În sistem de lucru cu jumătate de normă, românii au muncit, în anul 2010, 27,2 ore pe săptămână, în medie, situându-se pe primul loc în această privinţă, în Uniunea Europeană.
Potrivit EU Employment an Social Situation, dată recent publicităţii de Comisia Europeană, angajaţii part-time germani muncesc18,3 ore pe săptămână, francezii – 22,5 ore, italienii – 21,3 ore, britanicii – 18,5 ore, bulgarii – 20,7 ore, ungurii – 23,9 ore, polonezii – 20,8 ore.20,1 ore pe săptămână.
În privinţa lucrătorilor full-time, românii ocupă locul 9, cu 40,7 ore de muncă pe săptămână, în anul 2010 – la egalitate cu spaniolii şi ciprioţii.
Pe primul loc ca ore lucrate pe săptămână, în anul 2010, se situează grecii, cu 42,3 ore, iar pe ultimul loc sunt finlandezii, cu 39 de ore de muncă pe săptămână.
Ca reper, germanii au muncit, anul trecut, în medie, 41,7 ore pe săptămână, francezii – 39,8 ore, italienii – 40,1 ore, britanicii – 41,1 ore, bulgarii 40,9 ore, ungurii – 40,5 ore, polonezii – 41,3 ore.
În privinţa speranţelor de angajare, România, Bulgaria şi Polonia stau cel mai bine în trimestrul II al anului 2011, potrivit studiului Comisiei Europene.
Aşteptările de angajare rămân amestecate în Europa, după cum a fost cazul ultimului trimestru: planuri de angajare sunt cele mai solide în România, Bulgaria şi Polonia şi cele mai slabe în Spania, Grecia şi Italia. În mod surprinzător, sectorul de producţie pare să fi câştigat unele avansuri în întreaga Europă, cu îmbunătăţirea intenţiilor de angajare în majoritatea ţărilor, în comparaţie cu ultimii ani. Între timp, angajatorii din SUA se aşteaptă ca activitatea de angajare care urmează să fie relativ stabilă sau să se îmbunătăţească faţă de cea din trimestrul precedent”, remarcă situaţia europeană.
În privinţa productivităţii muncii pe fiecare persoană angajată, România a crescut constant din anul 2000 până în 2009, când a sczăut cu 5,4% faţă de anul 2008, pe fondul crizei economice.
În anul 2010, an în care s-au luat cele mai dure măsuri de austeritate, productivitatea muncii a crescut cu 0,5% faţă de 2009, relevă studiul Comisiei Europene.
2 răspunsuri
Cât de proşti ne credeţi, şi ne cred guvernanţii? Nu zbieraţi şi voi, şi ei, că d’aia modificăm Codul Muncii, că suntem pe ultimul loc la astfel de contracte, şi la contractele pe durată determinată, şi, mă rog, la muncă precară? Uite adevărul, altminteri ascuns cât a fost nevoie, de instituţii ale statului, plătite din bani publici.
Un şut în gură şi madamei Merkel, care îi făcea leneşi pe greci, altminteri ei fiind primii la ore lucrate pe săptămână! Iar jurnaliştilor cretini care au preluat imbecilităţile astea pe nemestecate, un sincer (…)!
domnule, sunteti prea nervos / v/am si editat finalul comentariului / exista, slava Domnului, destule locuri de injurat in tara asta, aici nu.
referitor la ce spuneti: este foarte posibil (ati putea verifica daca v-ati uita putin in jur), ca acest sistem part-time sa fie o forma mascata de evaziune fiscala: faci contract pe jumatate sau pe 3 ore, daca vine inspectia muncii (si vine, ca acum e puscarie pentru munca la negru) ai ce hartii sa-i arati inspectorului, iar pe restul orelor le platesti la negru si asa eviti taxele pe jumatate din fondul de salarii. nu am date statitstice, dar cunosc pesonal cativa insi care au trecut prin asta. fenomenul exista.
apoi, grecia: in anii 70-80, grecii primeau fonduri pentru a infiinta plantatii de maslini, toata lumea descoperise binefacerile uleiului afarent. au trebuit sa treaca multi ani pana cand statistica sa puna cap la cap suprafetele cultivate si sa constate ca ele insumau mai mult decat suprafata greciei. si acolo – probabil ca si aici, era o problema de cat se raporta.
nu stiu daca mai tineti minte scandalul din romania de acum cativa ani, cand se constase ca veniturile bugetarilor nostri erau cu muuult mai mari decat salariile a caror micime era scrisa pe toate zidurile: in realitate, „suplimentele” proveneau din „ore suplimentare” – care se adunau, deci, la atare statistici. in realitate, era o forma de-a plati niste bani (orele suplimentare) cu taxe mai mici, si pe timp, nu pe realizare cuantificabila.
vedeti, deci cum sta treaba cu statistica: depinde de ce si de cat declari. din pacate, nu avem alte instrumente decat aceste cifre statistice, care ne arata trenduri si ne lasa sa intelegem ca putem face niste anticipari.
restul – merkel, de care spuneti, si altii – sunt politica, si va sfatuiesc sa nu va pierdeti weekendul infuriindu-va pe cea mai veche meserie din lume (care nu e aia pe care o zice toata lumea:)