România figurează în statisticile oficiale ale UE pe ultimul loc între statele membre în privința riscului de sărăcie relativă, alături de Bulgaria și Spania, cu 22,2% din populație.
Diferențele sunt însă majore pe categorii de populație. Astfel, bărbații singuri se află tocmai pe locul 3 în topul bogăției relative în clasamentul pe țări, în timp ce familiile constituite din doi adulți cu trei sau mai mulți copii în întreținere se află pe locul 27 (după Bulgaria), cu șanse majoritare de se afla în sărăcie (54,7%).
La categoria persoanelor singure România se situează aproape de media europeană și stă destul de bine în context regional. De remarcat diferența destul de pronunțată între bărbați și femei, care se regăsește și la fostele colege de bloc estic dar nu se vede în Germania, Franța sau la nivelul mediei europene. În schimb, stăm mai slab decât marea majoritate a statelor imediat ce apar copiii în întreținere.
Aspecte metodologice și situația în UE
La modul ideal, pentru a stabili riscul de sărăcie, ar trebui comensurate venitul, consumul și averea după o metodologie unitară. Riscul de sărăcie este un indicator relativ, care ține cont de raportarea fiecărei categorii de populație la nivelul mediu de trai dintr-o anumită țară. Ștacheta nivelului de trai este fixată convențional la 60% din media venitului disponibil echivalent la nivel național.
Rezultatele nu arată raporturile de nivel de trai între țări diferite ci reflectă, mai degrabă, modul în care o anumită țară repartizează rezultatele activității economice către diferite tipologii de cetățeni și gospodării. De exemplu, țara cu riscul cel mai scăzut de sărăcie din Uniunea Europeană era în anul 2011 Cehia, cu 9,8%. Cu toate acestea, venitul care făcea diferențierea între sărăcie și non-sărăcie era de 4.471 euro pe an. Adică mult sub cel din Germania (11.426 euro pe an), care avea un risc de sărăcie de 15,8%.
De reținut că nivelul reper poate evolua în timp în funcție de evoluția economiei. În Grecia, limita de sărăcie a crescut de la 5.306 euro în anul 2004 la 7.178 euro în 2010 pentru a scădea apoi în 2011 până la 6.591 euro. Însă modificările în privința riscului de sărăcie au ținut de redistribuirea veniturilor în rândul poplației și nu de nivelul absolut al veniturilor.
Nu există motive logice sau matematice pentru ca o parte importantă din populație să fie în stare de sărăcie relativă. Relevanța indicatorului specific constă în aceea că arată în perioadele de creștere evoluția procentajului de cetățeni care nu beneficiază pe măsură de creșterea respectivă iar în perioadele recesiune revelează cum se distribuie povara reducerilor în nivelul de trai.
La nivelul întegii Uniuni Europene, ponderea cetățenilor relativ săraci era în 2011 de 16,9%, ceea ce înseamnă cam o persoană din șase. Obiectivul fixat prin strategia UE 2020 este însă unul cantitativ și nu procentual. Mai exact, el vizează o scădere cu 20 de milioane a numărului celor aflați în situație de sărăcie sau excludere socială față de anul 2008.
Declanșarea crizei a dus, însă, potrivit datelor definitive disponibile în prezent, la o creștere a numărului săracilor cu 2,6 milioane persoane (date pentru UE 27), până la un nivel de 83,7 milioane persoane. Ceea ce nu a fost cauzat numai de criză ci și de repartizarea inegală a poverii acesteia în rândul populației ( reamintim că indicatorul este unul relativ la media națională).
De unde rezultă că ar fi necesară nu doar o creștere generală a nivelului de trai ci și o îmbunătățire a distribuției rezultatelor acestei creșteri. Asta prin mijloace fiscale care să vină mai mult în sprijinul celor care au copii în întreținere dar și printr-un efort susținut de educație în sensul unei corelații mai bune între posibilitățile materiale și situația familială.
Raporturile dintre indicatorii de risc de sărăcie constatați pentru România și cei înregistrați la nivel european sugerează o redistribuire a veniturilor dinspre persoanele singure și cele în vârstă spre familiile cu mai mulți copii și cele monoparentale. Semnificativ, țările nordice își fac politica socială cu totul altfel decât noi.
Ele au procentaje relativ ridicate de risc de sărăcie la persoanele singure ( în jur de 30%) dar aceste procentaje scad până la 12 -15% la familiile cu mai mulți copii. Care nu îi fac dacă nu-și permit iar în plus sunt sprijinite puternic de stat. Germania procedează similar, cu o trecere de la 32,3% în cazul persoanelor singure spre 16,2% în cazul familiilor. Franța pleacă de la 19,1% dar măcar limitează creșterea la 22,1%.
N-am prezentat in extenso datele disponibile pe fiecare țară din UE dar este clar că mai avem mult de învățat și destule de schimbat la nivelul conștiinței comune. Asta pentru a crește coerența unei societăți care să nu fie afectată de tensiuni sociale majore, în tentativa de a reduce decalajele de dezvoltare față de Occident.
