vineri

19 aprilie, 2024

25 noiembrie, 2014

Preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann (foto), a avertizat Banca Centrală Europeană, luni, despre obstacolele juridice cu care s-ar confrunta în situaţia în care ar tipări bani pentru a cumpăra obligațiuni de stat, subliniind opoziția sa față de o astfel de mișcare.

Potrivit Reuters, observațiile lui Jens Weidmann, care face parte din Consiliul guvernatorilor BCE, ridică un semn de întrebare asupra capacităţii președintelui BCE, Mario Draghi, de a reuşi în îndeplinirea planurilor sale după anunţul privind măsuri suplimentare pentru consolidarea zonei euro.

Afirmaţiile de săptămâna trecută ale lui Mario Draghi au fost interpretate de o serie de analişti drept o pregătire a terenului pentru posibile achiziţii obligaţiuni guvernamentale sau ale unor companii, în care BCE să utilizeze “bani noi”. BCE cumpără în prezent obligaţiuni bancare garantate şi obligaţiuni garantate prin active, prin programe aprobate în septembrie, în pofida opoziţiei preşedintelui Bundesbank.


“În loc să ne ocupăm de programe de achiziţii, mai bine ne-am concentra să găsim soluţii de creştere economică”, a declarat Jens Weidmann în cadrul unei conferinţe organizate la Madrid atunci când a fost întrebat despre posibilitatea ca BCE să achiziţioneze obligaţiuni emise de state din zona euro.

Preşedintele Bundesbank a avertizat că ar fi greu de presupus că asemenea măsuri vor conduce la creşterea ratei inflaţiei- indicator de bază al sănătăţii unei economii. “Cu siguranţă există şi alte căi, mai dificile, mai puţin clare şi care ar putea atinge limitele legale a ceea ce poţi face”, avertizează Weidmann.

Viziunea preşedintelui Bundesbank

Economia zonei euro poate atinge o creştere sustenabilă numai dacă guvernele europene reformează pieţele muncii şi financiară, pentru a debloca investiţiile şi a îmbunătăţi productivitatea, a firmat luni preşedintele băncii centrale germane, Jens Weidmann, citat şi de Wall Street Journal.

“Cea mai importantă problemă ce umbreşte astăzi viitorul zonei euro este slaba perspectivă de creştere”, a declarat Jens Weidmann în preambulul discursului rostit în cadrul unei conferinţe la Madrid. “În timp ce nivelul scăzut al cererii joacă rolul său, şi acesta este motivul pentru care politica monetară este mai relaxată ca niciodată, ar trebui să confruntăm deschis deficienţele structurale pentru a debloca inovaţiile şi pentru a impulsiona productivitatea„, a afirmat preşedintele Bundesbank.


Comentariile făcute la Madrid de Weidmann, scrie WSJ, nu s-au referit şi la perspectivele politicii monetare europene, aşa cum a făcut săptămâna trecută, vineri, preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi, care a afirmat că, dacă inflaţia nu se va deplasa în curând spre ţinta instituţiei, stabilită la nivelul de aproape 2%, atunci ”BCE îşi va intensifica presiunile pentru a extinde suplimentar canalele de intervenţie, prin modificarea ritmului, a dimensiunilor şi a structurilor achiziţiilor”.

Inflaţia din zona euro a fost de numai 0,4% în octombrie, iar unii analişti anticipează că indicatorul va încetini spre 0,3% în noiembrie.

 

În discursul de luni, Jens Weidmann a subliniat limitele politicii monetare: “În timp ce politica monetară poate influenţa cererea pe termen scurt, aceasta nu poate îmbunătăţi permanent perspectivele de creştere”. Oficialul german a adăugat: “Este nevoie de o accelerare sustenabilă a creşterii economice pe termen mediu. Iar acest lucru nu se poate realiza decât rezolvând chestiunea deficienţelor structurale”.

Şeful Bundesbank a menţionat mai multe domenii care au nevoie de reforme, cu referire specială la “o piaţă europeană de capital mai vibrantă”, care să finanţeze companiile inovative, domeniu aflat în acest moment sub nivelul înregistrat de Statele Unite. Suplimentar, piaţa tehnologiei informaţionale, încă fragmentată în Europa, “frânează inovarea, creşterea şi, în final, creearea de locuri de muncă”.

Jens Weidmann a cerut decidenţilor politici din Europa să rezolve problema şomajului cronic, în special în rândul tinerilor, prin eliminarea unor avantaje acordate angajaţilor, în paralel asigurând protecţie pentru cei care îşi pierd locurile de muncă. “Dacă vrem să atingem productivitatea din SUA şi să aducem şomajul în limite acceptabile, atunci trebuie să modernizăm piaţa muncii”, a afirmat preşedintele Bundesbank.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: