infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații
  • conducerea unui vehicul fără permis de conducere

Sentința nu este definitivă.

Cine sunt ceilalți acuzați, achitați și ei:

  • Liviu Tudose – fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti
  • Viorel Dosaru – fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova
  • Constantin Ispas – ofiţer de poliţie
  • Aurelian Constantin Mihăilă – fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Dosarul

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost trimis, în 2016, în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat de două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi conducerea unei maşini fără permis.

Alături de Sebastian Ghiţă au mai fost trimişi în judecată Liviu Tudose, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, sub acuzaţiile de luare de mită şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, Viorel Dosaru la data faptelor şef al IPJ Prahova, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, favorizarea făptuitorului, trafic de influenţă şi folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, Constantin Ispas, ofiţer de poliţie şi Aurelian Constantin, la data faptelor procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunilor de cercetare abuzivă şi folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

În rechizitoriul procurorilor se arăta că “în perioada iunie 2013 – primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate au obţinut informaţii confidenţiale pe mai multe căi, printre beneficiarii acestor informaţii nedestinate publicităţii fiind şi Ghiţă Sebastian Aurelian”.

Informaţiile confidenţiale priveau obiectul unor cercetări asupra unor persoane fizice sau juridice, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărire penală.

“Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian i-a capacitat pe inculpaţii Tudose Liviu Mihail şi pe Dosaru Viorel să-i furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală”, mai arată rechizitoriul DNA.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Concluzia instantei este aberanta: cum este posibil ca procurorii sa acuze pe cineva ca a condus fara permis dar fapta nu exista !?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Concluzia instantei este aberanta: cum este posibil ca procurorii sa acuze pe cineva ca a condus fara permis dar fapta nu exista !?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: