joi

28 martie, 2024

31 august, 2016

fonduriOperatorii economici din domeniul meșteșugurilor și artizanatului vor beneficia de ajutor de minimis în condițiile în care Guvernul a adoptat miercuri, la propunerea Ministerului Economiei, Memorandumul cu tema „Încadrarea schemei de ajutor de minimis – Programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului – în politicile economico-bugetare și financiare ale statului român”.

Schema de minimis pentru meșteșuguri și artizanat, cu finanţare de la bugetul de stat este elaborată pentru anul 2016, cu posibilitatea prelungirii pe următorii ani. Data estimată la care va intra în vigoare această schemă este luna septembrie 2016, iar perioada estimată în care se vor efectua plățile ajutorului de minimis este până la finalul anului 2016.

Bugetul schemei este 890.000 lei. Numărul minim al operatorilor economici beneficiari ai acestei scheme de ajutor de minimis este estimat la 160/an, respectiv 800 beneficiari pentru perioada 2016-2020.


Tot miercuri, la propunerea Ministerului Agriculturii, Guvernul a aprobat și instituirea unei scheme de ajutor de minimis, în valoare totală de 24 de milioane de lei, pentru eficientizarea activității sectorului zootehnic.

Se acordă producătorilor agricoli pentru achiziționarea de berbeci/ţapi de reproducție din rase specializate pentru producția de carne şi lapte.

Actul normativ reglementează regulile procedurale, condiţiile de eligibilitate pentru acordarea ajutorului de minimis, termenul de depunere a cererii, precum şi angajamentele beneficiarilor. Derularea sprijinului financiar se va face prin direcțiile pentru agricultură județene sau a Municipiului București.

Suma necesară aplicării ajutorului de minimis va intra în plată către beneficiari începând cu data de 15 noiembrie 2016.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: