sâmbătă

20 aprilie, 2024

27 septembrie, 2017

Irina Radu, final de mandat

Raportul de activitate al Societății Române de Televiziune pe anul 2016 a primit miercuri vot negativ în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului.

Respingerea raportului de activitate al SRTv pe 2016 atrage după sine demiterea de drept a Consiliului de Administrație al Televiziunii publice, a precizat președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

Noul președinte-director general interimar al SRTv va avea un mandat de șase luni. Numirea poate fi făcvută repede: Doina Gradea va fi audiată tot miercuri în comisiile de cultură pentru postul de director general interimar al televiziunii publice.


Raportul și contul de execuție bugetară pe anul 2016 au fost respinse, fiind înregistrate 203 voturi pentru și 74 împotrivă.

Președintele Comisiei de cultură din Senat a prezentat în plen decizia de respingere a Raportului de activitate al SRTv de către comisiile reunite, hotărâre luată în 19 septembrie: ”Așa cum reiese din raportul de activitate, se reamintește că TVR a încheiat la 31 decembrie 2016 cel mai greu an din istoria sa. Prăbușirea a început acum 10 ani, rostogolirea și creșterea datoriilor, lipsa achizițiilor valoroase, neglijarea producției, menținerea subfinanțării, dezinteresul intern și extern față de instituție au adus Televiziunea națională în pragul colapsului. (…) Datoria la 31 decembrie 2016 era de 653.902.073 lei, peste 145 de milioane de euro. (…) Investițiile în programe au scăzut cu 90% și cu un procent apropiat a scăzut și cota de piață — 85%”.

Pe 19 septembrie, parlamentarii PNL s-au retras de la ședința comisiilor reunite, acuzând dezbaterea ”pe repede înainte” a Raportului de activitate al SRTv, prin introducerea unui punct suplimentar pe ordinea de zi.

Și în plenul reunit, președintele Comisiei de cultură din Camera Deputaților, Gigel Știrbu, a reafirmat că este pentru prima dată când în plenul celor două Comisii reunite de cultură raportul unei instituții de o asemenea importanță a fost dezbătut de această manieră.


”Cele două comisii au fost reunite pentru a audia candidații pentru CA al Societății Române de Radiodifuziune, dar în plenul celor două comisii a venit o propunere de suplimentare de ordine de zi pentru a se analiza și discuta raportul SRTv, în situația în care acest raport trebuie prezentat de Consiliul de Administrație, de conducerea acestei instituții. Niciodată nu s-a întâmplat ca un raport al unei instituții de o asemenea importanță să fie pus pe ordinea de zi instantaneu și să fie citit și dezbătut și votat în decurs de 10 — 20 de minute. Vă anunț pe această cale că grupul parlamentar al PNL va vota împotriva respingerii acestui raport. Maniera procedurală pe care PSD înțelege să o aplice putem spune că nu ne cade deloc bine”, a afirmat Știrbu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: