miercuri

24 aprilie, 2024

23 septembrie, 2015

ministerul-fondurilor-europeneGuvernul a aprobat în şedinţa de miercuri o Ordonanţă de Urgenţă privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, respectiv cadrul de funcţionare al fondurilor europene pe noul orizont de programare.

Documentul prevede o serie de măsuri care ar duce la simplificareaa procesului de accesare a fondurilor comunitare, susţine ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

Ministrul a explicat că una dintre facilităţi priveşte sumele pe care companiile trebuie să le aibă în buget în momentul în care demarează un proiect finanţat din fonduri europene.


”Pornind de la experiența acumulată în perioada 2007-2013, venim cu elemente noi în sprijinul beneficiarilor. În primul rând, prefinanțare acordată pentru salarii, onorarii și cheltuieli cu deplasările, astfel încât aceștia să aibă la dispoziție sumele necesare pentru a-și implementa proiectele fără întârzieri și dificultăți. Mai mult, introducem posibilitatea ca autoritățile de plată să vireze direct în conturile partenerilor sumele eligibile, simplificând astfel procesul de rambursare și scurtând perioada de timp în care organizațiile implicate în proiecte așteaptă să le fie decontate cheltuielile”, a arătat Marius Nica.

De asemenea, documentul prevede sancţionarea funcţionarilor publici care nu respectă termenele de soluţionare a cererilor de plată şi de rambursare. Guvernul a mai decis numirea unor ofiţeri sau manageri de proiect care ar urma să fie responsabili de dosare pe toată durata derulării contractelor.

Marian-Dobrila

„Eu văd aceste măsuri ca încheierea unui ciclu de fluidizare a funcţionării fondurilor început în forţă de Teodorovici şi adoptat mot-a-mot aproape de Nica”, a precizat pentru cursdeguvernare.ro Marian Dobrilă (foto), vicepreşedinte Asociaţiei Consultanților din România pentru Accesarea Fondurilor Europene (ACRAFE).


Consultantul financiar spune că, deși în ultimii doi ani procesul s-a îmbunătăţit, există în continuare o serie de probleme în ceea ce priveşte flexibilitatea autorităţilor în faţa unor aspecte nereglementate.

„O problemă rămâne inflexibilitatea autorităţilor în faţa unor aspecte nereglementate. Pentru două, trei chestii atipice care nu sunt bine reglementate şi cu care toate dosarele se confruntă se blochează un proiect. Sunt mărunţişuri, dar impactul este catastrofal”, a punctat Marian Dobrilă, dând drept exemplu o ştampilă pusă în colţul greşit al unui document.

„Pe PNDR sunt chemaţi beneficiari să retragă proiectele că au pus ştampila în dreapta jos şi nu sus, deşi în ghid nu scrie”, a arătat consultantul financiar.

Vicepreşedintele ACRFE spune că funcţionarii care lucrează cu fonduri europene preferă să respingă dosare acolo unde există incertitudini, dar şi că nu sunt reglementate situaţiile clare în care dosarele sunt respinse sau în care se pot solicita lămuriri suplimentare din partea beneficiarilor.

„Ce merge şi va merge rău este asumarea răspunderii funcţionarilor pe interpretări şi speţe apărute. Multi îşi apără pielea cu orice preţ chiar şi în defavoarea proiectelor”, a mai spus consultantul.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: