vineri

19 aprilie, 2024

9 iulie, 2017

Donald Trump la Polish National Alliance din Chicago, în campanie electorală

Agenda președintelui Donald Trump, inclusiv întâlnirile cu liderii est-europeni înaintea summitului G20 par a indica intenţia preşedintelui SUA de a accentua clivajele Est-Vest în UE, afirmă experţii citaţi de ediţia germană a Reuters.

Înainte de a veni la summitul Grupului ţărilor dezvoltate (G20) din oraşul german Hamburg, Donald Trump s-a întâlnit la Varşovia, cu mai mulți lideri ai ţărilor central şi est-europene, printre care și preşedintele României, Klaus Iohannis.

Situaţia a stârnit la Bruxelles amintiri despre modul în care fosta Administraţie George W. Bush a încercat să mizeze pe disensiunile între „vechile” şi „noile” ţări europene, când a căutat susţinerea pentru intervenţia militară în Irak, notează ediţia germană a agenţiei Reuters într-o analiză intitulată „Donald Trump pune sare pe rana Est-Vest din cadrul Uniunii Europene”, citată de Mediafax.


Oficialii guvernului Germaniei au remarcat că, după ce a participat în luna mai la summitul NATO şi s-a întâlnit cu lideri ai Uniunii Europene, acum Donald Trump vizitează Polonia, un stat criticat de Bruxelles pentru situaţia statului de drept şi pentru refuzul de a primi refugiaţi.

„Există, într-adevăr, potenţialul amplificării clivajului la nivelul Uniunii Europene”, afirmă Jana Puglierin, expert la Institutul german pentru Politică Externă (DGAP). În discursul rostit la Varşovia, Donald Trump a afirmat că „Polonia este inima Europei”, spre bucuria polonezilor, chiar dacă a precizat că „geografic”.

„În alte părţi din Europa, actualul preşedinte al SUA nu ar fi primit atât de bine, iar doar puţini parteneri din UE cred că Polonia este «inima Europei». Clivajul Est-Vest a devenit evident joi seară, când, ajuns la Hamburg, Donald Trump a avut discuţii cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei. La summitul G20, Uniunea Europeană şi Europa vor fi reprezentate de cu totul alte ţări – Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie (…)”, potrivit sursei citate.

Niciun stat est-european nu a fost prezent la reuniunile pentru pregătirea summitului G20, însă cancelarul Angela Merkel a respins ideea că cineva ar fi exclus. „Nu este nicio decizie împotriva cuiva”, a subliniat liderul german, explicând că este vorba mai degrabă de agenda G20.


„Pentru polonezi, tema securităţii este foarte importantă”, explică Jana Puglierin, subliniind că Guvernul de la Varşovia, format de partidul liderului conservator Jaroslaw Kaczynski, se teme de ameninţările Rusiei, astfel că apelează la o superputere precum Statele Unite pentru a obţine protecţie. Nu se spune fără motiv că Polonia este cea mai prietenoasă ţară faţă de americani dintre toate celelalte, inclusiv Statele Unite”, a amintit Jana Puglierin, o glumă locală.

Pe de altă parte, președintele Poloniei „Jaroslaw Kaczynski şi Guvernul Poloniei ştiu cât de puţin credibilă este Administraţia Donald Trump şi cât de imprevizibilă este influenţa Rusiei conduse de Vladimir Putin la Casa Albă”, explică politicianul ecologist Manuel Sarrazin.

Dacă Statele Unite sunt importante pentru Polonia din punct de vedere militar, alte ţări sunt mult mai importante pentru dezvoltarea economică a ţării.

„Aici este inclusă China, care îşi extinde sistematic contactele în Europa de Est şi pe care Comisia Europeană o urmăreşte cu multă mai multă suspiciune decât pe Statele Unite. Iar statele vest-europene ajută nu doar prin companiile care au efectuat investiţii masive în Polonia şi în alte ţări est-europene, ci şi prin bugetul Uniunii Europene, prin care statele estice accesează fonduri de miliarde de euro”, precizează Reuters, citată de Mediafax.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: