vineri

19 aprilie, 2024

31 martie, 2015

RBLS_Logo2013_GenericAntreprenorii și liderii români din business organizați în Fundația Romanian Business Leaders (FRBL) văd un semn de maturitate în introducerea unui nou Cod Fiscal, pro-business, după 12 ani marcați de peste 150 de modificări aduse legii actuale.

Romanian Business Leaders a semnalat marți că efectul pozitiv al acestor măsuri poate fi influențat negativ de introducerea în Codul de Procedură Fiscală a unor prevederi îndreptate teoretic împotriva evaziunii fiscale, dar care, raportat la mediul normal de afaceri, pot genera distorsiuni importante.

Printre aceste măsuri, RBL enumeră următoarele prevederi:

  • introducerea penalității de nedeclarare de 0,06% pe zi, plafonată la 100.000 RON, fără a fi însoțită de măsuri tranzitorii care să prevadă aplicarea penalității doar pentru creanțele bugetare apărute după 1 ianuarie 2016;
  • introducerea obligativității informării zilnice a ANAF de către bănci, auditori, contabili, notari, avocați, agenți imobiliari etc. despre tranzacții în valoare de peste 5.000 euro, de care au cunoștință.

Romanian Business Leaders anunță suplimentar că va propune amendamente și așteaptă de la membrii Parlamentului susținerea acestora, în ceea ce privește:

  • consolidarea fiscală pentru impozit pe profit a grupurilor de firme, la nivel de holding românesc;
  • reducerea plafoanelor aplicabile pentru contribuțiile de asigurări sociale (pensie, sănătate) de la cinci la trei salarii medii brute pe economie pentru creșterea conformării voluntare;
  • revizuirea prevederilor din Codul de Procedură Fiscală cu privire la aspectele menționate anterior

Consiliul Legislativ atenţionează că taxa impusă microfirmelor fără angajaţi se îndepărtează de Constituţie

Consiliul Legislativ a atenţionat Guvernul că taxa trimestrială impusă prin noul Cod Fiscal microîntreprinderilor fără angajaţi, de 1.530 lei, îndepărtează proiectul de la normele Constituţiei, care obligă statul să asigure o concurenţă loială în economie, Consiliul tratând taxa drept o „sancţiune”.

Consiliul a avizat favorabil proiectul noului Cod Fiscal, dar cu o serie de observaţii, printre care şi cea referitoare la o necorelare cu spiritul Constituţiei.

Noul Cod Fiscal aprobat de Guvern, care urmează să fie aplicat începând cu anul viitor, stabileşte că microîntreprinderile vor fi obligate să plătească un impozit indiferent dacă au sau nu angajaţi. Astfel, firmele cu unul sau mai mulţi salariaţi vor achita 3%, respectiv 1% din cifra de afaceri, iar cele care nu au niciun angajat vor plăti 3% plus o sumă de 1.530 lei trimestrial.


Această sumă va fi actualizată în funcţie de evoluţia salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prin ordin al ministrului Finanţelor.

O observaţie similară a fost formulată şi de Consiliul Economic şi Social, format din patronate şi sindicate, care a arătat, în avizul transmis Guvernului, că impozitul pentru microîntreprinderile fără angajaţi ar trebui limitat la 3%, fără taxa trimestrială de 1.350 lei, cu argumentul că măsura este una neconstituţională din moment ce microîntreprinderea respectivă nu generează profit.

Într-o întâlnire organizată la guvern înainte de adoptarea proiectelor codurilor fiscale și de procedură fiscală, și reprezentanţi ai IMM i-au cerut premierului Ponta să reanalizeze ideea impozitării trimestriale a microîntreprinderilor fără angajaţi.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: