vineri

29 martie, 2024

30 octombrie, 2013

Guvernul a încasat doar 25-30% din veniturile estimate la început de an să fie atrase de la companii cu venituri suplimentare prin liberalizarea preţului la gaze, dar speră să obţină sume mai mari pe final de an, când consumul este mai mare, comparativ cu perioada de vară, a spus miercuri ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu.

„La începutul anului s-a făcut o estimare de încasări din veniturile companiilor energetice de 230 milioane lei, dar veniturile nu s-au realizat decât undeva la 25-30%”, a spus ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, citat de MEDIAFAX.

El a adăugat însă că speră ca pe finalul anului să fie atrase sume mai mari din impozitul pe veniturile suplimentare obţinute de către companiile energetice ca urmare a liberalizării preţului la gaze, având în vedere că, faţă de perioada de vară, consumul de gaze este mai mare în ultimul trimestru.


La începutul acestui an, Guvernul a decis că, în intervalul 1 februarie 2013-31 decembrie 2014, va suprataxa cu 60% companiile care derulează activităţi de extracţie şi vânzare a gazelor naturale din România, inclusiv din perimetrele din Marea Neagră, taxă aplicată la veniturile suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sector.

Taxa reprezintă 60% din veniturile suplimentare, din care se deduc redevenţele aferente acestor venituri, precum şi investiţiile în segmentul upstream, fără a depăşi 30% din aceste venituri suplimentare.

Conform cifrelor prezentate atunci, Guvernul estima pentru acest an încasări suplimentare de 273,5 milioane lei din taxa pe aceste venituri, încasări care să crească anul viitor la 1,1 miliarde lei.

Producţia internă de gaze naturale este asigurată aproape în totalitate de companiile OMV Petrom şi Romgaz Mediaş.


Companiile care produc petrol şi gaze naturale plătesc în prezent redevenţe cuprinse 3,5% şi 13,5% din producţie, în funcţie de tipul zăcămintelor de hidrocarburi. Aceste niveluri ale redevenţelor au fost fixate în 2004 şi sunt valabile până în decembrie 2014, fiind stabilite prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: