Premierii de centru-dreapta ai Germaniei, Marii Britanii şi Olandei au participat la un summit iniţiat de omologul lor suedez, Fredrick Reifeld, la reşedinţa de vară a acestuia, din apropierea capitalei Stockholm. Scopul declarat al reuniunii, care a avut loc luni şi marţi, a fost de a se pune de acord asupra agendei europene pentru următorii cinci ani.
Întânirea celor patru lideri a avut însă pe agendă şi candidatura lui Jean Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene. Angela Merkel a reafirmat susţinerea sa pentru candidatul din Luxemburg al familiei PPE.
„Am spus că, pentru mine, Jean-Claude Juncker este candidatul pentru postul de preşedinte al comisiei şi că vreau ca el să fie preşedintele Comisiei”, a spus cacelarul german la conferinţa de presă organizată marţi la reşedinţa de vară a premierul Reifeld.
Nici acesta, nici Mark Rutte, omologul său olandez, nu s-au pronunţat clar nici în privinţa opoziţiei, dar nici în cea a susţinerii politicianului din Luxemburg. Ei au preferat să spună că s-au discutat politicile şi priorităţile pentru următorii cinci ani, nu persoane.
„Am căzut de acord că priorităţile politicilor noastre viitoare trebuie decise înainte să decidem numirile pentru diferitele poziţii de top din UE”, a insistat premierul Suediei, Fredrick Reinfeld.
Pe de altă parte, Mark Rutte a atras atenţia că faptul că fiecare familie politică a avut un candidat anunţat dinainte pentru preşedinţia Comisiei Europene nu înseamnă automat că şi Consiliul îl va nominaliza pentru această poziţie.
Marea Britanie, Suedia şi Olanda sunt purtătorii de stindard ai campaniei anti-Junker. Lor li se alătură Ungaria, Franţa şi Italia, dar faptul că liderii socialişti a ultimelor două ţări i se opun nu e surprinzător.
Argumentele opozanţilor luxemburghezului se referă la faptul că Jean Claude Juncker vrea o integrare politică a UE, în timp ce ei oricum consideră că Bruxelles-ul este “prea intruziv” şi “prea autoritar”.
David Cameron a arătat că are susţinerea tuturor partidelor politice din Regatul Unit, iar Ed Milliband, liderul opoziţiei laburiste, a arătat clar asta.
Pe de altă parte, discuţiile de la Harpsund au confirmat că lupta este inter-instituţională, mai degrabă decât politică.
David Cameron crede că liderii UE şi nu Parlamentul European trebuie să nominalizeze candidatul pentru preşedinţia Comisiei. Sunt şefi de stat şi de guvern legitimaţi prin votul cetăţenilor ţărilor lor, a argumentat el din nou, spre deosebire de Spitzenkandidat, care nu au fost aleşi legitim, in ciuda voturilor obţinute de familia lor politică.
Şi premierul Fredick Reinfeld a respins ideea unui rol mai puternic al Parlamentului European: “În principiu, ne displace ideea unor candidaţi au diferitelor partide, pentru că noi credem că schimbă echilibrul între instituţii şi modul în care este gândit tratatul de la Lisabona”.
Opoziţia faţă de candidatul PPE pentru preşedinţia Comisiei Europene continuă şi, în ciuda susţinerii oficiale a Angelei Merkel, există opinii că nu ar respinge o variantă de compromis.
Herman Van Rompuy trebuie să vină cu o soluţie la summit-ul de la sfârşitul acestei luni. Grupul de lideri opuşi lui Jean Claude Juncker – considerat din vechea gardă – nu este neapărat favorabil celorlalţi doi competitori, Martin Schulz şi Guy Verhofstadt. Tocmai de aceea variantele alternative, precum Christine Lagarde sau Jyrki Katainen nu sunt de exclus.
