vineri

19 aprilie, 2024

14 octombrie, 2015

rusiaRusia a abandonat speranţele cu privire la revenirea preţurilor la petrol şi se pregăteşte pentru o lungă perioadă în care pieţele energetice vor fi dominate de ţiţei ieftin şi de gaze de şist.

Kremlinul, anunţă publicaţia britanică Telegraph, a iniţiat o schimbare radicală de strategie economică, în baza căreia se vor diminua semnificativ fondurile destinate industriei de petrol şi gaze iar economia se va reorienta către industriile agricolă şi prelucrătoare, care ar putea fi impulsionate de o rublă mai competitivă.

“Trebuie să avem estimări prudente. Bugetul este creionat pe o estimare conservatoare a preţului petrolului- aprovimativ 50 de dolari pe baril. Nu este niciun secret că atunci când preţul scade investiţiile dispar”, a spus marţi preşedintele Vladimir Putin în faţa investitorilor prezenţi la forumul “Chemarea Rusiei” organizat la Moscova de VTB Capital.


Prezent la reuniunea de 2 zile din capitala Rusiei, ministrul de Finanţe Anton Siluanov a afirmat că politicile economice bazate excesiv de mult pe industria petrolului şi gazelor au fost findamental greşite şi au condus la o monedă supraevaluată şi la decesul lent al altor industrii.

“Trebuie să încetăm să ne mai preocupăm atât de mult de industria petrolului şi gazelor şi să acordăm atenţie şi altor sectoare. Trebuie să luăm decizii grele şi să redistribuim resursele”, a anunţat ministrul rus de Finanţe.

Preţul de 50 de dolari pentru un baril de ţiţei este un scenariu mai sumbru decât cel avansat la începutul anului de Banca Centrală a Rusiei, care a produs “scenariul extrem” bazându-se pe 60 de dolari barilul.

brentNoul realism forţează Rusia să renunţe la o serie de angajamente bugetare precedente şi la completarea rezervelor la fondul public de pensii. Taxele colectate de la industria de petrol şi gaze asigură jumătate din veniturile statului iar producţia specifică asigură 70% din exporturi.


Igor Sechin, preşedintele gigantului petrolier Rosneft, a acuzat guvernul că întoarce spatele industriei energetice şi s-a lamentat că bugetul companiei sale este strivit de taxele plătite statului. Igor Sechin a mai avertizat că sectorul petrolier rusesc, care oricum se confruntă cu “cash flow negativ”, se va contracta dacă guvernul va schimba politicile economice.

“Statul trebuie să îşi menţină investiţiile”, a mai spus Sechin.

În acest moment, Rusia este cel mai mare producător de ţiţei, extrăgând 10,7 milioane de barili pe zi. Planurile de dezvoltare a exploatărilor off-shore din zona Arctică şi rezervele semnificative de gaz de şist din Bazinul Bazhenov nu sunt viabile în condiţiile actualului preţ al ţiţeiului şi depind de importurile de noi tehnologii care fac obiect al sancţiunilor impuse Rusiei de Occident.

Vladimir Putin a expus celor prezenţi la forumul economic teoria potrivit căreia criza economică a atins nivelul de jos şi că decizia de devalorizare a monedei naţionale, care a permis menţinerea rezervelor valutare, începe să îşi arate roadele.

rubla dolar“Vedem primele semne ale stabilizării, deşi unele sectoare ale economiei rămân în recesiune. Observăm încredere în industia manufacturieră, lucrurile se îndreaptă”, a declarat preşedintele rus.

Companiile ruseşti se zbat de 18 luni să supravieţuiască decuplate de la pieţele globale, iar fluxurile de capital au o mişcare lentă în interior.

Potrivit estimărilor FMI, economia rusă se va contracteze în 2015 cu 3,8% şi cu 0,6% anul viitor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: