Ati facut armata? Eu fac parte din generatia care a fost obligata sa faca serviciul militar timp de 9 luni, avand in vedere ca intrasem la facultate. Chiar daca am facut armata la aviatie, asta nu m-a ferit de marsuri de kilometri prin caldura Baraganului, sau de tarasuri prin araturile mustind de apa. Sedintele de tragere erau evenimente speciale care mai alungau din monotonia vietii militare de zi cu zi, dand oarecum mai mult sens vietii de militar.
Cu acest prilej, unul dintre mesajele repetate cu obstinatie de ofiterii nostri era: “Atentie la ricoseuri! Nu le subestimati periculozitatea!” Adica gloantele trase spre tinta, lovind o piatra sau un obiect foarte dur, puteau sa ia traiectorii total neasteptate si nedorite, care ar fi putut sa ne raneasca grav. Deci, atentie la ricoseuri …
Pentru inceput insa sa consemnam o saptamana cu evenimente locale predictibile.
Primul eveniment la care as vrea sa ma refer este decizia BNR de a mentine dobanda-cheie neschimbata. O decizie care nu a fost de natura sa surprinda si ma astept ca, cel putin pe parcursul acestui an si al celei mai mari parti a anului viitor, sa nu vedem modificari ale acestei dobanzi. BNR a transmis anterior mesaje explicite despre faptul ca este ingrijorata in legatura cu prognozata relaxare fiscala, anticipand chiar nevoia unui inceput de crestere a dobanzilor pentru a contrabalansa eventualele presiuni inflationiste cauzate de un consum in crestere accelerata. Nu suntem inca acolo, dar potentialul de scadere a dobanzii-cheie pare epuizat.
Chiar daca inca 10 luni de acum incolo inflatia va ramane probabil negativa, odata cu epuizarea efectului de baza la mijlocul anului viitor, vom avea probabil o crestere brusca a acesteia la valori in jur de 2%, ceea ce va face ca, dintr-o data, dobanda cheie a BNR, daca va ramane la 1,75%, sa devina negativa in termeni reali (ajustata la inflatie). O situatie pe care cred ca BNR va dori sa o evite, daca e sa ma bazez pe pledoaria constanta a guvernatorului in favoarea dobanzilor real pozitive in sistemul bancar, care sa conserve depozitele celor care economisesc. Chiar daca guvernatorul spunea recent ca “urmeaza un an, poate un an si jumatate, in care dobanzile vor fi mici”, asta nu cred ca elimina posibilitatea intrarii intr-un ciclu de crestere a dobanzii in a doua jumatate a lui 2016. Pana la urma si o dobanda de 2% ramane tot mica. Este prea devreme pentru promisiuni ferme. Chiar si pentru BNR.
Al doilea eveniment este motiunea de cenzura initiata de opozitie si care nu a produs nicio emotie pe pietele financiare. Exista cateva explicatii pentru asta. Pe de o parte, declaratiile politice prealabile anticipau o probabilitate maxima ca motiunea sa nu treaca. Pe de alta parte, imaginea macro prezenta a Romaniei este atat de buna in comunitatea investitorilor straini incat nici perspectiva unui deficit bugetar in crestere marcanta in 2016, nici esuarea recenta a acordului cu FMI nu au fost reflectate de pietele financiare locale. Mai mult, momentele de panica de pe pietele asiatice s-au concretizat in Romania intr-o masura mult mai mica, miscarile de preturi pe bursa sau pe piata titlurilor de stat fiind realizate pe fondul unor volume relativ mici. Motiv pentru care nici piata valutara nu a avut o reactie violenta. Sunt momente in care lipsa de adancime a pietelor financiare si prezenta limitata a investitorilor straini poate fi un avantaj.
In sfarsit, ultimul eveniment la care vreau sa ma refer in aceasta sectiune este anuntul conform caruia guvernul isi doreste un nou acord cu FMI. O declaratie poate ceva mai surprinzatoare decat precedentele doua evenimente enumerate, avand in vedere ca recentul acord cu FMI tocmai a fost lasat sa moara de la sine, asa cum anticipam in “Se vor mai lipi cioburile sparte?”. Faptul ca si guvernatorul isi doreste un nou acord este de inteles. BNR nu mai vrea sa ramana singura in pledoaria pentru echilibru si reforma.
Raman pesimist insa in ce priveste apetitul FMI pentru un nou acord cu Romania, avand in vedere lipsa de audienta de care s-au bucurat recomandarile sale in ultimul an. De altfel, economic vorbind, Romania nu are nevoie de un acord cu FMI. Singura motivatie a prezentei FMI ar fi aceea legata de instituirea unei anumite rigori in ce priveste deciziile economice la nivel de guvern si de prezenta Fondului ca tap ispasitor pentru deciziile nepopulare viitoare. In conditiile in care anul 2016 este un an electoral, riscul ca FMI sa fie folosit doar in postura pur decorativa este in crestere si nu cred ca institutia va dori sa isi asume acest rol.
Intre timp Romania intra vrand-nevrand din ce in ce mai mult sub tirul “ricoseurilor” germane.
Scandalul VW este unul dintre acele evenimente la care ma voi referi in aceasta sectiune si care intra in categoria celor care pot produce prin ricoseu efecte in zone economice conexe sau ne-conexe, in Germania sau in alte zone geografice de pe continent sau glob. Miza este imensa pentru economia germana, pentru imaginea externa a industriei germane si, nu in ultimul rand, pentru brandul de tara. Dezvaluirile risca sa ameninte credibilitatea industriei auto din aceasta tara, una dintre principalele ramuri de export si furnizoare de locuri de munca din Germania, dar si din tarile central si est europene precum Romania. Impactul asupra economiei romanesti nu poate fi neglijat, in conditiile in care tara noastra a devenit, de la un an la altul, un furnizor din ce in ce mai important de piese pentru industria auto vest-europeana.
Conform analizei facute de colegii mei, exportul pieselor auto in Germania reprezinta aproximativ 2,9% din total exporturi si 39% din totalul exporturilor de piese de schimb de profil. In aceste conditii, o scadere a achizitiilor VW de exemplu cu 20% in 2016 ar putea avea un impact intre -0,1% si -0,2% in PIB-ul Romaniei in 2016. O scadere si mai dramatica a cererii din Germania pentru componente auto, datorata unui efect de contagiune catre alti producatori auto, nu ar face decat sa creasca impactul. Iar Romania nu este una dintre tarile estice cele mai afectate de aceste evolutii economice din Germania.
Pe langa aceste evenimente deja de maxima notorietate, mai vreau sa va aduc in atentie o stire economica ce nu a avut prea multa vizibilitate pe plan local, cu toate ca in momentul de fata Germania este prima piata de export a Romaniei, exporturile totale catre aceasta tara insumand 19% din total. Stirea ne anunta ca moralul consumatorilor germani a coborat, pentru a doua luna consecutiv, pana la cea mai mica valoare din acest an de la indicele raportat in februarie, o coborare aflata sub estimarile analistilor intervievati de Reuters. Pentru a spune adevarul pana la capat, indicele chiar si asa se afla inca peste nivelul valorilor de anul trecut. Dar tendinta e de natura sa ingrijoreze si este un semnal important.
Analistul companiei GFK care realizeaza aceste estimari a declarat ca aceasta evolutie are putin de a face cu conditiile interne ale Germaniei, ci mai degraba cu conditiile internationale care au devenit turbulente. Si, ca sa intelegem mai bine la ce se refera, merita sa adaugam si prognoza sa. “Masura in care tendinta descrescatoare va continua va depinde de modul in care decidentii politici vor aborda problema crizei internationale in urmatoarele saptamani si luni, si, in primul rand, a crizei refugiatilor”. Sutem deci in situatia in care sentimentele de ingrijorare si teama nemtilor incep sa aiba un impact potential negativ asupra economiei germane.
Deci grupurile acelea de entuziasti care agita in Germania pancarte cu “Bine ati venit” si care sunt date scepticilor est-europeni ca exemplu de reprezentativitate pentru ospitalitatea si deschiderea europeana, pana la urma nusunt reprezentative? Aparent nu. Sentimentul de ingrijorare la nivelul populatiei este in crestere si pare sa inceapa sa se apropie din ce in ce mai mult de sentimentul populatiei din partea de est a UE, in timp ce clivajul fata de proprii lideri este in crestere.
Reuters anunta pe 26 septembrie ca doua sondaje de opinie realizate in Germania sugerau ca popularitateacancelarului a scazut substantial datorita modului in care a administrat problema refugiatilor simultan cu o polarizare in crestere a societatii. Doar 50% dintre germani erau multumiti de abordarea cancelarului in ce priveste imigrantii, in timp ce 43% erau nemultumiti. Cred ca pe masura ce noii veniti isi vor face din ce in ce mai mult simtita prezenta, situatia se va inrautati, efectul de pendul fiind destul de cunoscut in psihologia comportamentala in momentul in care asteptari nerealiste si excesiv de optimiste sunt confruntate cu realitatea si genereaza o reactie puternic opusa. Este o situatie care o vedeti de multe ori reflectata si pe pietele financiare, fiind o sursa majora de volatilitate, din care cei care raman cu capul pe umeri reusesc sa faca bani.
Lucrurile nu stau mai bine nici in Franta, unde vedem o crestere a popularitatii partidului de extrema dreapta Frontul National, care, conform un sondaj citat de Reuters, este considerat de 51% dintre francezi a fi indreptatit sa ceara o pozitie mai ferma impotriva imigrantilor. Cam asta este focul cu care se joaca liderii europeni actuali in momentul de fata…
Apostrofari de tipul “tarile care nu impartasesc valorile noastre (…) trebuie sa inceapa sa isi adreseze intrebari despre locurile lor in Uniunea Europeana” imi ridica mai multe intrebari. Prima este: ce inseamna “ale noastre”? – in conditiile clivajului in crestere intre segmente ale populatiei si liderii lor. Conform acestor valori cam cati necunoscuti in necaz ar trebui sa primeasca UE in “sufragerie”, inainte sa inchida usa? Si dupa ce inchide usa,prioritatea valorilor va ramane aceeasi, sau o schimbam? Cei care nu vor sa primeasca necunoscuti in “sufragerie” ar trebui pedepsiti si pusi la zid sau ar trebui sa li se ofere alternative rezonabile? Liderii est-europeni care dau glas si reflecta ingrijorarile propriei populatii sunt mai de condamnat decat liderii vest-europeni? Adica decat cei care au facut o pirueta de 180 de grade, de la gafele declaratiilor initiale de incurajare a imigratiei, dupa ce au fost confruntati cu schimbarea masiva a sentimentului propriei populatii?
Apostrofarea franceza mi-a adus aminte de momentul alegerilor prezidentiale din Romania anului 2000, cand calificarea in turul 2 a reprezentantului Partidului Romania Mare a produs in presa vestica, inclusiv in cea franceza, un val de comentarii “didactice” legate de imaturitatea democratiei si electoratului romanesc. Doar doi ani mai tarziu liderul extremei dreapta Jean Marie Le Pen se califica in turul doi al alegerilor prezidentiale franceze… Si intrebarea care decurge de aici este: Dupa doi ani de absorbtie a milioane de refugiati, cum isi vor schimba europenii scara valorilor si cine vor fi noii politicieni care ne vor predica atunci noile valori?
Pentru ca sa raspunzi insa la aceste intrebari trebuie sa ai o viziune si deocamdata tarile acuzate ca nu inteleg “viziunea europeana” a nucleului UE sunt tarile est-europene. In cazul in care aceasta ”viziune europeana” a stat la baza amanariii cu ani de zile a liberalizarii pietei muncii pentru est-europeni de teama “invaziei” lor pe pietele muncii din vest, iar acum presupune acomodarea a milioane de cetateni non-EU din motive de demografie, atunci cu siguranta aceasta “viziune” se cere explicata foarte serios. La urma urmei germanii nu au imbatranit intr-o noapte din vara anului 2015, nu-i asa?
Ceea ce vreau sa spun este ca greu putem gasi in Europa azi pe cineva care sa fie in masura sa dea lectii, si cu atat mai putin cand vorbim de integrarea minoritatilor. “Valorile europene” sunt multe si istoria ne-a aratat cum variaza prioritizarea lor in functie de cerintele momentului sau interesele celor mai puternici. In aceste conditii, o solidaritate intre toti membrii de pe pozitii de egalitate este cu siguranta de dorit pentru rezolvarea problemelor existente. Dar cu o minima conditie, care sa justifice legitimitatea unei astfel de solicitari: ca si decizia generatoare a problemei sa fi fost luata tot impreuna.
Riscul altminteri este alienarea unei parti a UE, ca un bonus la decuplarea, din nou, a liderilor politici vestici de propriul electorat si stimularea astfel a gruparilor extremist-nationaliste. Si sa nu ne iluzionam. Razgandirea de ultima clipa a politicienilor polonezi, admirata zilele acestea ca o virtute de diversi comentatori locali, si care a lasat pur si simplu in ofsaid si Grupul de la Visegrad si partenerul strategic pe nume Romania, nu inseamna si ca electoratul polonez si-a schimbat opinia la fel de brusc.
In concluzie, in contextul evolutiilor descrise poate ca e bine sa ramanem atenti, cumpatati si consecventi in deciziile pe care le luam si sa nu sarim imediat in barca gonflabila a valorilor europene de moment pentru a traversa marea unor incertitudini profunde. Putem pune umarul la rezolvarea unei probleme alaturi de ceilalti, dar asta nu trebuie sa ne impiedice sa ne exprimam opinia diferita. Poate nu intamplator, cele mai reticente sunt exact tarile estice, care au exersat inregimentarea automata a politicii externe in decenii de apartenenta la lagarul comunist.
La urma urmei au ajuns “pripa” si “razgandirea” cele mai recente valori europene la care suntem chemati sa aderam?
P.S. Va recomand “The benefits of migration are questionable”, un excelent articol in engleza scris acum cateva zile de editorialistul de marca al Financial Times, Martin Wolf. Il puteti citi in contextul comentariilor mele de mai sus si din “Are economia Romaniei nevoie de imigratie?”, analiza din FT invitand si ea la prudenta, intelepciune si contestand absolutizarea beneficiilor imigratiei.
***
Radu Crăciun este economistul-șef al BCR. Mai multe analize și comentarii pot fi citite pe blogul lui Radu Crăciun – AICI
