marți

19 martie, 2024

10 aprilie, 2017

Privind in trecut, inca refuz sa cred ca un proiect de complexitatea zonei euro a fost demarat ca un proiect politic. Adica, un proiect care ar fi trebuit sa aiba in primul rand, daca nu chiar in exclusivitate, un fundament economic, a fost creat, de fapt, in pofida mozaicului economic care il compunea.

Stim acum ca criteriile de la Maastricht, care ar fi trebuit sa filtreze economic tarile care intrau in zona euro, nu au fost nici pe departe relevante pentru a prezice cum vor performa tarile respective in zona monedei unice. Stachetele stabilite de aceste criterii au fost de fapt joase si, chiar si asa, au fost tari care au trecut pe sub ele prin artificii de raportare.

Ca de obicei, slabiciunile sistemului nu au aparut in perioadele de prosperitate, ci in perioadele de criza. De abia atunci a fost adus in lumina reflectoarelor faptul ca tarile din zona euro, cu toate ca facusera parte dintr-o zona monetara comuna, avusesera de fapt evolutii divergente. Si aici nu vorbim despre  suspectul de serviciu Grecia, sau despre flancul nordic al UE fata de flancul sudic. Vorbim despre principalii doi membri ai UE, Franta si Germania, ale caror economii in interiorul zonei euro au avut evolutii diferite.


Din pacate, privind la ce se intampla acum in Europa, sunt semne ca liderii europeni tot nu inteleg care este problema. Ei continua sa ignore factorul economic, considerand ca decizia politica este cea care conteaza. In ce alta nota am citi o reuniune recenta a unor state europene promotoare ale unei Europe in doua viteze, adica promotoare ale ideii ca ele ar trebui sa fie nucleul acestei Europe?

Germania, Franta, Spania si Italia, acestea sunt tarile care se considera suficient de omogene economic pentru a duce mai departe integrarea europeana. Bineinteles ca este o noua iluzie, ele nu sunt catusi de putin omogene economic, iar lucrul acesta se vede de la distanta cu ochiul liber. Iluzia continua sa fie alimentata de considerente politice. Cred insa ca nucleul dur nu are nicio sansa sa se integreze si sa functioneze intr-o astfel de structura bazata doar pe aderenta la zona euro.

Pentru ca ceea ce se ignora cu obstinatie atunci cand vine vorba de un proiect de integrare mai profunda este componenta culturala, care a fost si va ramane un impediment major. Cultura nationala, valorile, principiile pe care le are o natiune sunt reflectate in ultima instanta in rigoarea si calitatea guvernantei acelei tari: caror teme li se da prioritate, care cheltuieli bugetare sunt considerate a fi mai importante, in ce masura regulile sunt facute ca sa fie incalcate sau respectate.

Daca criteriile de la Maastricht au fost niste praguri negociate cu o anumita dificultate, daca criteriile de convergenta reala sunt acum agreeate cu o dificultate si mai mare, ne putem oare inchipui ca se va ajunge vreodata la un accord pentru niste praguri culturale de aderare la zona euro? Adica stabilirea unui sistem de referinta  in raport cu care o tara sa fie considerate indreptatita sau nu sa adere la zona euro. In contextul crizei Gemrnai a facut tentative de a impune modelul cultural german in rezolvarea problemelor economice ale tarilor din flancul sud. Esecul si scandalul au fost pe masura…


Pentru ca, din punctul de vedere al culturii si traditiilor, modelul economic german nu are nicio legatura cu modelele mediteraneene ale aspirantelor la nucleul dur al zonei euro. Transferuri fiscale intre bugetele german si cel italian, ca sa dau doar un exemplu, sunt o utopie si ar reprezenta o sinucidere politica in Germania atat de mandra de austeritatea ei bugetara si de surplusurile bugetare pe care le are. Fara un transfer de suveranitate fiscala catre o conducere politica unica europeana, Statele Unite ale Europei raman un proiect utopic. “Liderii UE care promoveaza iluziile unei Europe unite au pierdut legatura cu propriile popoare si risca  sa piarda in fata euroscepticilor populisti” spunea in mai 2016 presedintele Consiliului Europei, Donald Tusk.

Ceea ce se incearca acum este, din pacate, o intoarcere la iluziile mentionate de Donald Tusk, care nu cred ca are cum sa duca la rezultatele scontate. Nu marginalizarea tarilor Est Europene va rezolva problemele zonei euro, ci recunoasterea faptului ca zona euro in aceasta diversitate culturala este disfunctionala si va ramane asa atata timp cat va avea ambitia de a integra tari cu valori si traditii atat de diverse, pastrand prerogativele conducerilor nationale.

Motivul pentru care aceasta suferinta se prelungeste este avantajul pe care o tara ca Germania il are prin utilizarea unei monede mai slabe decat ar recomanda competitivitatea sa. Tocmai existenta tarilor din flancul sudic permite acest lucru, iar Germania nu are niciun interes sa se desparta de ele prea curand, incercand sa prelungeasca cat mai mult viata zonei euro. Asta pentru a pastra competitivitatea exporturilor sale.

Cu toate ca liderii europeni se poarta ca si cum ar fi primit un nou mandat de accelerare a integrarii, populatia ramane mai degraba precauta si pe alocuri chiar eurosceptica. Fortarea notei nu va ajuta, ba dimpotriva. “Obsedati de ideea unei integrari instantanee si totale, am omis sa observam ca oamenii obisnuiti ai Europei nu impartasesc entuziasmul nostru. Deziluzionati de marile viziuni ale viitorului, ei ne cer sa facem fata realitatii imediate mai bine decat am facut-o pana acum” spunea acelasi Donald Tusk. Iar aceste evaluari cred ca isi pastreaza in continuare valabilitatea.

Astfel de concluzii cred ca sunt extrem de importante pentru o tara ca Romania, care si-a facut un obicei ca la fiecare doi ani sa vina cu o noua tinta de aderare la zona euro.  Dupa modelul european, si pentru decidentii romani aderarea la zona euro este perceputa ca un proiect politic in care decizia parlamentelor bate orice alte problema de substanta.

Si in cazul Romaniei aceasta este o mare eroare. Cu atat mai mare cu cat si diferentele intre ea si zona euro sunt mai mari. Exista un curent de opinie care spune: nici in UE nu eram pregatiti sa intram si am intrat, iar apoi am fost fortati sa convergem. Cred ca o abordare similara in cazul aderarii la zona euro omite doua lucruri esentiale.

In primul rand trebuie sa fii acceptat de comunitatea la care vrei sa aderi. Nici nu poate fi vorba de asa ceva dupa experienta Greciei, Portugaliei, Spaniei, tari salvate mai mult sau mai putin in extremis de la intrarea in incapacitate de plata. Membrii puternici ai zonei euro nu au niciun apetit pentru a accepta prematur o tara precum Romania, chiar si acum cand practic indeplineste criteriile de la Maastricht. De ce? Din motivul celei de a doua omisiuni care se face: diferenta substantiala de dezvoltare economica si impredictibilitatea politicilor interne.

Romania este o tara care, din punctul de vedere al productivitatii, al competitivitatii, se gaseste inca semnificativ sub media zonei euro, asa cum arata si studiul coordonat de domnul profesor Daianu. Deci prima sarcina pentru Romania este sa recupereze rapid decalajul de dezvoltare fata de zona euro printr-o crestere constant buna.

A doua sarcina, poate chiar si mai dificila decat recuperarea economica, este schimbarea mentalitatilor, a valorilor pe care le impartasim, a lipsei de rigoare cu care conducem economia si societatea.

Din acest motiv, cred ca, nu ar mai trebui sa abordam cu atata superficialitate si, pe alocuri, ipocrizie, aderarea Romaniei la zona euro. Pentru ca obiectivul Romaniei nu ar trebui sa fie aderarea la zona euro. El ar trebui sa fie modernizarea si dezvoltarea tarii, astfel incat apoi sa intram in zona euro atunci cand vom considera ca a sosit momentul potrivit.

Avem foarte mult de muncit la asta si daca ne apucam azi, vom fi foarte ocupati cel putin pentru urmatorii 8 ani.

***
Radu Crăciun este președinte și director general al BCR Pensiimai multe analize pot fi citite pe blogul personal.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

4 răspunsuri

  1. Pentru a ne situa pe calea integrarii economice reale in UE, trebuie clarificate si intelese un set minimal de adevaruri nationale si comunitare:
    1.UE nu este o uniune economica ci expresia formala (non-politica) a „Capitalului financiar-bancar si industrial European/American”, in „format multinational sau national vestic” al tarilor dezvoltate.Ratiunea si functia sa UNICA este de a utiliza resursele nationale si europene, pentru a extrage si asigura profit proprietarilor acestui Capital!
    Aceasta fiind ratiunea sa de a exista si functiona, nu este de asteptat dezvoltarea economica si industriala a Romaniei fara atragerea acestui Capital intr-un proces national de industrializare, capabil sa asigure beneficii pentru ambele parti.Acest lucru poate fi numai rezultatul final al unui „proiect de tara” cu obiectivul reindustrializarii, capabil sa ATRAGA/COINTERESEZE Capitalul in procesul investitional industrial al Romaniei.
    In concluzie, dezvoltarea tarii este conditionata strict de capacitatea ei PROGRAMATICA de a asigura Capitalului conditii optime pentru a realiza beneficii si profit in urma locarii in Romania de intreprinderi industriale, creatoare de noi locuri de munca si generatoare de resurse pentru viitoarea reconstructie economica si industriala nationala.Aceste resurse se constituie prin incasarea de impozite la buget si textura industriala pe care se va articula si dezvolta sistemul IMM romanesc, cu evolutie viitoare de la mica si mijlocia intreprindere, catre marea intreprindere industriala.
    2.In lipsa investitiilor industriale masive ale Capitalului strain, antreprenoriatul roman ramine mai departe in coma economica, neavind pe ce sa se articuleze spre a asimila – asa cum arata anul trecut analiza firmei COFAGE – urmatoarea etapa de dezvoltare:trecerea la activitatea durabila si eficienta industriala!
    3.Aceasta evolutie economica si industriala nu se produce de la sine, ci din contra, fara proiectul de reindustrializare, numai Capitalul va extrage profit din locarea totala a fortei de munca in tarile dezvoltate, din transferul locurilor de munca in Vest prin intermediul supermarketurilor straine, care sterg de pe fata pamintului intreprinderile agricole si mica industrie ramasa, exploatind resursele naturale si de forta de munca ramase in tara, prin proprietatea asupra utilitatilor de orice fel.In lipsa unui proiect de reindustrializare, Romana devine treptat o tara emigrata, cu datorie externa in crestere, cu terenul agricol instrainat, fara locuri de munca, etc., avind ca rezultat intreaga munca nationala in folosul Capitalului strain.Investind si cumparind treptat intreaga Romanie, Capitalul si posesorii/administratorii sai nici nu mai au nevoie de a veni in tara noastra, numind conducerea si supraveghetorii necesari – astfel ca beneficiile si spolierea noastra economica urmeaza sa o asiguram noi-insine!Peste 10 – 15 ani, la momentul scadentei datoriei externe, solutia va fi vinzarea tarii pe bucati, pe modelul Greciei…

  2. 4.”Slabiciunile” UE se datoreaza disparitiei sistemului comunist dupa 89, care a produs si schimbarea de „proiect” comunitar, disparind omgenitatea si interesul absolut de dezvoltare generala a tarilor componente, care a facut intr-un deceniu din Spania franchista (de pilda) o tara industriala.Dupa 89 nu mai exista motivatia miltara si strategica de a consuma in mod excesiv (ca pina la caderea comunismului) resursele financiare bugetare ale tarilor dezvoltate in folosul tarilor comunitare inapoiate.Astazi fiecara tara dezvoltata este pentru ea si mai putin pentru cele inapoiate economic si industrial – primite in Uniune din inertie si folosite ca rezerve de resurse utilizabila in dezvoltarea tarilor „dezvoltate”.Capitalul si-a insusit functia „dezvoltatoare” industrial pina in 89 doar ca exceptie de la functia sa fireasca, spoliatoare national, din cauza pericolului disparitiei lui prin „victoria mondiala” a comunismului.Odata pericolul trecut – Capitalul si-a reluat functia spoliatoare obisnuita, obiectiva sub raport sistemic – dar in acelasi timp utilizabila drept creatoare de dezvoltare economica si industriala in zonele sau tarile in care acesta face investitii industriale.Defectul acestuia, care a produs (in parte) actuala disparitie a economiei si industriei nationale romanesti, poate fi transformat in calitate economica, la fel cum torentele unui fluviu nestapinit produc ravagii, pina cind este indiguit si produce energie si beneficii agricole, prin irigatii.
    Acestei transformari i-ar corespunde proiectul de reindustrializare, ca „proiect de tara” a Romaniei!
    5.Fara indoiala, ca liderii europeni „nu inteleg care este problema” UE, care nu are un fundament economic din cauza propriilor lideri cit si a liderilor nationali (romani de exemplu).
    Lipsind proiectele de dezvoltare economica si industriala nationala (al Romaniei si tarilor inapoiate economic), liderii UE nu au baza logistica, economica, financiara, institutionala, etc. de realizare a „proiectului economic european”, incercind dupa 2002 sa cirpeasca stagnarea industriala cu bani alocati pe baza unor directive si strategii teoretice – in lipsa unui proiect economic unional, unitar si fezabil!Neintelegind necesitatea si functia proiectelor nationale „asociate” in cel European, toti analistii dezbat probleme colaterale negative, rezultante ale acestui minus programatic, ca mentalitatea antieconomica sau diversitatea culturala ca obstacole in calea dezvoltarii.
    6.Proiectele nationale de dezvoltare economica si industriala au capacitate sistemica de schimbare, aliniind mentalitatile la interesul economic national si evolutia culturala de orice fel, la comendamentele si rigorile asimilarii progresului general national.
    Ele cuprind ansamblul de masuri politce, economice, sociale, administrative, legislative, organizatorice, normative, guvernamentale, etc. prin care viziunea, solutiile si strategile economistilor sint „transformate” in instrumente de initiere a dezvoltarii industriale, in tehnici de accelerare a acesteia, transmitind investitorilor straini ca Romania face totul pentru permisivitatea si rentabiltatea investitiilor.
    7.Practic dezvoltarea industriala ia startul NUMAI dupa asumarea de catre guvernul Grindeanu-Dragnea a „proiectului de reindustrializare” si prezentarea lui PUBLICA.Acesta a fost propus guvernului acum doua luni, iar refuzul evaluarii si promovarii sale va insemna esecul „revolutiei economice si salariale”, promise in Campania Electorala.Fara proiect, guvernarea Grindeanu-Dragnea se va inscrie in aceeasi lista a esecurilor economice si generale pe care PSD a deschis-o prin guvernarea Ponta, cu utopia celor 250 de mii de noi locuri de munca, 12 miliarde de Euro investitii straine, crestere industriala de 4 la suta pe an, etc.!

  3. Domnule Craciun

    moneda EURO a fost un plan POLITIC de cel mai inalt nivel.
    In momentul adoptarii euro (ca ideee, ca moneda de cont) der Kanzler Helmut Kohl sagt „EURO este o problema de pace sau razboi in secolul XXI” (Nu cautatu linkuri .. e o stire din aia care se da o singura data. Poate daca cauati in colectile de ziare .. gasiti unul care sa il citeze)
    Aduceti-va-ti aminte de cum au fost convinsi olandezii sa voteze Korect la al doilea referendum pe acelasi subect „Doua saptamani de razboi sunt mai scumpe decat integrarea!!”

    Deci optiunea a fots EURO aus das Krieg…

    Si EURO si-a facut datoria… a impus peturi „korecte” aceleasi si in Danemarca si in Grecia si la altii recent promovati „europeni” si Doicea a castigat ENORM.

    Domnule asta este polityica la cel mai inalt nivel . Poate ati auzit care era ultima ratio regum si a cui deviza era. Luis Soparele facea politica la nivel european domnule…

  4. Inteleg, exista diferente culturale mari (care, insa, sunt mici in raport cu alte diferente culturale). Care ar fi insa solutia? Renuntarea la moneda unica? Renuntarea la UE? Sau unificarea mai accentuata – fiscala, politica, etc. – cu un centru unic de decizie?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

4 răspunsuri

  1. Pentru a ne situa pe calea integrarii economice reale in UE, trebuie clarificate si intelese un set minimal de adevaruri nationale si comunitare:
    1.UE nu este o uniune economica ci expresia formala (non-politica) a „Capitalului financiar-bancar si industrial European/American”, in „format multinational sau national vestic” al tarilor dezvoltate.Ratiunea si functia sa UNICA este de a utiliza resursele nationale si europene, pentru a extrage si asigura profit proprietarilor acestui Capital!
    Aceasta fiind ratiunea sa de a exista si functiona, nu este de asteptat dezvoltarea economica si industriala a Romaniei fara atragerea acestui Capital intr-un proces national de industrializare, capabil sa asigure beneficii pentru ambele parti.Acest lucru poate fi numai rezultatul final al unui „proiect de tara” cu obiectivul reindustrializarii, capabil sa ATRAGA/COINTERESEZE Capitalul in procesul investitional industrial al Romaniei.
    In concluzie, dezvoltarea tarii este conditionata strict de capacitatea ei PROGRAMATICA de a asigura Capitalului conditii optime pentru a realiza beneficii si profit in urma locarii in Romania de intreprinderi industriale, creatoare de noi locuri de munca si generatoare de resurse pentru viitoarea reconstructie economica si industriala nationala.Aceste resurse se constituie prin incasarea de impozite la buget si textura industriala pe care se va articula si dezvolta sistemul IMM romanesc, cu evolutie viitoare de la mica si mijlocia intreprindere, catre marea intreprindere industriala.
    2.In lipsa investitiilor industriale masive ale Capitalului strain, antreprenoriatul roman ramine mai departe in coma economica, neavind pe ce sa se articuleze spre a asimila – asa cum arata anul trecut analiza firmei COFAGE – urmatoarea etapa de dezvoltare:trecerea la activitatea durabila si eficienta industriala!
    3.Aceasta evolutie economica si industriala nu se produce de la sine, ci din contra, fara proiectul de reindustrializare, numai Capitalul va extrage profit din locarea totala a fortei de munca in tarile dezvoltate, din transferul locurilor de munca in Vest prin intermediul supermarketurilor straine, care sterg de pe fata pamintului intreprinderile agricole si mica industrie ramasa, exploatind resursele naturale si de forta de munca ramase in tara, prin proprietatea asupra utilitatilor de orice fel.In lipsa unui proiect de reindustrializare, Romana devine treptat o tara emigrata, cu datorie externa in crestere, cu terenul agricol instrainat, fara locuri de munca, etc., avind ca rezultat intreaga munca nationala in folosul Capitalului strain.Investind si cumparind treptat intreaga Romanie, Capitalul si posesorii/administratorii sai nici nu mai au nevoie de a veni in tara noastra, numind conducerea si supraveghetorii necesari – astfel ca beneficiile si spolierea noastra economica urmeaza sa o asiguram noi-insine!Peste 10 – 15 ani, la momentul scadentei datoriei externe, solutia va fi vinzarea tarii pe bucati, pe modelul Greciei…

  2. 4.”Slabiciunile” UE se datoreaza disparitiei sistemului comunist dupa 89, care a produs si schimbarea de „proiect” comunitar, disparind omgenitatea si interesul absolut de dezvoltare generala a tarilor componente, care a facut intr-un deceniu din Spania franchista (de pilda) o tara industriala.Dupa 89 nu mai exista motivatia miltara si strategica de a consuma in mod excesiv (ca pina la caderea comunismului) resursele financiare bugetare ale tarilor dezvoltate in folosul tarilor comunitare inapoiate.Astazi fiecara tara dezvoltata este pentru ea si mai putin pentru cele inapoiate economic si industrial – primite in Uniune din inertie si folosite ca rezerve de resurse utilizabila in dezvoltarea tarilor „dezvoltate”.Capitalul si-a insusit functia „dezvoltatoare” industrial pina in 89 doar ca exceptie de la functia sa fireasca, spoliatoare national, din cauza pericolului disparitiei lui prin „victoria mondiala” a comunismului.Odata pericolul trecut – Capitalul si-a reluat functia spoliatoare obisnuita, obiectiva sub raport sistemic – dar in acelasi timp utilizabila drept creatoare de dezvoltare economica si industriala in zonele sau tarile in care acesta face investitii industriale.Defectul acestuia, care a produs (in parte) actuala disparitie a economiei si industriei nationale romanesti, poate fi transformat in calitate economica, la fel cum torentele unui fluviu nestapinit produc ravagii, pina cind este indiguit si produce energie si beneficii agricole, prin irigatii.
    Acestei transformari i-ar corespunde proiectul de reindustrializare, ca „proiect de tara” a Romaniei!
    5.Fara indoiala, ca liderii europeni „nu inteleg care este problema” UE, care nu are un fundament economic din cauza propriilor lideri cit si a liderilor nationali (romani de exemplu).
    Lipsind proiectele de dezvoltare economica si industriala nationala (al Romaniei si tarilor inapoiate economic), liderii UE nu au baza logistica, economica, financiara, institutionala, etc. de realizare a „proiectului economic european”, incercind dupa 2002 sa cirpeasca stagnarea industriala cu bani alocati pe baza unor directive si strategii teoretice – in lipsa unui proiect economic unional, unitar si fezabil!Neintelegind necesitatea si functia proiectelor nationale „asociate” in cel European, toti analistii dezbat probleme colaterale negative, rezultante ale acestui minus programatic, ca mentalitatea antieconomica sau diversitatea culturala ca obstacole in calea dezvoltarii.
    6.Proiectele nationale de dezvoltare economica si industriala au capacitate sistemica de schimbare, aliniind mentalitatile la interesul economic national si evolutia culturala de orice fel, la comendamentele si rigorile asimilarii progresului general national.
    Ele cuprind ansamblul de masuri politce, economice, sociale, administrative, legislative, organizatorice, normative, guvernamentale, etc. prin care viziunea, solutiile si strategile economistilor sint „transformate” in instrumente de initiere a dezvoltarii industriale, in tehnici de accelerare a acesteia, transmitind investitorilor straini ca Romania face totul pentru permisivitatea si rentabiltatea investitiilor.
    7.Practic dezvoltarea industriala ia startul NUMAI dupa asumarea de catre guvernul Grindeanu-Dragnea a „proiectului de reindustrializare” si prezentarea lui PUBLICA.Acesta a fost propus guvernului acum doua luni, iar refuzul evaluarii si promovarii sale va insemna esecul „revolutiei economice si salariale”, promise in Campania Electorala.Fara proiect, guvernarea Grindeanu-Dragnea se va inscrie in aceeasi lista a esecurilor economice si generale pe care PSD a deschis-o prin guvernarea Ponta, cu utopia celor 250 de mii de noi locuri de munca, 12 miliarde de Euro investitii straine, crestere industriala de 4 la suta pe an, etc.!

  3. Domnule Craciun

    moneda EURO a fost un plan POLITIC de cel mai inalt nivel.
    In momentul adoptarii euro (ca ideee, ca moneda de cont) der Kanzler Helmut Kohl sagt „EURO este o problema de pace sau razboi in secolul XXI” (Nu cautatu linkuri .. e o stire din aia care se da o singura data. Poate daca cauati in colectile de ziare .. gasiti unul care sa il citeze)
    Aduceti-va-ti aminte de cum au fost convinsi olandezii sa voteze Korect la al doilea referendum pe acelasi subect „Doua saptamani de razboi sunt mai scumpe decat integrarea!!”

    Deci optiunea a fots EURO aus das Krieg…

    Si EURO si-a facut datoria… a impus peturi „korecte” aceleasi si in Danemarca si in Grecia si la altii recent promovati „europeni” si Doicea a castigat ENORM.

    Domnule asta este polityica la cel mai inalt nivel . Poate ati auzit care era ultima ratio regum si a cui deviza era. Luis Soparele facea politica la nivel european domnule…

  4. Inteleg, exista diferente culturale mari (care, insa, sunt mici in raport cu alte diferente culturale). Care ar fi insa solutia? Renuntarea la moneda unica? Renuntarea la UE? Sau unificarea mai accentuata – fiscala, politica, etc. – cu un centru unic de decizie?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: