vineri

19 aprilie, 2024

28 iulie, 2016

polonia europaComisia Europeană a adoptat miercuri recomandările pentru Polonia în cadrul mecanismului privind respectarea statului de drept, după ce a constat la începutul lunii iunie că este există o amenințare sistemică la adresa statului de drept.

Aceste recomandări  punctuale trebuie aplicate de Varșovia pentru a răspunde îngrijorărilor Uniunii și a nu se ajunge la declanșarea articolului 7 din Tratatul UE (cel de suspendare a votului în Consiliul European).

Aceste recomandări reprezintă o nouă etapă a mecanismului numit Cadrul privind Statul de Drept, introdus în 2014 și declanșat pentru prima dată în ianuarie anul acesta, pe cazul Poloniei.


Comisia consideră că există o amenințare sistemică la statul de drept în Polonia, în special din cauza faptului că Tribunalul Constituțional este împiedicat să asigure pe deplin un control constituțional eficient, ceea ce afectează una dintre  garanțiile esențiale ale statului de drept în această țară.

Toate recomandările sunt legate de Tribunalul Constituțional și vizează asigurarea independenței acesteia. Reamintim că principalele acuze aduse guvernării PiS vizează încercarea de subordonare și controlare a acestei instituții.

Recomandările

  • Să respecte și să pună în aplicare integral hotărârile Tribunalului Constituțional din 3 și 9 decembrie 2015. Cei trei judecători care au fost numiți în mod legal, în octombrie 2015, de către legiuitorul anterior își pot prelua funcția de judecător în cadrul Tribunalului Constituțional, iar cei trei judecători desemnați ulterior și fără un temei juridic valabil de către noua guvernare, nu pot ocupa poziția respectivă.
  • Să publice și să pună în aplicare, în integralitate, hotărârea din 9 martie 2016 a Tribunalului Constituțional, precum și toate hotărârile ulterioare, și se asigură că publicarea hotărârilor viitoare este automată și nu depinde de nicio decizie a executivului sau a puterilor legislative;
  • Să se asigură că orice reformă legislativă cu privire la Tribunalul Constituțional respectă hotărârile Tribunalului Constituțional, inclusiv hotărârile din 3 și 9 decembrie 2015 și hotărârea din 9 martie 2016, și ține cont de avizul Comisiei de la Veneția
  • Să se asigură că eficacitatea Tribunalului Constituțional ca garant al Constituției nu este subminată de noile cerințe

Dacă nu aplică recomandările, Polonia riscă să rămână fără drept de vot în Consiliul European

Urmează a treia fază amecanismului, în care Comisia va monitoriza măsurile adoptate de statul membru ca urmare a recomandării. Dacă nu se ia nicio măsură satisfăcătoare în termenul stabilit, Comisia poate recurge la unul dintre mecanismele prevăzute la articolul 7 din Tratatul UE (inclusiv suspendarea dreptului de vot, care însă trebuie aprobată de toate statele membre).

Practic, suspendarea dreptului de vot este imposibilă, cât timp Polonia are mai mulți aliați – Ungaria (Viktor Orban fiind considerat nu doar modelul copiat de noua putere de la Varșovia, ci și motivul principal pentru care a fost instituit acest mecanism), Cehia și alte state central-europene unde se manifestă în ultimul timp o deviere de la linia dictată de la Bruxelles.


Probabilitatea este cu atât mai mică după Brexit, în contextul în care UE face tot posibilul să evite orice decizie care ar risca ducă la noi dezertări din Uniune.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: