Comparativ cu bugetul inițial aprobat, proiectul de rectificare menține soldul bugetar proiectat la nivelul nominal de 13 miliarde lei, înscriindu-se astfel în plafonul de deficit bugetar stabilit la începutul anului. Raportat la cele 700 miliarde lei previzionate ca rezultat economic pe 2015, rezultă un deficit de 1,85% din PIB.
Cu toate acestea, Consiliul Fiscal a atras atenția că nivelul programat al cheltuielilor de personal (aproape 50 miliarde lei sau 7,1% din PIB) depășește plafonul legal cu 1,4 miliarde lei sau 0,2% din PIB . Legea 192/2014 definea plafonul aferent cheltuielilor de personal pentru anul 2015 la 48.373,4 milioane lei, respectiv 6,8% din PIB.
Totodată, nivelul programat al cheltuielilor bugetului consolidat, exclusiv asistența financiară din partea UE și a altor donatori depășește plafonul corespunzător definit de Legea 182/2014 cu 4,9 miliarde lei sau 0,7% din PIB (am simplificat ușor cifrele pentru a nu pierde din vedere esența).
Prin urmare, Consiliul Fiscal reclamă ”recursul sistematic la derogare de la regulile fiscale care nu vizează soldul bugetului general consolidat”, cu consecința apariției de facto a unor reguli fiscale ”tari” și a unor reguli fiscale ”slabe”, la care se adoptă sistematic derogări de la prevederile legale.
În treacăt fie spus, nici regulile tari nu sunt scutite de mica ciupeală (1,85% din PIB nu e și nu se încadrează în 1,8% din PIB).
Art. 2 din legea 182/2014 :
(1) Plafonul soldului bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este în anul 2015 de -1,8%, iar în anul 2016 de -1,1%.
(2) Plafonul cheltuielilor de personal al bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este de 6,8% in anul 2015 și de 6,6% in anul 2016.
(3) La elaborarea proiectului legii bugetului de stat și al legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anii 2015 și 2016, plafoanele indicatorilor prevazute la alin. (1) si (2) sunt obligatorii.
Pentru 2016, an în care avem prevăzută o pauză în achitarea datoriei contractate cu UE în cadrul acordului cu valoarea totală de 20 miliarde euro din 2009 (acordul a trecut dar datoriile au rămas iar 5 miliarde de euro plus dobânzile aferente reprezintă obligațiile de plată către UE), mica ciupeală se transfomă în marea îndrăzneală.
Adică, prin adoptarea Codului Fiscal în forma deja trimisă spre promulgare, se invalidează angajamentele asumate clar față de FMI, UE și BM și se vehiculează împingerea deficitului bugetar spre cele 3% prevăzute la limită prin criteriile de la Maastricht (evaluările merg între 12 miliarde lei și 17 miliarde lei influență negativă pe deficit) , invocându-se necesitățile de dezvoltare.
Lăsând la o parte neseriozitatea și pierderea credibilității în cazul unor negocieri viitoare ( dacă vor mai avea loc), acest scenariu este valabil în cazul unor probleme apărute care împiedică atingerea unui ritm de creștere robust și nu în varianta anticipată de creștere economică cu 3-4%. Atenție, în 2017 și 2018 nu mai avem scutirea conjuncturală ( vezi anul electoral) de la plata datoriei către UE, dar orice obligații de plăți de pensii, salarii și alte beneficii sociale vor curge în continuare.
Or, dacă citim cu atenție aceeași lege 182/2004, la articolul 3, alineatul 7, găsim soldul primar al bugetului general consolidat pentru 2015, cam 2,47 miliarde lei sau 0,35% din PIB. În traducere, în acest an trebuie să ne încadrăm în cheltuieli mai mari cu doar 0,35% din PIB față de venituri deoarece avem de achitat 1,5% din PIB obligații în contul datoriei publice acumulate.
Faptul că aceste obligații scad temporar în 2016 nu e motiv de expandare perpetuă a cheltuielilor ci de restrângere a deficitului bugetar de la 1,8% la 1,1% din PIB, ceea ce reprezintă chiar cheia atingerii auzitului dar misteriosului MTO (medium term objective), care nu reprezintă altceva decât încadrarea într-un deficit maxim de 1% din PIB.
Mai mult, riscul de a nu reuși o mult dorită dar discutabilă creștere (rapidă și compensatoare) a încasărilor la buget prin scăderea nivelului de taxare ne expune unui dezechilibru major în politica fiscală. Unde s-a dovedit, în anul 2010, că planul B al ajustării beneficiilor oferite populației (fie ea și prin asumarea răspunderii guvernamentale susținută de șeful statului) nu funcționează.
În esență, deși frecvent întâlnit la nivelul statelor din motive populiste, deficitul bugetar nu reprezintă un lucru normal și nu poate funcționa la infinit pentru că stocul de datorie publică ar crește la infinit în cazul menținerii pe termen nedeterminat a deficitului primar de care aminteam anterior.
Or, anul 2016 ar fi trebuit să reprezinte schimbarea de optică spre echilibrarea reală a veniturilor cu cheltuielile, în spiritul noii orientări europene de bună guvernanță economică și nu de perpetuare a vechilor obiceiuri.
