Potrivit datelor revizuite publicate de Eurostat, România a reintrat la limită în cerinţa de macrostabilitate impusă la nivel european referitoare la creşterea preţului la locuinţe.
Cu o medie aritmetică de 6% pe întregul an 2017 şi cu o valoare în scădere la 5,6% pe trimestrul patru, ne-am încadrat în cerinţa care solicita o creştere de cel mult 6% de la un an la altul a evoluţiei preţurilor în sectorul imobiliar.
Reamintim că ţara noastră ajunsese în 2015 să îndeplinească 13 din cele 14 criterii de stabilitate ( cel referitor la poziţia investiţională netă nu are cum să fie îndeplinit, date fiind investiţiile străine masive făcute la noi şi cvasiinexistenţa celor româneşti peste hotare) şi are deja prevăzut la pierderi planificate criteriul referitor la creşterea costului unitar al forţei de muncă ( acesta se calculează pentru o perioadă de trei ani şi are referinţa fixată la 12%, ceea ce nu avem cum să mai respectăm după creşterile salariale stabilite în 2016 şi 2017).
Prezentăm şi evoluţiile din alte ţări provenite din foste colege de bloc socialist, precum şi pe cele din Germania, Franţa şi mediile semnificative la nivelul Uniunii pentru a vedea cum ne poziţionăm la acest indicator sensibil. Se poate observa că stăm evident mai bine decât vecinele Bulgaria şi Ungaria, ba chiar şi mai bine în raport cu Cehia şi două din cele trei ţări baltice.
Modelul nostru, însă, ar trebui să fie Polonia, care nu face altceva decât să se încadreze discret dar cu maximă eficienţă în trendul european şi a avut exact aceeaşi valoare, calculată ca medie aritmetică (valorile nu au fost ajustate sezonier, a precizat Eurostat), ca şi Zona Euro.
Zonă în care Germania şi Franţa au dat tonul în materie, cu un trend situat undeva sub patru procente ( cu observaţia că prima a fost pe trend de scădere iar cea de a doua pe trend de creştere, aşa încât poziţiile lor s-au inversat în ultimul sfert al anului). Estonia a reuşit şi ea să-şi tempereze elanul cu care începuse anul trecut şi să păstreze o distanţă rezonabilă faţă de pragul stabilit.
De reţinut, calculele au fost refăcute uşor în jos pentru întreaga Uniune faţă de cele avansate la mijlocul lunii ianuarie anul curent (respectiv de la 4,1% la 4,0% ponderat după sezonalitate pentru Zona Euro şi de la 4,6% la 4,5% pentru UE 28), conform precizărilor făcute de organismul de statistică al UE.
În acest context european, mai ales date fiind creşterile de venituri dar şi cele ale inflaţiei la nivel naţional, ar trebui să fim foarte prudenţi cu preţurile de tranzacţionare pe piaţa imobiliară. Mai ales că, după ce că suntem împinşi în mod obiectiv spre limita de stabilitate macroeconomică ( aşa cum a fost ea stabilită teoretic), lucrăm cu preţuri ale locuinţelor tradiţional în euro dar nu am trecut încă la moneda unică.
(Citiți și: ”România a mai pierdut un indicator-cheie pe tabloul de bord macroeconomic european: ritmul de creștere a costului muncii”)
Or, aceasta a staţionat în primul trimestru al anului la un nivel semnificativ peste cel vizat în prognoza oficială care a stat la baza bugetului pe 2018 ( 4,59 lei/euro, revizuit de la 4,56 lei pe euro dar 4,65 – 4,66 lei pe euro ca medie lunară pe ianuarie, februarie şi martie), cu o tendinţă marginală de creştere.
În esenţă, avem aici un factor important de stabilitate economică pe care am face bine să-l urmărim mai atent şi să-l păstrăm sub control atât cât se poate face cu mijloace administrative ce pot prelua posibile inflamări ale pieţei de profil.
Alternativa este ca implicaţiile ulterioare unei eventuale bule imobiliare să nu ne convină deloc.
