vineri

29 martie, 2024

6 februarie, 2018

Ministerul Finanțelor a abandonat soluția Guvernului Mihai Tudose pentru acoperirea pierderilor salariale suferite de angajații din domeniul IT&C și pregătește o nouă variantă, despre care Eugen Teodorovici spune că este mai simplă și imediat aplicabilă.

Pentru menținerea neturilor din decembrie 2017, companiile din acest sector erau obligate să majoreze bruturile cu aproximativ 7%, după transferul contribuțiilor, întrucât în cazul lor nu există efectul de atenuare al diminuării impozitului pe venit (fiind erau scutiți de la plata acestuia).

În 28 decembrie 2017, Guvernul a aprobat, prin Memorandum, declanşarea procedurilor necesare pentru instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru întreprinderile cu angajaţi ce beneficiază de scutiri la plata impozitului pe venit, conform art. 60 din Codul fiscal, astfel încât să se menţină acest statut fiscal special, iar salariile nete pentru salariaţii din această categorie să nu fie diminuate în contextul transferului contribuţiilor aferente angajatorului către angajat, începând cu 1 ianuarie 2018.


Schema nu a fost încă elaborată, iar acum, noul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, anunță că s-a renunțat la ea.

„O soluție mai bună, mai utilă și mai rapidă în aplicare. Sunt adeptul lucrurilor simple. O astfel de procedură pe ajutor de stat ar fi presupus o documentație destul de stufoasă și multe alte inconveniente, mergem pe o altă soluție, care va fi discutată cred că joi, în ședința de Guvern”, a declarat Eugen Teodorovici.

El a mai spus că măsura se va aplica imediat.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: