Din raportul de stabilitate pentru anul 2014, dat publicității recent de BNR, câteva dintre chestiunile de interes general, care pot creiona o imagine a situației la zi a situației finanțării economiei românești.
Fără a intra în detalii tehnice, am ales prezentarea simplificată a stării bugetului public, vulnerabilitățile mai importante pentru stabilitatea sistemului financiar și evoluția raportului dinte credite și depozite, care reclamă dezvoltarea procesului de creditare în economia națională.
Bugetul public
Stabilitatea financiară pe partea bugetului general consolidat al statului a fost susţinută de continuarea procesului de consolidare fiscală în anul 2013 şi de rezultatele consemnate pentru primele opt luni ale anului 2014 (deficit de 0,2% din PIB, față de 1,3% din PIB în aceeași perioadă a anului precedent, conform metodologiei naţionale).
Deficitul bugetar (conform metodologiei europene SEC95) a scăzut la de la 3% din PIB în anul 2012 la un nivel de 2,3% din PIB în anul 2013. Ținta de deficit a guvernului pentru anul 2014 este de 2,2% din PIB (atenție, în premieră, atât conform metodologiei SEC95 cât și metodologiei naţionale). Valoarea este cu 0,2% din PIB mai mare relativ la ţinta stabilită iniţial, urmare a includerii unor cheltuieli superioare pentru cofinanțarea proiectelor prin fonduri UE.
Deficitul bugetar structural (care permite o creștere sustenabilă, în condiții de optim macroeconomic) a atins nivelul de 1,7% din PIB în anul 2013, de la 2,5% din PIB în anul 2012. România s-a angajat să menţină un deficit structural de 1% din PIB începând cu anul 2015 (așa-numitul MTO – medium term objective – în lb.engleză sau obiectiv pe termen mediu în lb. română).
Vulnerabilități
Persistența la un nivel redus al veniturilor bugetare raportate la PIB) induce o vulnerabilitate constând în capacitatea mai redusă a guvernului de a face faţă unor posibile nevoi suplimentare de finanţare. De aceea, pentru a putea gestiona eventuale goluri de finanțare bugetară, guvernul și-a creat o rezervă-tampon în valută care poate acoperi o nevoie de finanţare pentru circa şase luni.
Prezența crescută a investitorilor nerezidenţi pe piaţa internă a instrumentelor emise de statul român (în lei şi euro) poate constitui o vulnerabilitate în cazul în care sentimentul piețelor s-ar schimba în sensul creşterii aversiunii la risc. Acești investitori deţin 21,1% din titlurile emise de guvern pe piaţa internă ( iunie 2014, comparativ cu 14,2% în decembrie 2012). Emisiunile statului pe piețele externe s-au majorat, valoarea acestor titluri reprezentând 34% din totalul emisiunilor guvernamentale în iulie 2014, față de 25% în iulie 2013.
Sectorul bancar are un rol important în finanțarea sectorului public, 32% din datoria publică fiind contractată de către băncile autohtone (iunie 2014). Majoritatea acesteia este denominată în lei (76,4% în iunie 2014). Cea mai mare parte a datoriei publice finanțată bancar aparţine administrației centrale. Creditele acordate administraţiei locale reprezintă doar 2% din totalul activului bancar iar această datorie este concentrată în proporție de 86% în cadrul celor mai mari cinci bănci din România (august 2014).
Expunerea băncilor asupra sectorului public comportă un risc potențial de evicțiune a sectorului real în situația revigorării cererii de credit din partea companiilor nefinanciare.
Îndatorarea totală a companiilor și populației de la instituții financiare s-a redus cu patru procente în perioada decembrie 2012 – iunie 2014, până la un sold de aproximativ 71 miliarde euro (cam jumătate din PIB), pe fondul intensificării procesului de dezintermediere financiară, atât în cadrul sectorului financiar autohton, cât și la nivelul economiei reale din România.
Ponderile creditorilor financiari ai companiilor și populației în totalul finanțării acordate economiei reale, la 30 iunie 2014: băncile rezidente dețineau cam două treimi (67,8 la sută), creditorii externi un sfert (25,4 la sută), iar instituțiile financiare nonbancare (IFN) rezidente, restul, mai precis 6,8%.
Stocul ridicat al creditului în valută acordat companiilor și populației, una dintre vulnerabilitățile sectorului bancar românesc, a continuat să se ajusteze (cu 5,6 puncte procentuale în perioada decembrie 2012 – august 2014, până la nivelul de 57,2 la sută din valoarea totală a creditului acordat sectorului privat).
Această tendință va continua probabil în următorii ani, pe măsură ce creditele vechi vor fi rambursate, iar creditele noi vor fi acordate preponderent în monedă națională. De altfel, ponderea creditelor noi denominate în euro în totalul creditelor nou acordate companiilor și populației a scăzut semnificativ, ajungând la 25,8% în primele opt luni ale anului 2014 față de 53,4% în 2010.
Pe partea ofertei de credit, vulnerabilitatea sectorului bancar românesc privind dependența prea ridicată de resursele financiare externe s-a diminuat semnificativ. Mai mult, continuarea procesului de dezintermediere financiară ar putea deveni contraproductivă, raportul credite/depozite având deja valori mai mici decât media UE (103,4%).
Reluarea creditării
Acest indicator credite/depozite (loan-to-deposits, LTD) aferent sectorului neguvernamental din România s-a ajustat considerabil (cu 15,2 puncte procentuale în perioada decembrie 2012 – august 2014, până la 99,2%, nivel acceptabil din punct de vedere macroprudențial. La această dinamică au contribuit atât creșterea economisirii interne (+9,1%), cât și reducerea creditării (-5,4%).
De reținut, însă, în structură, LTD în valută a rămas la un nivel înalt (161,6%), deși ajustarea a fost semnificativă comparativ cu sfârșitul anului 2012 (34,8 puncte procentuale). Raportul LTD în lei înregistrează în continuare o valoare subunitară (65,6 la sută în august 2014, în scădere cu 2 puncte procentuale față de luna decembrie 2012), cu toate că finanțările în monedă națională s-au aflat pe o tendință ascendentă.
La nivelul economiei, există un potențial important și viabil – dar neexploatat – privind creditarea. Ponderea companiilor cu credite la bănci a fost mereu relativ redusă, indiferent de faza ciclului economic (sub 15% din firmele active din România). Mai mult, numărul IMM care apelează la finanţarea de la băncile autohtone este redus şi în scădere.
Creditarea este concentrată la nivelul unui număr redus de IMM din economie (primele 10% dintre IMM-uri după volumul datoriei către bănci însumează circa 79,3% din totalul finanţării). Aceste IMM-uri care apelează la resursele instituţiilor de credit interne contribuie cu 21,5% la valoarea adăugată creată de companiile nefinanciare şi angajează 24,7% din totalul salariaţilor din companii (decembrie 2013).
Prin contrast, IMM-urile care nu deţin credite de la băncile autohtone au un rol mai mare pentru economie (având un aport de circa 32,3% la VAB generată de companiile nefinanciare și angajând 41,3% din totalul salariaţilor din companii. De asemeni, în cazul persoanelor fizice, 57% din populația activă nu avea accestă o finanțare de la bănci (decembrie 2013).
Reluarea finanțării economiei reale într-un mod sustenabil este posibil să reprezinte principala provocare a sectorului bancar autohton pentru următoarea etapă.
Din perspectiva ofertei, băncile dețin resursele necesare în ceea ce privește solvabilitatea și lichiditatea pentru relansarea creditării. Rămâne ca și cererea să cupleze, în condiții avantajoase, la finanțarea sănătoasă a economiei.
