joi

25 aprilie, 2024

18 iunie, 2015

2fratii_miculaComisia Europeană a anunțat declanșarea unor acțiuni de infringement împotriva a cinci state UE (Austria, Olanda, România, Slovacia și Suedia), cerând imperativ acestor state să își anuleze tratatele bilaterale pentru protejarea investițiilor, tratate încheiate înainte de aderarea la UE.

Tratatul bilateral pentru investiții între Suedia și România, încheiat în anul 2003, a stat la baza unor stimulente acordate de Guvernul Năstase fraților Micula, pentru fabricile European Drinks, facilități fiscale anulate după aderarea la UE.

Frații Micula au dat statul român în judecată și au câștigat procesul la Curtea de arbitraj de la Washington, care a obligat România la despăgubiri în favoarea fraților Micula, care au cetățenie suedeză.


Decizia Comisiei Europene nu modifică cu nimic decizia Curții de arbitraj din SUA.

”Tratatele bilaterale aveau rolul de a întări protecția investitorilor, de exemplu, prin măsuri de compensare pentru expropriere și prin proceduri de arbitraj și soluționare a litigiilor de investiții. De la extinderea UE, astfel de extra-asigurări nu ar mai trebui să fie necesare, din moment ce toate statele membre UE sunt supuse acelorași reguli privind piața unică, inclusiv investițiile transfrontaliere. De asemenea, toți investitorii din UE beneficiază de pe urma aceleiași protecții datorită regulilor UE”, transmite Comisia Europeană, care avertizează că vechile tratate bilaterale încalcă principiul egalității investițiilor în cadrul UE.

Procesul Micula – statul român

Fraţii Ioan şi Viorel Micula, patronii European Drinks, au câştigat la Curtea de arbitraj de la Washington, în decembrie 2013, procesul intentat statului român şi trebuie să primească circa 376 milioane lei, plus penalităţi, iar Ministerul Finanţelor doreşte să compenseze această sumă cu datoriile firmei la buget.

Reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice au declarat la data respectivă că intenţionează compensarea sumei câştigată de fraţii Micula cu datoriile la buget pe care le are firma deţinută de aceştia. Sursele citate au precizat că este un caz fără precedent şi se caută cea mai bună modalitate de punere în practică.


În ultimii ani ai arbitrajului, Viorel Micula a fost reprezentat de Shearman & Sterling (Londra şi Paris) şi firma locală de avocatură Dragne & Asociaţii.

România a fost reprezentată de firma internaţională Freshfields Bruckhaus Deringer (birourile din New York, Frankfurt şi Paris) şi firma locală de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), unul dintre parteneri fiind mama lui Dan Șova, Ana Diculescu Șova.

Fraţii Ioan şi Viorel Micula, principalii acţionari ai grupului alimentar European Drinks, care au şi cetăţenie suedeză, susţineau la data deschiderii procesului, în 2005, că statul român nu şi-a respectat angajamentele referitoare la protecţia reciprocă a investiţiilor cuprinse în Acordul bilateral dintre Suedia şi România.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: