vineri

29 martie, 2024

30 martie, 2017

 

La cea de-a 45-a ediție a Salonului Internațional de Invenții de la Geneva, care se desfășoară între 29 martie și 2 aprilie, participă 725 de expozanți din 40 țări. Este ediția care, speră organizatorii, va începe schimbarea imaginii acestei competiții, prin prezența mai multor institute și universități de top.

Salonul Internațional de Invenții de la Geneva, care prezintă doar idei patentate în mai puțin de un an și niciodată înainte expuse în orașul elvețian, găzduiește anul acesta peste 1.000 de prototipuri pentru care creatorii lor speră să găsească investitori.


Organizatorii și-au propus să se debaraseze de imaginea invențiilor excentrice și uimitoare, astfel încât anul acesta sunt expuse mai puține gadgeturi și mai multe invenții practice din medicină și sănătate, energie și mediu, IT.

Pentru prima oară, anul acesta participă un institut de cercetare al unei universități elvețiene. Federal Institute of Technology (EPFL), care expune pentru prima oară la acest Salon, prezintă o invenție ce a devenit, din chiar prima zi, vedeta Salonului – exoscheletul Twiice, care le permite persoanelor paralizate să meargă și să urce scările.

Este compus dintr-o structură care funcționează ca oasele unui picior și este dotat cu motoare electrice ce pun în mișcare aparatul.

Pentru a-și menține echilibrul, persoana care folosește Twiice utilizează două cârje prevăzute cu butoane de comandă prin care este controlată mișcarea –  urcarea și coborârea scărilor, viteza deplasării, oprirea etc.


Instalația este prezentată în fiecare zi la Centrul de expoziții Palexpo de atleta de handbike (bicicleta propulsată cu mâinile) Silvia Pan. Aceasta a declarat că a putea merge din nou, cu ajutorul acestui exoschelet, este pentru ea „un vis devenit realitate”.

Prototipul a fost prezentat prima dată la primul campionat mondial de cybathlon, organizat de Swiss Federal Institute of Technology in Zurich (ETHZ) în octombrie 2016.

Organizatorii sunt extrem de mândri că au reușit să aducă un institut federal de cercetare și speră ca în viitor să existe mai multă tehnologie de vârf la standuri.

“Dacă EPFL și alte institute federale vor realiza cât de serioși suntem, nu vor exista motive să nu participe în viitor,” a declarat ofițerul de presă Gérard Sermier, pentru swissinfo.ch

Din cele 40 de state participante, cele mai numeroase sunt din Asia ( 52 %), 32 % sunt din Europa și 12 % din Orientul Mijlociu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: