vineri

29 martie, 2024

29 mai, 2013

Comisia Europeană a renunțat la mesajul de austeritate în prezentarea recomandărilor specifice pentru fiecare dintre cele 27  state europene și a îndemnat țările UE să facă reforme structurale, pentru a revigora creșterea economică a continentului.

Prin recomandările de miercuri, Comisia a crescut în primul rând presiunile asupra Franței, care a primit un răgaz suplimentar de doi pentru reducerea deficitului bugetar, dar, în schimb, Bruxellesul i-a transmis șase recomandări ce vizează creșterea competitivității. Printre acestea se află reforma sistemului de pensii, reducerea costului forței de muncă, reforma pieţei muncii şi deschiderea unor profesii, precum cele de notar sau de taximetrist.

Executivul comunitar doreşte, printre altele, ca Parisul să ridice preţurile reglementate la gaz şi electricitate şi să deschidă sectorul transportului feroviar intern de pasageri. Cazul Franţei este crucial, susțin experții, care atrag atenția că dacă cea de-a doua economie din zona euro se demobilizează permanent, toată Europa va fi trasă în jos.

Spania – îndemnată să accelereze reforma pieței muncii


O atenție specială acordă Bruxellesul și Spaniei, iar recomandările vizează în special o reformă rapidă privind piața muncii, începută în 2012, stabilirea obiectivelor și a modalităților de finalizare până în luna iulie. Comisia a asigurat în schimb Madridul că are timp până în septembrie să prezinte modificări. Comisia are în vedere astfel combaterea șomajului care în Spania a atins una dintre cele mai ridicate rate din Europa – 27% și afectează în special populația activă și mai ales tinerii. Bruxellesul recomandă, de asemenea, revizuirea sistemului de TVA până în martie 2014, cu posibilitatea de a-l crește pentru unele produse, și sugerează o mărire a taxelor pe carburanți.

Germania – îmbunătățirea calificărilor pentru imigranți și creșterea salariilor

Pentru Germania, prima economie din zona euro, Comisia nu a pregătit o listă de recomandări. Mai mult, se arată mulțumită atât de îmbunătățirea situației finanțelor publice, care a avut drept rezultat un ușor excedent în 2012, dar și de mai buna reglementare a sistemului financiar din Germania. Comisia vrea însă mai mult de la elevul-model al Europei, în special în ceea ce privește piața muncii. Bruxellesul cere, astfel, Berlinului, să îmbunătățească ocuparea locurilor de muncă  cu normă întreagă de către femei și îmbunătățirea calificărilor pentru imigranți.Comisarul pentru afaceri economice, Olli Rehn, a insistat, de asemenea, pe necesitatea creșterii salariilor, pentru a fi susținută cererea internă.

Italia – îndemnată să continue reformele

Deși a decis să scoată Italia de sub procedura de deficit excesiv, Comisia Europeană recomandă guvernului de la Roma să continue reformele, în special în ceea ce privește piața muncii și sistemul de salarizare, pentru a crește numărul femeilor și tinerilor angajați.
Comisia Europeană dorește, de asemenea, transferul fiscalității asupra muncii și capitalului de consum, bunurilor și mediului, deschiderea sectorului serviciilor și îmbunătățirea condițiilor de acces la industriile de rețea, inclusiv transport.

Marea Britanie – măsuri imediate pentru reducerea datoriilor

În ceea ce privește Marea Britanie, Comisia Europeană recomandă Londrei să ia măsuri imediate pentru reducerea datoriilor și a deficitului, care ar urma să ajungă la 98,7%, respectiv 6,3% din PIB an ul viitor. În același timp, Marea Britanie este îndemnată să îmbunătățească oferta de locuințe, insuficientă și care a avut drept rezultat o îndatorare considerabilă a cetățenilor, să combată șomajul în rândul tinerilor și să îmbunătățească pregătirea profesională a acestora. Totodată, Londra trebuie să ia măsuri pentru ca băncile să acorde mai multe împrumuturi firmelor și să investească în infrastructura de transport și energie.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: