vineri

29 martie, 2024

19 iulie, 2011

Parchetul General a dispus neînceperea urmăririi penale (NUP) faţă de preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi secretarul Camerei Sever Voinescu Cotoi, în cazul votului la Legea pensiilor, în care Opoziţia a reclamat că cei doi democrat-liberali ar fi fraudat numărătoarea voturilor la Legea pensiilor.

Astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat, pe 12 iulie, că nu a fost comisă o faptă prevăzută de legea penală sub aspectul lipsei cvorumului la şedinţa din 15 septembrie 2010.

”La data de 28 septembrie 2010 s-a înregistrat la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului ICCJ plângerea formulată de Grupul Parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC din Camera Deputaţilor în legătură cu desfăşurarea, la data de 15 septembrie 2010, în Camera Deputaţilor, a votului la Legea sistemului unitar de pensii. De asemenea, au fost formulate plângeri, cu acelaşi conţinut de către Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor pentru abuzurile statului şi de către patru persoane fizice (conexate conform dispoziţiilor art. 33-34 din Codul de procedură penală)”, explică Parchetul într-un comunicat de presă.


Prin plângerile formulate de reprezentanţi ai Opoziţiei, s-a susţinut că, în virtutea funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor, sub pretextul defectării sistemului de vot electronic, a validat realizarea votului la Legea sistemului unitar de pensii, prin ridicarea mâinii.

S-a arătat că, prin această modalitate, a mărit intenţionat numărul votanţilor cu scopul realizării cvorumului legal, necesar adoptării legii, deşi nu era întrunită majoritatea prevăzută de dispoziţiile art.67 din Constituţie pentru votul acestui act normativ.

În acelaşi context, s-a susţinut că Sever Voinescu-Cotoi, în calitate de secretar al Camerei Deputaţilor şi tot în scopul realizării cvorumului a anunţat că sunt prezenţi în sală mai mulţi deputaţi votanţi decât erau în realitate, astfel încât s-a produs un prejudiciu considerabil, prin efectele actului normativ adoptat cu încălcarea cvorumului legal şi prin perturbarea gravă a activităţii de legiferare a Camerei Deputaţilor – redau procuorii aspectele sesizate de reclamanţi.

”Din analiza materialui administrat în cauză a rezultat că nu a fost comisă o faptă prevăzută de legea penală sub aspectul lipsei cvorumului de şedinţă, deoarece Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede procedura de urmat pe parcursul desfăşurării activităţii de legiferare, dar şi remediile situaţiilor în care parlamentarii contestă respectarea acestor proceduri”, au decis, însă, procurorii.


De asemenea procurorii au constata că, potrivit stenogramelor şedinţei, a rezultat că a existat cvorum pentru votul legii sistemului unitar de pensii, iar acesta nu a fost contestat potrivit procedurilor parlamentare, ci confirmat prin respingerea propunerii de reluare a votului.

Roberta Anastase şi Sever Voinescu au susţinut în şedinţa din 15 septembrie 2010 că au fost 170 de voturi pentru Legea pensiilor, deşi pe imaginile filmate de presă, dar şi de camerele video ale Parlamentului, se puteau număra în jur de 90 de parlamentari în sală, sub numărul necesar pentru cvorum.

Cu toate acestea, preşedinta Camerei a validat votul pentru adoptarea Legii pensiilor.

Ulterior, însă, preşedintele Traian Băsescu a respins de la promulgare legea, pe motiv că vârsta de pensionare trebuie modificată, dar apoi şeful statului a recunoscut că motivul principal pentru care a retrimis Parlamentului textul era legat de controversa de la vot.

 

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: