marți

23 aprilie, 2024

20 octombrie, 2015

A woman sits on the ground while waiting for a bus to leave SlavianskLa patru ani după aprobarea Legii asistenței sociale, Ministerul Muncii pune în dezbatere una dintre cele mai importante reglementări subsecvente, proiectul Legii venitului minim pentru inserție.

Acest ajutor va incorpora cele mai importante, ca valoare, trei beneficii sociale acordate în România: Venitul Minim Garantat (VMG), alocaţia pentru susţinerea familiei (ASF) și ajutorul pentru încălzirea locuinţei (AI).

Reformarea sistemului a început încă din 2010, dar venirea la putere a actualei coaliții a stopat comasarea și reorganizarea beneficiilor, proces gândit pentru o eficientizare a sistemului și introducerea principiului potrivit căruia aceste beneficii se acordă pentru a ajuta o familie sau persoană singură să depășească starea de sărăcie în care se află.


Așa s-a ajuns la ideea Venitului Minim de Inserție (VMI), conceput astfel încât să nu “descurajeze atitudinea față de muncă”.

Concret, VMI nu contopește cu adevărat cele trei ajutoare, fiindcă beneficiul va fi calculat prin adunarea celor trei componente, și nu printr-o formulă unică.

Potrivit calculelor Ministerului Muncii, beneficiul acesta compus va fi, în medie, cu 60% mai mare în cazul celor care nu au nici un venit, și cu aproximativ 30% pentru cei care au venituri sub plafonul stabilit la 700 de lei.

Așadar, legea va crește cheltuielile statului. Cât de eficient este sistemul se va vedea în timp, dar legea ar putea într-adevăr conduce la scăderea cu 580.000 de persoane a numărului de români care trăiesc în sărăcie, adică la atingerea țintei fixate în strategia 2020. Nu se va întâmpla neapărat prin reinserție socială, ci prin acordarea unor sume mai mari celor cu venituri mici sau fără.

Ce este Venitul Minim de Inserție


VMI este destinat asigurării nivelului de trai minim definit ca limita exprimată în lei care asigură nevoile de bază: hrană, îmbrăcăminte, igienă personală şi menținerea și salubrizarea locuinţei.

Noutăți:

  • introducerea unui program modern de corelare a celor trei programe existente cu condiții de eligibilitate diferite
  • transferuri financiare mai generoase pentru cele mai defavorizate categorii de populație
  • un beneficiu acordat mai mare, în medie cu 60% pentru cei care nu au nici un venit și cu aproximativ 30% pentru cei care au venituri
  • includerea în program și a celor care realizează venituri din muncă în vederea stimulării menținerii pe piața muncii
  • reducerea diferențelor dintre mediul urban și mediul rural prin luarea în  considerare a autoconsumului în cadrul agriculturii de subzistență
  • consolidarea componentei pro-muncă, prin introducerea de stimulente financiare în cadrul tuturor componentelor VMI și păstrarea unei părți din veniturile câștigate din muncă

Sunt păstrate condiționările care încurajează participarea copiilor de vârstă școlară la activitatea educațională

Cine beneficiază de VMI

Poate beneficia de venit minim de inserţie, familia şi persoana singură lipsită de venituri sau ale cărei venituri nu acoperă nevoile minime de trai şi de locuire, dacă îndeplineşte condiţiile de eligibilitate și ale cărei venituri nete lunare ajustate sunt de până la 700 lei, respectiv 1,400 ISR (Indicator Social de Referință, a cărui valoare se stabilește annual și este acum de 500 de lei).

Limitele de venituri pentru fiecare componentă aVMI

  • 260 lei venit net lunar ajustat– până la care se acordă ajutorul social
  • 700 lei venit net lunar ajustat – până la care se acordă alocația pentru familia cu copii
  • 700 lei venit net lunar ajustat – până la care se acordă suplimentul

Venitul net lunar ajustat reprezintă suma care revine fiecărui membru de familie din venitul net lunar total al acesteia, după aplicarea coeficienților de echivalență corespunzători.

Cum se evaluează veniturile unei familii

  • Pentru a-i încuraja pe cei care vor să muncească, la calcularea veniturilor unei familii sărace în care lucrează unul sau mai mulți membri veniturile acestora vor fi luate în calcul doar în proporție de 50%, dar nu mai mult de 400 lei/familie.
  • Se iau în calcul toate veniturile impozabile şi neimpozabile, inclusiv cele rezultate din obligaţiile legale de întreţinere faţă de copii şi/sau faţă de părinţi
  • 50% din cuantumul alocației de stat pentru copii stabilit de lege.

Cine nu beneficiază

Persoanele apte de muncă care nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit al familiei numai dacă se află în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, pentru încadrare în muncă şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională.

Persoană aptă de muncă este o persoană cu vârste între 16 ani și vârsta standard de pensionare (65 de ani la bărbați), care este sănăată și nu urmează o formă de învățământ la zi prevăzută de lege.

Impactul bugetar

Impactul legii ar fi de aproximativ 2,5 miliarde de lei pe an, bani de la bugetul național și în mică măsură de la cele locale.

Fiind vorba de o asemenea sumă, guvernanții propun aplicarea VMI de la jumătatea anului 2017.

Efortul bugetar pe jumătate din anul 2017 se estimează la 1,23 miliarde lei și defalcat el arată astfel:

Ajutorul social – 628,2 milioane lei 

  • Numărul de beneficiari crește cu 34% față de numărul actual, respectiv de la 257.000 familii și persoane singure la 344.600.
  • Ajutorul mediu va crește cu 58% față de cel actual, de la 221 lei la 349 lei
  • 344.600 beneficiari x 349 lei = 120,3 milioane lei cheltuieli lunare

Alocația pentru familia cu copii – 338,5 milioane lei efortul bugetar

  • Numărul de beneficiari va crește cu 21% față de numărul de beneficiari actuali, respectiv de la 280.000 familii și persoane singure la 340.100.
  • Alocația medie va crește cu 40% față de cea actuală, de la 142 lei la 199 lei
  • 340.100 beneficiari x 199 lei = 67,7 milioane lei cheltuieli lunare

Încălzirea locuinței – 266 milioane lei efortul bugetar

  • Numărul de beneficiari crește cu 22% față de numărul de beneficiari actuali ai, respectiv de la 789.700 familii și persoane singure la 962.200.
  • Ajutorul mediu va crește cu 93% față de cel actual, de la 54 lei la 104 lei
  • 962.200 beneficiari x 104 lei = 100 milioane lei cheltuieli lunare

(DESCĂRCAȚI AICI PROIECTUL DE LEGE)

Principalele beneficii sociale acordate de la nivel central în august 2015:

beneficii sociale august 2015
Sursa: Ministerul Muncii

 

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: