vineri

19 aprilie, 2024

25 septembrie, 2015

why-choose-credit-suisseGlobalizarea, forţa care a conturat lumea în ultimele două decenii, ar putea fi înlocuită de un nou model de dezvoltare bazat pe mai mulţi poli de influenţă – America (Statele Unite), Europa (zona euro) şi Asia (China), se arată într-un raport al credit Suisse.

Globalizarea, pe care economiştii băncii elveţiene o definesc drept interdependenţa şi integrarea tot mai mare a economiilor, a pieţelor, a naţiunilor şi a culturilor, este cea mai puternică forţă economică pe care a cunoscut-o lumea în ultimii 20 de ani.

„Senzaţia noastră este că lumea trece la ora actuală printr-o tranziţie benignă de la o globalizare completă la o stare multipolară, însă acest proces nu s-a încheiat”, se arată în raportul citat. Mai exact, în ceea ce priveşte practicile comerciale şi activităţile economice, există argumente care susţin un nivel ridicat de multipolaritate. Pe de altă parte, din punct de vedere financiar, lumea este extrem de globalizată şi mai puţin multipolară. SUA continuă să domine pieţele şi să fie centrul lumii financiare.

Companiile continuă să îşi vândă produsele peste hotare, dar sunt mai puţin dispuşi să investească la nivel internaţional„, arată specialiştii credit Suisse care spun că există tot mai multe argumente care să ne permită să vorbim despre o lume multipolară.

„Doar anul trecut anumite evenimente, cum ar fi înfiinţarea Băncii Asiatice de Investiţii în Infrastructură, implicările politice internaţionale în criza din Ucraina, Abenomics (politicile economice ale premierului japonez  Shinzo Abe, n.r.), ascensiunea unor companii asiatice precum Alibaba şi rolul activ pe care BCE îl joacă în economia europeană, indică apariţia unei lumi mai complexe, multipolare şi diferite de cea globalizată pe care o cunoaştem”, subliniază economistul Michael O’Sullivan.

Geografic „PIB”-ul se orientează către est. „În viitor, cele mai mari 50 de aglomerări urbane vor fi dominate de oraşe precum Delhi, Shanghai, Mumbai şi Beijing, toate situate în est. În contrast, în 1950, 22% dintre acestea erau în Statele Unite, iar până în 2030, doar 6% dintre centrele comerciale ale lumii vor fi în SUA”, se arată în raportul în care au fost lansate trei posibile scenarii cu privire la evoluţia globalizării.

  • Globalizarea continuă – „În esenţă, acest lucru înseamnă că dolarul îşi menţine poziţia de primul între egali în lumea forex, multinaţionalele din vest domină peisajul global de business, iar materialul din care sunt făurite legile şi instituţiile internaţionale provine din vest”, se arată în raport. Volatilitatea macroeconomică este redusă, comerţul creşte cu unele intermitenţe, iar calitatea vieţii creşte relativ uniform.
  • O lume multipolară – „Acest scenariu se bazează pe ascensiunea Asiei şi stabilizarea zonei euro, astfel încât economia mondială să se sprijine pe trei piloni – cele două Americi, Europa şi Asia (condusă de China)”. O lume multipolară ar însemna dezvoltarea unor instituţii globale care să depăşească dimensiunea Băncii Mondiale, apariţia „democraţiei gestionate” şi versiuni regionale a statului de drept. De asemenea, migraţia ar avea un caracter regional, din rural în urban mai degrabă decât între state. Totodată, ar apărea centre bancare şi financiare regionale, precum şi economii locale mai bogate care se susţin cu ajutorul consumului din economiile emergente.
  • Sfârşitul globalizării – „Al treilea scenariu este unul mai întunecat şi negativ care aminteşte de colapsul globalizării din 1913 şi de declanşarea Primului Război Mondial”. Sfârşitul globalizării ar duce la apariţia unor şocuri macroeconomice (din cauza supraîndatorării, a inegalităţii sau a migraţiei), la o explozie a politicilor protecţioniste, la conflicte geopolitice şi armate între marile puteri ale lumii şi la războaie valutare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Raposatul blogger Theophyle , adica Iona Herescu a scris cu ani in urma ca omenirea se indreapta catre „starea multipolară”. El caracteriza noua „ordine” mondiala ca „noul Ev Mediu” .
    Efecte devastante in echilibrele politice , sociale planetare.
    A prevazut exact , precis si gratis . Elvetienii or fi platit bani grei sa descopere „apa calda” .

  2. Daca statele „exporta”, dar investesc mai putin inafara”, probabil ca ele au (re) descoperit valentele „statului national”, care in epoca globalizarii trebuia sa se dilueze”, pina la ceeace era numit multiculturalism politic, economic si social.Se pare ca intr-o lume cu mari diferente economice si sociale, „multiculturalismul” ramine o poveste politica al unui viitor foarte indepartat.Ungaria lui Orban a asimitat politic si economic aceasta „revolutie” neasteptata din epoca globalizarii, indiferenta la evolutia uni sau multipolara a globalizarii economice.Numai Romania a esuat intr-o stare incerta, asteptind ca o viziune sau proiect sa-i vina mura-n gura, de cine stie de unde…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: