La finele primului semestru din acest an, România s-a situat pe locul al treilea între statele UE în ceea ce privește creșterea prețurilor producției industriale față de anul precedent, cu +0,6%. Potrivit datelor comunicate de Eurostat, ea a fost devansată doar de Grecia (+1,6%) și Suedia (+0,7%). La polul opus s-au situat balticele Estonia (-6,6%) și Lituania (-4,7%), urmate de Belgia (-4,5%).
De subliniat, am fi fost și mai sus în acest clasament, dacă luna iunie nu ar fi adus o diminuare de 0,3%, pe fondul celui mai redus curs de schimb mediu lunar din acest an, doar 4,3951 lei/euro. Este un semnal că recordul de minim al inflației, situat la 0,66% pe ultimele 12 luni, a fost influențat decisiv de scăderea prețurilor la import și nu atât de reducerea celor de pe piața internă.
Principalele țări partenere din comerțul exterior, Germania (-0,7%) și Italia (-1,9%) au înregistrat reduceri ale indicilor de prețuri ale producției industriale. De asemeni, și vecinii din vest cu care avem cel mai mare deficit comercial în relația bilaterală din cadrul UE, Ungaria (-2,3%). Singurul partener important care a marcat o creștere a ”prețurilor industriale” a fost Franța (+0,4%).
Cert este că evoluțiile din ultimii ani ale prețurilor producției industriale arată că România este lider în acest clasament, în care se situează în creștere continuă și peste Letonia, Estonia ( aflată în plin proces de reducere a prețurilor industriale), Grecia sau Bulgaria. economii dezvoltate figurează și ele peste pragul de 110%, precum Danemarca sau Marea Britanie.
Evoluția prețurilor producției industriale (anul de bază = 2010)
Singura țară în care prețurile au scăzut față de reperul ales, anul 2010, este Suedia ( 99,5% în iunie 2014), ceea ce explică în mare măsură stabilitatea solidă a prețurilor din această țară. De reținut și faptul că în ultimele 12 luni, toate colegele regionale ale României cu regim de curs flotant și-au redus IPPI: Cehia de la 108,3% la 108,1%, Polonia de la 110,1% la 108,9%, Slovacia de la 106,3% la 102,7% iar Ungaria de la 111,1% la 108,6%.
De reținut și evoluția cursului de schimb euro/leu în lunile în care s-au înregistrat indicii de preț de pe zona industriei. Luna iunie 2013 a fost una de maxim local al cursului de schimb euro/leu în timp ce iunie 2014 va fi, foarte probabil, una de minim local. De aceea, aprecierea de 1,8% în termeni nominali a leului maschează anumite probleme în prețurile de livrare și afectează competitivitatea relativă.
Rezultatele consemnate de IPPI nu sunt prea grozave nici dacă este să ne raportăm la cele înregistrate pe ansamblul UE 28 sau al Zonei Euro (EA 18). La mijlocul lui 2014 acestea au staționat la 106,1% pentru UE 28 și au fost în ușoară reducere pentru EA 18, de la 105,7% în iunie 2013 la 105,6% în iunie 2014 ( raportat la aceeași bază constituită de anul 2010).
Scuza alinierii prețurilor la energie la cele practicate pe plan internațional nu funcționează, deoarece România ocupă tot primul loc din UE la creșterea IPPI și în clasamentul care exclude influența scumpirii energiei. Aici se întrezărește, totuși, o rază de speranță, dată de diminuarea ușoară a indicelui de preț în raport cu anul 2013.
Evoluția prețurilor producției industriale, excluzând influența energiei (anul de bază = 2010)
Consecințele evoluției crescătoare a indicelui prețurilor producției industriale (IPPI) se vor vedea în lunile următoare, fiind nevoie de o perioadă de câteva luni pentru a se manifesta această evoluție la nivelul prețurilor de consum înregistrate în magazine. Estimarea de 1,4% a inflației anuale după primul semestru s-a situat semnificativ peste valoarea de 0,66% efectiv înregistrată.
Din această perspectivă, reducerea de la 3,3% la 2,2% a estimării pentru final de an, reducere de 1,1 puncte procentuale, apare destul de mare. Adică undeva în jur de 50% în plus față de ecartul de 0,74% constatat la mijlocul anului. Ceea ce presupune o continuare a influențelor venite de pe plan internațional pe același trend, ceea ce ar fi posibil dar greu de anticipat.
Desigur, indicele de inflație din România este puternic dependent de segmentul produselor alimentare, cu cea mai mare pondere în coșul de consum dintre țările UE (ceea ce ar fi de discutat). Dar lăsarea la mâna performanțelor din producția agricolă vegetală (cam 70% din producția agricolă) a rezultatelor de ansamblu ale creșterilor de prețuri nu pare cea mai bună idee, atât prin efect de bază cât, mai ales, după inundațiile recente.
