joi

28 martie, 2024

24 august, 2015

iohannisUPDATE:

Administraţia Prezidenţială a dat publicităţii un comunicat cu următoarele precizări, ca reacţie a materialului publicat de Rise Project:


În legătură cu informațiile apărute în mass-media referitoare la conținutul declarațiilor de avere ale Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, Departamentul Comunicare Publică face următoarele precizări:

Toate veniturile obținute de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, din închirierea imobilelor deținute în proprietate și coproprietate se regăsesc integral în declarațiile de avere depuse. Nu există nicio sumă provenită din chirii care să nu fi fost declarată din 2004 până în prezent.

Totodată, din chiria pe care a încasat-o în nume propriu, precum și în numele și pentru coproprietar, domnul Klaus Iohannis a achitat toate taxele și impozitele aferente întregii sume provenite din închirierea imobilelor.

Toate veniturile au fost menționate în declarațiile de avere depuse succesiv și orice altă modalitate de calcul al acestora constituie doar o speculație, care nu este conformă cu realitatea.”


ŞTIREA INIŢIALĂ:

Între veniturile din chirii pe care Klaus Iohannis le-a consemnat în declaraţiile de avere, în perioada 2004-2007, şi sumele care figurează în contractele semnate pentru închirierea proprietăţilor sale imobiliare este o diferenţă de 115.000 de euro, scriu jurnaliştii de la Rise Project.

Potrivit Rise Project, conform declaraţiei de avere depuse de preşedintele Klaus Iohannis la începutul acestui an, acesta şi soţia sa obţin venituri anuale din chirii de 228.132 de lei, această sumă figurând în toate declaraţiile de avere pe care Iohannis le-a depus la Primăria Sibiu în perioada 2010 – 2014.

Jurnaliştii de la Rise Project susţin că, în perioada 2004-2007, Klaus Iohannis ar fi declarat venituri din chirii mai mici, iar acest lucru ar rezulta din câteva contracte de chirie semnate între Iohannis şi firme care şi-au deschis puncte de lucru în imobile deţinute de acesta, obţinute de la Registrul Comerţului, unde au fost depuse de respectivele firme, pentru a face dovada că funcţionează legal în imobilele închiriate de la actualul preşedinte.

Conform sursei citate, în perioada 2004-2007, interval acoperit de documentele obţinute de Rise Project, diferenţa dintre sumele din contracte şi cele menţionate de Iohannis în declaraţiile de avere este, în total, de 115.000 de euro. Astfel, din contracte ar reieşi că în această perioadă Iohannis ar fi încasat din chirii suma de 150.000 de euro, în timp ce în declaraţiile de avere acesta consemnează venituri totale din chirii de 35.000 de euro.

Primul dintre contractele de chirie a fost încheiat în noiembrie 2001, cu banca Raiffeisen, iar potrivit acestuia, soţii Iohannis şi Ioan Baştea, proprietari în cote egale ai unui spaţiu comercial situat în centrul Sibiului (strada Nicolae Bălcescu nr. 29), au luat în chirie, pentru cinci ani, o agenţie a băncii Raiffeisen, contra unui preţ de 20.000 de dolari pe an. În 29 decembrie 2006, contractul a fost reînnoit, printr-un act adiţional, fiind prelungit cu zece ani, iar atunci Raiffeisen s-a angajat să plătească anticipat chiria pentru primii trei ani ai noii perioade contractuale: 180.000 de euro.

Jumătate din bani, 90.000 de euro – 302.000 de lei, ar fi trebuit să le revină lui Klaus Iohannis şi soţiei sale, însă această sumă nu s-a regăsit în declaraţia de avere pe care primarul Sibiului a depus-o în 2008, fiind consemnată o sumă mai mică – 16.278 de lei. De altfel, aceeaşi sumă, de 16.278 de lei, s-a regăsit şi în declaraţiile de avere din anii 2005 şi 2006, când, potrivit contractului cu Raiffeisen, primarul Sibiului ar fi trebuit să primească o chirie de 10.000 de dolari pe an (28.800 de lei, în 2005 şi 29.800 de lei, în 2006).

Contactată de Rise Project, Raiffeisen Bank a spus că face întotdeauna plata chiriei în acord cu datele financiare menţionate în contract: „Agenţia din Sibiu îşi desfăşoară activitatea în spaţiul din Strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din anul 2002 (n.red. – contractul a fost încheiat în noiembrie 2001, dar a intrat în vigoare de la 1 februarie 2002), pe baza unui contract de închiriere care a fost actualizat periodic atât sub aspectul rediscutării preţului, cât şi în privinţa altor clauze. Nu putem comenta informaţiile privind chiria datorată de bancă proprietarului imobilului, fiind parte dintr-un contract comercial, în care confidenţialitatea trebuie păstrată. În toate situaţiile însă, banca face plăţile în suma şi cu frecvenţa prevăzute în contractele în vigoare în acel moment. (…) Apreciem că preţul chiriei pentru acest spaţiu a evoluat în linie cu piaţa”.

Jurnaliştii de la Rise Project mai susţin că diferenţe între veniturile menţionate în declaraţia de avere a lui Iohannis şi cifrele consemnate în contractele de chirie apar şi în cazul cedării folosinţei unui alt imobil, respectiv un apartament cu şase camere, pe care şeful statului îl deţine împreună cu soţia sa, pe strada Someşului din Sibiu.

Astfel, în 25 iunie 2003, Klaus şi Carmen Iohannis au închiriat acest apartament firmei Netex Production, cu sediul în Timişoara, iar din contractul de închiriere ar reieşi că actualul preşedinte şi soţia sa au încasat de la Netex Production următoarele sume de bani: 38.880 de lei (9.600 de euro, în 2004), 38.533 de lei (10.650 de euro, în 2005) şi 42.600 de lei (12.100 de euro, în 2006), însă în declaraţia de avere Iohannis a menţionat, în aceşti ani, o singură sumă – 19.424 de lei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: