marți

19 martie, 2024

22 martie, 2018

Statul a ajuns la o înțelegere cu Damen Shypyards Group, după ce a blocat mai multe luni preluarea de către compania olandeză a acțiunilor deținute de Daewoo la Șantierul Naval Mangalia susținând că vrea să-și exercite dreptul de preempțiune.

Pentru prima oară după Revoluție, precizează un comunicat al Ministerului Economiei, statul preia controlul asupra unui obiectiv industrial strategic privatizat.


Înțelegerea convenită

  • statul renunță la dreptul de preempțiune cu privire la achiziția pachetului de acțiuni deținut de Daewoo Shipbuilding&Marine Engineering la societatea Daewoo Mangalia Heavy Industries S. A Mangalia
  • Damen Shypyards Group va cesiona, cu titlu gratuit, către Șantierul Naval 2 Mai S.A, 2% din pachetul de acțiuni de 51% preluat de la sud-coreeni
  • viitorul acționariat: 51% din acțiuni vor fi deținute Șantierul Naval 2 Mai S.A (societate de stat), iar 49% – Damen Shipyards Group.

Ce urmează

  • Damen va transmite joi o ofertă fermă
  • pe 29 martie, Guvernul va aproba memorandumul de preluare de către Damen a Șantierului Naval Mangalia
  • pe 30 martie va avea loc Adunarea Generală Extraordinară a acționarilor SN 2 Mai SA Mangalia și vor începe discuțiile pentru elaborarea statului societății mixte

Acordul dintre Daewoo și Damen pentru vânzarea pachetului majoritar de acțiuni a avut loc anul trecut, în schimbul a aproximativ 26 milioane de dolari. Tranzacția era previzibilă încă din 2016, ca urmare a restructurării diviziei internaționale a Daewoo, dar a fost amânată până acum, când Guvernul și-a dat acceptul, cu condiția de mai sus (cesionarea a 2% din acțiuni).

La Mangalia au fost construite, de la înființarea șantierului, 127 de nave petroliere şi portcontainere, și au fost reparate peste 300 de nave.


Olandezii mai dețin în România și şantierul naval de la Galaţi. Este unul dintre cele mai active şantiere ale Damen Shipyards Group, compania constructoare navală cea mai mare a Olandei. Aici s-au construit diferite tipuri de nave, inclusiv militare.

În ianuarie anul acesta, fostul premier Mihai Tudose anunța declanșarea procedurii de exercitare a dreptului de preempțiune pentru Mangalia:

“Am încercat şi se pare că vom reuşi. Să răscumpărăm 51% din acţiunile pe care le deţine Daewoo la şantierul naval şi am zis să ne exercităm dreptul de preemţiune la vânzare.

Şi am constatat cu specialişti de la Justiţie şi Finanţe că statul român nu ştie să facă lucrul acesta. O săptămână ne-am chinuit să vedem cum poate statul român să cumpere acţiuni să avem şantier maritim. Vă spun că îl luăm. Vom avea un şantier al statului”.

Miza și, probabil, factorul care a convins Damen să accepte afacerea: construirea corvetelor multifuncționale

Anul trecut, fostul ministru al Apărării Gabriel Leș  anunța că cele patru corvete necesare dotării Armatei vor fi construite în România, dar nu la Galați.

În februarie anul acesta, Guvernul a aprobat programul ,,Corvetă multifuncţională”, prima dintre aceste nave să fie construită şi dotată în maxim trei ani de la semnarea primului contract subsecvent acordului-cadru/contractului multianual, urmând ca, în funcţie de alocările bugetare, programul să fie definitivat în maxim șapte ani.

Așa cum s-a stabilit, ele vor fi construite în România și, după ce Damen și statul au ajuns la un acord în legătură cu Șantierul Mangalia, este cel mai probabil că vor fi construite aici.

Şantierul naval Daewoo din Mangalia a fost înfiinţat în 1997 ca un joint-venture între Daewoo şi Şantierul Naval 2 Mai Mangalia. Are o suprafaţă de 980.000 de metri pătraţi, are trei uscătoare cu o lungime totală de 982 de metri şi un spaţiu de prindere de 1,6 kilometri.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: