joi

25 aprilie, 2024

6 martie, 2017

Indicele BET, de referinţă pentru Bursa de Valori București (BVB), a înregistrat o creștere de 13% pe primele două luni ale anului 2017, adică a şasea cea mai mare performanţă dintre pieţele celor mai mari 50 de economii ale lumii şi a zecea în topul general, potrivit datelor Morgan Stanley capital International (MSCI), citate de BVB.

Ritmul de creștere al indicelui BET de la începutul anului este mai mult decât dublu față de media mondială de 6%, conform MSCI. BET a urcat cu 13,04% în USD, dar avansul este similar cu cel în lei, „urmare a stabilității monedei naționale”, potrivit unui comunicat al BVB.

Performanţa este proprie pieţelor emergente şi de frontieră, de la care se aşteaptă randamente mai mari decât de la cele ale pieţelor mature şi dezvoltate. România face parte din categoria pieţelor de frontieră.


Astfel, România se clasează de asemenea înaintea unor pieţe ca acelea din China, SUA şi Mara Britanie. Din topul celor mai mari 50 de economii ale lumii, doar creşterile indicilor bursieri din Kazakhstan, Argentina, Ucraina, Polonia şi Brazilia sunt mai mari decât cele ale BET. Jamaica, Bahrain, Bosnia și Herțegovina și nici Croația nu fac parte din top 50.

Mai mult, „performanța pieței de capital româneşti nu este una de conjunctură, ci are la bază o combinație de fundamente macroeconomice, performanță pe termen lung și dividende ridicate”, a declarat Lucian Anghel, președintele BVB.

(Citiți și: ”Upgradarea finanțării economiei: Tranziția BVB de la piață de frontieră la piață emergentă: Ce măsuri presupune”)

„Investitorii au fost recompensați cu randamente totale pozitive timp de cinci ani la rând. Analizați cu atenție ce se întâmplă în piețele internaționale și veți observa că majoritatea burselor care au avut creșteri accelerate, așa cum a fost și cazul Bursei de Valori București, au avut și scăderi în ultimii ani, spre deosebire de noi, care am crescut în special ca urmare a dividendelor consistente pe care le oferă piața de capital românească”, argumentează Lucian Anghel.


Bursa de valori Bucureşti (BVB) „se numără printre puținele din întreaga lume care dă dovadă de constanță în ceea ce privește evaluarea activelor, fiind de asemenea „pe plus”, dacă ne uităm la rezultatele din ultimii trei ani. Bursa de Valori București a progresat subtanțial față de nivelul din urmă cu cinci ani, iar eforturile continue de a asigura promovarea pieței de capital la statutul de piață emergentă sunt esențiale”, spune la rândul său, Ludwik Sobolewski, CEO-ul BVB.

Totodată, România este atractivă pe baza indicatorilor de profitabilitate a acțiunilor companiilor.„Dacă acțiunile tranzacționate la New York Stock Exchange sunt evaluate la de 22 ori profitul net, companiile românești incluse în BET sunt evaluate la de 13 ori profitul net (conform Bloomberg), ceea ce înseamnă că investiția în companiile românești se recuperează în medie cu nouă ani mai repede față de piața americană”, mai spun oficialii BVB.

Indicele de referință BET este media ponderată a variațiilor de preț ale acțiunilor Băncii Transilvania (TLV, cu o pondere de circa 20% în portofoliul indicelui), Fondului Proprietatea (FP, 20%), OMV Petrom (SNP, 17%), Romgaz (SNG, 10,9%), BRD (BRD, 10,7%), Electrica (EL, 8,2%), Transgaz (TGN, 7%), Transelectrica (TEL, 4%), Nuclearelectrica (SNN, 1,3%) și ale Bursei de Valori Bucureşti înseși (BVB, 0,7%).

Acestora lşi se vor adăuga de la 20 martie şi acţiunile Conpet Ploiești (COTE), care operează transportul de petrol și produse petroliere printr-o rețea vastă de conducte, şi acţiunile Medlife (M) – unul dintre cei mai mari operator privat de servicii de sanatate din Romania. Proporţiile din portofoliu se vor modifica.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: