marți

26 martie, 2024

22 ianuarie, 2013

Creșterea salariul minim brut la 800 lei cu începere de la 1 iulie 2013 va reface aproape exact puterea de cumpărare a retribuției minime de la 1 iulie 1988, când valoarea acesteia era de 1.500 lei.

Prețurile s-au majorat de la momentul liberalizării prețurilor de 3.997,42 ori conform datelor INS pentru anul 2012, când inflația medie a fost 3,33%.

Rotunjit, coeficientul care face trecerea din ”lei curenți” în ”lei Ceaușescu” este 0,4 și rezultă din raportarea creșterii prețurilor la cota de trecere la leul nou din 2005, de 10.000 lei vechi la un leu nou. Prin urmare, cei 800 lei brut care vor fi trecuți în scripte de la mijlocul acestui an sunt echivalenți cu 2.000 lei Ceaușescu.

Doar că acum ei se impozitează și rezultă un venit net de circa 600 lei curenți ( mai exact 601 lei, dar diferența este nesemnificativă), adică 1.500 lei Ceaușescu. Exact suma stabilită drept retribuție minimă între septembrie 1983 și 1 iulie 1988 ( anul cu cel mai mare PIB din istoria socialistă a României). Reamintim că atunci a avut loc una dintre cele mai mari creștere procentuale a salariului minim din istoria țării noastre, de la 1.500 lei la 2.000 lei.

Prin urmare, din perspectivă strict statistică ( deoarece atunci mărfurile erau mult mai greu de găsit) puterea de cumpărare a noului salariu minim este aceeași cu cea a salariului din urmă cu 25 de ani și reprezintă trei sferturi din cea existentă în anul 1990. Diferența reprezentată sfertul rămas este dată de impozitele care trebuie achitate către stat.

Pentru referință, menționăm că pensia medie netă și salariul mediu net au avansat fiecare până la circa 120% din puterea de cumpărare din 1990, mult peste cele 75% ale salariului minim net. Efectul a fost adîncirea treptată a inegalităților sociale, fapt vizibil în graficul întocmit pentru perioada de dinaintea crizei de Institutul de Cercetare a Calității Vieții.

Vezi graficul:

(Click pe tabel pentru mărire)

De remarcat că raportul maxim între puterea de cumpărare a salariului mediu net și cea a salariului minim a fost atins în anii 2000 și 1996 ( 227% și, respectiv 226%), în timp ce apropierea maximă dintre aceste valori a avut loc în anul 2003 ( 133%, cu salariul la 64,6% și salariul minim la 48,4% față de referința 1990).

Cu o putere de cumpărare de circa 120% pentru salariul mediu net și 75% pentru salariul minim net pentru anul 2013, România se va situa undeva la mijloc ăntre aceste două extreme, cu un raport de 160%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

6 răspunsuri

  1. Falsa analiza ! Exclude subventiile masive din anii comunismului !
    Sa nu uitam ca o chirie la un apartament de stat cu 3 camere era de 182 lei in anii 1985-1989. Pe concret stiu de la familia mea. Asa ca, despre ce vorbim ?
    E ca in povestea cu doi cetateni, unul mananca un pui si celalalt nimic. In medie aumancat fiecare o jumatate de pui.
    Bla, bla, bla-uri . . . .Democratice.
    Democratia ineficienta socio-economic este greu de suportat.
    Democratia este foarte buna, trebuie sa ne-o dorim, dar numai daca promoveaza meritocratia si nu uita solidaritatea.
    Altfel e originala ca a noastra.

  2. Analiza realizata de „experti” care traiesc pe Marte. Un singur exemplu ofer: in 1988 un ou era max 50 de bani, deci cu 1500 de lei cumparam 3000 de oua. Astazi un ou este aprox 1 leu, deci cumparam max 800 de oua. Nu mai vorbesc de faptul ca netul nu mai este 800, este mai putin

    1. Nu vă cere nimeni să băgați mâna în foc pentru cineva, dar cred că nu ați înțeles nimic din modul în care se pune problema

      1. Am inteles ca avand salariul minim pe economie la nivelul anului 1989 echivalent cu salariul minim pe economie in 2013, trebuie sa suport o crestere a preturilor de 3997,43 ori !!! Credeti ca ma mai intereseaza rapoarte mincinoase si statistici pe cifre/sume arbitrar acceptate?!

  3. Standardul de viata al unei tari este comparat cu evolutia societatii pe planeta nu cu a tarii respective asa normal ca fiecare tara MERGE mai bine de la an la an dar fata de referential poate ramane in urma cum a ramas ROMANIA. CONCRET pt statisticienii bolsevici…….. in 1984 ROMANIA avea un GDP / PPS fata de USA aprox 65% astazi santem mult sub acest nivel deci comparativ cu planeta am involuat si sub CEAUSESCU DUPA 1984 si sub bolsevicii filorusi USL dupa 1989… de abia dupa 2020 vom depasi nivelul procentual GDP /PPS corelat cu cel AL SUA din 1984. DECI Din 1984–2004 clasa politica a fost cea mai de esec si antiprogres din istoria contemporana a Romaniei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: