Evenimentul

”Referendumul pentru Familie”: Legislație nouă, din categoria ”Totul pentru fraudă”

Referendumul, denumit generic ”Pentru Familie”, la care românii sunt chemați, sâmbătă și duminică, la urne, oferă puține garanții că rezultatele comunicate vor fi corecte. Suspiciunea… Mai mult

05.10.2018

Analiză

„Inflaţia industrială”, peste ”inflația populară” – Energia, deja cu 14% mai scumpă: Lumini, umbre şi implicaţii

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a scăzut uşor în luna august 2018, până la 5,86%, dar a rămas semnificativ peste inflaţia preţurilor la consumator, măsurată… Mai mult

03.10.2018

Evenimentul

”Nu am venit să dau socoteală!” Cele două ”Viorici” și criticile dure ale partidelor din Parlamentul European

De două ori a vorbit miercuri premierul Viorica Dăncilă în plenul Parlamentului European: o dată ca să prezinte mesajul cu care a fost trimisă de… Mai mult

03.10.2018

La obiect

Raport finalizat la nivelul anului 2017 – investițiile străine au depăşit 75 de miliarde de euro. Domeniile către care s-au îndreptat banii

Soldul investițiilor străine directe (ISD) în economia României a crescut anul trecut la 75.581 milioane  euro, dar în echivalent raportat la PIB s-au diminuat de… Mai mult

02.10.2018

Scandalul falsificării normelor de poluare lovește și compania Daimler, producător Mercedes

de Iulian Soare , 10.6.2018

Autoritatea germană de reglementare a sectorului auto (KBA) a găsit cinci tipuri de dispozitive „de oprire ilegală a emsiilor de gaze” instalate pe automobilele Vito şi C-Class produse de Daimler, informează duminică publicaţia Bild am Sonntag.

Autoritatea de control afirmă într-un raport citat de publicația germană că dispozitivele de control al emisiilor au fost folosite la circa un milion de autovehicule, echipate cu motoare diesel Euro 6.

Un purtător de cuvânt al Daimler a declarat că nu va comenta articolul publicaţiei germane, adăugând: „Colaborăm într-o măsură deplină şi transparentă cu KBA şi cu ministerul federal al transporturilor”.

Ministrul Transporturilor din Germania a criticat la sfârşitul lunii mai compania Daimler cu privire la numărul de camioane şi autoturisme Vito şi C-Class care au trebuit rechemate pentru depăşirea normelor de poluare, scrie Reuters.

Directorul executiv al companiei Dieter Zetsche a fost convocat de ministrul Transporturilor pentru o primă întâlnire, la care a fost discutată problema utilizării dispozitivelor software care permit modelelor Vito şi C-Class să ascundă nivelul real de poluare.

(Citiți și: ”Start în războiul comercial transatlantic: SUA impun taxarea suplimentară a importurilor din UE, Canada și Mexic. Ținta următoare – mașinile de lux germane”)

Autoritatea germană de reglementare a sectorului auto KBA a cerut Daimler să recheme aproximativ 6.300 de utilitare Vito echipate cu motor de 1,6 litri pentru că au încălcat reglementările privind emisiile. Cazul vine după scandalul emisiilor autoturismelor Volkswagen.

„Vom avea un schimb de idei detaliat privind chestiunile tehnice foarte complexe, cu scopul de a afla cât modele sunt afectate”, a declarat ministrul german al transporturilor, Andreas Scheuer, adăugând că Daimler a primit un termen până pe 15 iunie să găsească o soluţie pentru rezolvarea emisiilor de pe modelul Vito.

Publicaţia Bild am Sonntag, fără a menţiona surse, a relatat că autorităţile de reglementare investighează aproximativ 40.000 de camionete Mercedes-Benz Vito şi 80.000 de modele C-Class pentru un posibil software care ar fi permis vehiculelor să polueze în exces fără a fi detectate.

Producătorul auto a declarat că va face apel împotriva deciziei KBA de a clasifica software-ul ca fiind ilegal şi că va contesta descoperirile KBA în instanţă, dacă este necesar.

Industria auto, în special cea germană, se confruntă cu mari probleme după ce un recent test a relevat faptul că peste 90% dintre motoarele de ultimă generație încalcă normele de poluare.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 10.6.2018

Lăsați un comentariu


Stiri

Ministrul Muncii: Salariul minim ar putea crește de la 1 noiembrie. Olguța Vasilescu îi contrazice și pe Florin Cîțu, și pe Eugen Teodorovici

Vladimir Ionescu

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat sâmbătă, pe Facebook, că instituţia pe care o conduce lucrează la creşterea salariului minim pe economie de la… Mai mult

Stiri

Moody’s a retrogradat ratingul Italiei la Baa3, o treaptă doar peste categoria ”junk”

Iulian Soare

Moody’s a retrogradat vineri ratingul Italiei de la nivelul Baa2 la Baa3, cu o treaptă peste categoria junk, din cauza îngrijorării provocate de planurile bugetare… Mai mult

Stiri

Ionuț Dumitru: Trebuie să ne gândim la impozitarea muncii, probleme mari la CAS

Razvan Diaconu

România ar trebui să se gândească la impozitarea muncii, a declarat, vineri, pentru Agerpres, președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru. “Trebuie să ne gândim la impozitarea… Mai mult

Stiri

Ordonanța de modificare a legilor justiției ajunge totuși pe masa CCR, la sesizarea Curții de Apel București

Vladimir Ionescu

Curtea de Apel Bucureşti a decis vineri sesizarea CCR în cazul ordonanţei de urgenţă promovate de Tudorel Toader, prin care au fost aduse modificări legilor… Mai mult

Stiri

Ministrul Teodorovici spune că va propune scăderea termenului de prescriere a datoriilor la 2 ani

Razvan Diaconu

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat că nu este de acord cu modul de acţiune al ANAF în ceea ce priveşte impozitarea nunţilor şi, în… Mai mult

Stiri

Articolele concrete pe care le contestă Comisia de la Veneția din noua legislație penală

Vladimir Ionescu

Avizul dat de Comisia de la Veneția referitor la modificările aduse Codului Penal și Codului de procedură penală enumeră o serie de articole modificate sau complet noi pe care organismul… Mai mult

Stiri

Președintele Iohannis cere demisia ministrului Justiției, pe care îl acuză de ”comportament iresponsabil”

Mariana Bechir

“Ministrul Justiției și-a compromis definitiv credibilitatea, motiv întemeiat pentru a-și prezenta demisia din funcție”, precizează președintele Klaus Iohannis, într-un comunicat emis vineri de Administrația Prezidențială.… Mai mult