Raport Curtea de Conturi / Prejudicii de 1,9 miliarde euro în dosare uitate sau tergiversate de procurori

De Victor Bratu | 16.2.2016 .

dosareSituația recuperării prejudiciilor dictate de instanțe rămâne un subiect fierbinte, însă Curtea de Conturi pune în discuție o chestiune la fel de importantă: dosarele cu prejudicii semnificative care așteaptă, de ani de zile, o soluție a anchetatorilor.

Potrivit unui raport publicat în februarie, Curtea de Conturi a centralizat sesizările transmise, în perioada 2005-2015, Ministerului Public pentru efectuarea urmăririi penale în cazurile în care prejudiciul estimat depășește suma de 500.000 de euro, sesizări nesoluționate la data de 31.12.2015.

Din raport reiese că există 105 astfel de sesizări, care totalizează un prejudiciu estimat în valoare de 1,9 miliarde de euro.

Potrivit Curții de Conturi, cele mai vechi dosare nesoluționate se află la DNA Mureș, care a fost sesizată în 2005 de Camera de Conturi Mureș cu privire la nereguli constatate la Romgaz Mediaș și Depomureș SA, cu prejudicii totale estimate la 12 milioane euro.

Situația dosarelor care trenează în Ministerul Public face obiectul rapoartelor anuale ale Inspecției Judiciare. Ultimul raport disponibil a fost dat publicității în aprilie 2015, și face obiectul măsurilor luate de procurori şi conducerile parchetelor din cadrul Ministerului Public în vederea soluţionării dosarelor penale mai vechi de 5 ani de la data sesizării.

Potrivit Inspecției Judiciare, la Direcţia Naţională Anticorupţie erau contabilizate 147 de situații în care dosarele aveau mai mult de 5 ani de la data sesizării.

Top 5 restanțe din perspectiva prejudiciilor estimate

Potrivit centralizării făcute de Curtea de Conturi, dosarele în care sunt cele mai mari prejudicii estimate și care trenează în diverse locuri sunt:

  • Hidroelectrica SA, prejudiciu estimat la aprox. 100 milioane euro, sesizat DNA cu adresa nr. 40317/19.05.2015
  • Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prejudiciu estimat  la aprox. 46 milioane euro, sesizat DNA cu adresa nr. III/40798/21.01.2013
  • Municipiul Buzău, prejudiciu estimat la aprox. 30,7 milioane euro, sesizat DNA cu adresa 41252/26.03.2014
  • SN ROMGAZ S.A. Mediaș, prejudiciu estimat la aprox. 22,5 milioane euro, sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș cu adresa nr. 40059/07.03.2014
  • Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, prejudiciu estimat la aprox. 22,5 milioane euro, sesizat DNA Constanța cu adresa nr. 41191/20.07.2015

Descărcați AICI sinteza Curții de Conturi

Alte dosare în care Curtea de Conturi reclamă lentoarea procedurilor vizează:

  • Agenția Națională pentru Romi, dosar trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 în 2015
  • RADET, dosar trimis la Parchetul de pe lângă Tribunalul București în 2015
  • Adminstrația Domeniului Public București SA, dosar trimis DNA în 2015
  • RATB, dosar trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 în 2014
  • Compania Națională de Investiții, dosar trimis DNA în 2014
  • Transelectrica SA, dosar trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 în 2014
  • Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM, dosar transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 în 2013
  • ANRP, dosar trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 în 2013
  • CN Loteria Română, dosar transmis DNA în 2012
  • Agenția Națională pentru Resurse Minerale, dosar transmis Parchetului ÎCCJ în 2012
  • Academia Română, dosar transmis DNA în 2010
  • ANRP, dosar transmis DNA în 2009

Publicat la data de 16.2.2016 .

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Razvan Diaconu

Sistemul public de stat din România: o perspectivă dinspre economia care-l susține

functionar Din datele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP) reiese că aproape un sfert dintre cei care muncesc în România activează în sectorul public de...Citeste mai departe »

Vladimir Ionescu

Proiect de OUG pentru modificarea votului în străinătate – liste suplimentare în toate secțiile

prezidentiale vot diaspora cozi Guvernul a pus în dezbatere publică proiectul de OUG care ar trebui să simplifice votul românilor din străinătate. Proiectul modifică Legea nr.208/2015 privind alegerea...Citeste mai departe »

Radu Crăciun

Radu Crăciun / În căutarea strategiei energetice – iluzii, prejudecăți, realități

sonde Succesul remarcabil de care s-a bucurat materialul “Sectorul IT – o poveste de succes sau doar o poveste”, publicat in premiera ca o discutie...Citeste mai departe »

Iulian Soare

Bloomberg: “I want you back” – Europa de Est își vrea înapoi muncitorii emigrați

emigrant roman ue Europa de Est se străduiește să inverseze valul de emigrație spre Occident care îi afectează perspectivele de creștere economică și evoluțiile demografice deja îngrijorătoare,...Citeste mai departe »

Marin Pana

Vești bune din industrie – cifra de afaceri a crescut cu 4,3% pe primul semestru. Problema rămâne productivitatea muncii

Montaj_auto Cifra de afaceri din industrie pe total ( piața internă și piața externă) a crescut în semestrul unu 2016 față de semestrul unu 2015...Citeste mai departe »
mp21

Marin Pana

Pâinea, circul și indicatorii din ultimii patru ani

Inflația medie anuală înregistrată în perioada 2012 – 2015 a fost de 1,93% potrivit metodologiei naționale concretizate în indicele prețurilor de consum IPC și...Citeste mai departe »

valentin-naumescu1111

Valentin Naumescu

Valentin Naumescu / Convențiile naționale din Statele Unite. Campania electorală cu vicepreședinți mai buni decât prezidențiabilii

În momentul scrierii acestei succinte analize, Convenția Democrată de la Philadelphia se pregătește să înceapă a treia zi, penultima, iar Convenția Republicană s-a încheiat...Citeste mai departe »

valentin-lazea-

Valentin Lazea

Valentin Lazea / Lămuriri necesare privind Strategia ”România competitivă”

Atunci când Prim-Ministrul Guvernului, domnul Dacian Cioloş, a solicitat Guvernatorului BNR, domnul Mugur Isărescu, să-l ajute cu specialiști în redactarea unui proiect de strategie...Citeste mai departe »

Comentarii

Pâinea, circul și indicatorii din ultimii patru ani

mp21

Marin Pana

Inflația medie anuală înregistrată în perioada 2012 – 2015 a fost de 1,93% potrivit metodologiei naționale concretizate în indicele prețurilor de consum IPC și...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Convențiile naționale din Statele Unite. Campania electorală cu vicepreședinți mai buni decât prezidențiabilii

valentin-naumescu1111

Valentin Naumescu

În momentul scrierii acestei succinte analize, Convenția Democrată de la Philadelphia se pregătește să înceapă a treia zi, penultima, iar Convenția Republicană s-a încheiat...Citeste mai departe »

Valentin Lazea / Lămuriri necesare privind Strategia ”România competitivă”

valentin-lazea-

Valentin Lazea

Atunci când Prim-Ministrul Guvernului, domnul Dacian Cioloş, a solicitat Guvernatorului BNR, domnul Mugur Isărescu, să-l ajute cu specialiști în redactarea unui proiect de strategie...Citeste mai departe »

Două neadevăruri statistice care au contribuit la ieșirea Marii Britanii din UE

mp21

Marin Pana

Referendumul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost influențat de o serie de statistici care conduc spre concluziii potențial eronate. Unul dintre...Citeste mai departe »

Radu Crăciun / Supravietuirea Europei – Solutia unica despre care nu vorbeste nimeni

radu-craciun-bcr1

Radu Crăciun

Brexit-ul a fost atat de mult analizat in ultimele zile incat interesul public pentru acest subiect este pe punctul sa se epuizeze. Cu toate...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Uniunea Europeană 2.0, refondată sub patronajul Germaniei. Opţiuni grele la orizont pentru naţiunile Europei

valentin-naumescu1111

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Cu mult înainte de Brexitul din 23 iunie, Uniunea Europeană dădea semne obiective de uzură politică, economică, socială şi culturală, dincolo de...Citeste mai departe »

Valentin Lazea / Europa post-Brexit: o bătălie care merită purtată

valentin-lazea-

Valentin Lazea

(Un text – un adevărat manifest – care ar trebui bătut în cuie pe ușa oricărui european. Dacă ar fi fost până acum, poate...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Problemele congenitale ale UE și lecția din care nu va învăța nimeni nimic. Regândirea Europei

Cristian-Grosu-11

Cristian Grosu

O Europă disfuncțională pentru că se bazează pe slăbiciunile popoarelor, și nu pe ce au ele mai bun * Ieșirea UK din UE poate...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Capitalul autohton și ajutorul statului autohton: O problemă și câteva soluții

Cristian-Grosu-11

Cristian Grosu

Textul analiză de mai jos, privind problema capitalului autohton, îndrăznește să spere din 3 motive : 1-, Spre deosebire de toți predecesorii săi –...Citeste mai departe »

Măsura uitată a Guvernului Boc: supraimpozitarea economisirii asemeni speculațiilor financiare. Efecte

mp21

Marin Pana

În goana după banii necesari procesului de echilibrare bugetară, Guvernul Boc a redus cu 25% salariile bugetarilor, a majorat TVA de la 19% la...Citeste mai departe »

Radu Crăciun / Reversul medaliei investițiilor străine

radu-craciun-bcr1

Radu Crăciun

Cei care sunteti familiarizati cu comentariile mele stiti ca sunt un avocat al cresterii atractivitatii Romaniei pentru investitiile straine directe. Nu este de conceput...Citeste mai departe »

Daniel Dăianu / Lumea dobânzilor ultra-mici; dobânzi negative ?

Daniel-Daianu-

Daniel Daianu

Traim vremuri exceptionale. Sunt date in economia globala ce deconcerteaza. Sa ne gandim la dinamica unor variabile cheie ca inflatie, volum de lichiditati/injectii masive...Citeste mai departe »

Adrian Mitroi / Clasa săracă merge-n paradis, clasa avută – în paradisuri fiscale și la Davos. Clasa de mijloc merge la bancă

adrian mitroi

Adrian Mitroi

Represiunea financiară. Noua realitate economică și clasa de mijloc Represiunea financiară prezentă este o consecință a hiper-monetarismului global emis de marile bănci centrale, într-un...Citeste mai departe »

Aurelian Dochia / Euro, un edificiu cu bulină roșie

Aurelian-Dochia-

Aurelian Dochia

O buna parte a economistilor care s-au exprimat pe aceasta tema considera ca Romania nu este pe deplin pregatita pentru aderarea la moneda comuna...Citeste mai departe »

Guvernare cu faţă umana

Cristian Grosu-

Cristian Grosu

Cristian Grosu / Justiția mea și justiția celorlalți

Dumnezeu să-l odihnească pe Gil. Cu vocea aia a lui minunată cu tot. ”Cristi, nu mă pot băga oficial, mă termină ăștia. Dar vreau...Citeste mai departe »

New title

De interes

sigle Centrul de Resurse Juridice Centrul Român de Politici Europene Expert Forum Institutul pentru Politici Publice Pro Democrația România Curată Societatea Academică Română