joi

25 aprilie, 2024

31 mai, 2016

someri somaj job angajari ocupareRata șomajului din Germania a scăzut în luna aprilie la 4,2%, cel mai coborât nivel de după reunificarea din 1989, semn că firmele din cea mai mare economie europeană fac față încetinirii creșterii de pe piețele emergente, scrie Bloomberg. 

De asemenea, rata neajustată a șomajului a coborât la 6,0%, comparativ cu 6,3% în martie,  a anunțat marți autoritatea de profil din Germania, citată de BBC.

Există diferențe între cele două foste țări: rata din fosta Germanie Federală a fost în aprilie de 5,5%, în timp ce în fosta Germania de Est, cândva parte a blocului comunist, s-a înregistrat o rată neajustată de 8,4% a șomajului.


Aceste noi recorduri s-ar putea să nu dureze prea mult, avertizează economiștii, din cauza celor peste un milion de imigranți sosiți anul trecut.

Mulți dintre ei nu vor reuși să se integreze, din cauza lipsei de calificare și a faptului că nu stăpânesc limba germană, iar asta va duce pe parcursul acestui an la o creștere a șomajului.

Dar, economiștii au avertizat că afluxul de anul trecut de circa un milion de migranți și solicitanți de azil vor dent în cele din urmă statisticile de șomaj stelare din Germania.

somaj germania


În zona euro, rata s-a menținut la 10,2% în aprilie, cel mai redus nivel din august 2011, a anunțat marți Eurostat.

Rata șomajului din UE se situează la 8,7%, față de 8,8% în martie, cel mai bun procent din ultimii 7 ani (după aprilie 2009).

Cele mai ridicate rate ale șomajului se înregistrează în Grecia (24,2% în februarie) și Spania (20,1%).

La polul opus se situează Cehia (4,1%) și Germania (4,2%).

rata somaj ajustata sezonierRomânia se situează sub media din UE, cu o rată a șomajului de 6,4% în aprilie, la fel ca în martie.

Comparativ cu aprilie 2015, rata șomajului a scăzut în 25 de state membre ale UE, a rămas stabilă în Belgia și a crescut în Estonia (de la 6,7% la 8,8%) și Letonia (de la 9,5% la 9,6%).

Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în Cipru (de la 15,7% la 11,6%), Bulgaria (de la 10% la 7,1%) și Spania (de la 22,7% la 20,1%).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: