vineri

29 martie, 2024

7 februarie, 2019

După trei runde de negocieri cu reprezentanți ai guvernului sau cu conducerea PSD, asociația primarilor este în continuare nemulțumită de propunerea de alocare bugetară venită de la guvern sau din partea PSD. Mai mulți primari au discutat miercuri, peste 3 ore, problema bugetului administrațiilor locale cu Liviu Dragnea, care le-a transmis că nu poate să facă concesii din cauză că ”nu se închid cifrele”.

„Nu ne-am înțeles. Cel mai dureros este că cifrele, care sunt cifre, pentru unii arată ceva, pentru alții altceva. Sunt pierderi masive pentru municipii”, a spus la Digi24 Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

„Administrația locală este privită cu aroganță și dispreț”, a spus și primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.


„Dl Dragnea a venit să ne înveţe altă matematică, nu cea pe care o ştim din clasa a treia, şi să ne explice cum nouă ne cresc veniturile, dar în realitate ele scad. Noi, primăriile, avem cheltuieli suplimentare pe lângă cele sociale, tot din decizii adoptate de guvern: de exemplu, majorarea salariilor în construcţii”, a spus și primarul din Ploiești, Adrian Dobre.

„Dl Dragnea ne-a spus o parte din ieșire: să dăm noi afară oameni, să schimbăm noi sistemul social, să venim cu proiecte de zone metropolitane. Nu vorbim de culoare politică, e lovit tot sistemul administrației”, a spus Gheorghe Falcă.

„Ticăloşenia e că permanent se discută de descentralizare, în campanie, la congrese. În realitate, primul pas e finanţarea, independenţa financiară. Ce s-a întâmplat în 2018 e dezastrul administraţiei locale. Cetățenii să știe să nu se mai aștepte la servicii de calitate din partea primăriilor, pentru că primăriile nu mai au cu ce, pentru că li s-au tăiat veniturile drastic”, a mai spus Robert Negoiță.

„La Sectorul 3, noi plătim 2 milioane de euro pe an doar încâlzirea la şcoli. Or, asta n-ai cum să o închizi, că avem elevi acolo”, a adăugat edilul.


El a adăugat că a concediat 200 de oameni anul trecut.

„Dacă au crescut veniturile la bugetul de stat cu 32%, cea mai mare creştere din istoria României, că aşa am văzut pe Facebook şi n-am decât să iau de bun, că doar nu ne mint cei care ne conduc… Dacă în administraţia centrală au crescut cu 32%, la noi de ce se taie sau se spune să nu pierdeţi faţă de acum doi ani?”, a mai spus Negoiţă.

„Noi trebuia să avem bugetul până acum. După o iarnă cu îngheț-dezgheț trebuia să ne apucăm să plombăm… Să nu ai bani să oferi servicii publice normale, nu mai vorbim de investiții, pentru că trebuie să dăm vitamina D”, a spus Gheorghe Falcă.

„Azi, în partea finală, dl Dragnea a zis: ce aţi vrea să facem? Cum să închidem cifrele? Vorbiţi cu Finanţele, că nu se închid cifrele. Nu se închid cifrele, trebuie să fim sinceri. N-a avut nicio lacrimă în momentul în care colegi primari spuneau: domnule preşedinte, uitaţi, au crescut cheltuielile sociale, pe subvenţia termică, la gaz, cheltuielile de la şcoli şi noi trebuie să le plătim. Dl Dragnea a spus: eu sunt bucuros că v-au crescut veniturile şi punct”, a spus Gheorghe Falcă.

„Dragnea ne-a spus astăzi: Domnilor, eu puteam să nu vă dau nimic. Până la urmă e la noi, noi avem pâinea şi cuţitul şi noi decidem. Noi avem majoritatea în Parlament, noi decidem, putem să nu vă dăm nimic. Aşa ne-a spus”, a spus și Robert Negoiţă.

Declarațiile lor vin după ce președintele PSD, Liviu Dragnea, a dat asigurări că primăriile și consiliile județene vor avea cel puțin la fel de mulți bani ca în bugetul de anul trecut.

„Eu le-am spus că în discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții Guvernului și cu membri ai Parlamentului sunt asigurări de la guvern că vor avea cel puțin bugetele pe care le-au avut anul trecut și o mare parte din municipii vor avea bugete mai mari, inclusiv cu cheltuielile sociale, iar la județe și comune vor fi bugete mai mari. Este o creștere de 27 la sută în toată administrația locală din cota defalcată de TVA”, a spus Liviu Dragnea.

„Vor fi niște modificări. Guvernul va suplimenta de la bugetul de stat acolo unde un municipiu sau orice localitate care nu poate acoperi”, a adăugat el.

În ceea ce priveşte acuzaţiile Gabrielei Firea conform cărora primăria Capitalei pierde 25% din buget, liderul PSD a declarat că primarii de sectoare împreună cu primarul general trebuie să aibă joi o întâlnire în care să stabilească de comun acord cum îşi împart banii. Potrivit lui Robert Negoiţă, întâlnirea ar urma să aibă loc la Ministerul Finanţelor.

„Trebuie să se ducă la o întâlnire toţi primarii de sectoare şi doamna primar general mâine la Ministerul de Finanţe. Pe mine mă interesa ca bugetul pentru toată Capitala să crească şi creşte, iar cum se împart banii între Primăria Capitalei şi primarii de sectoare trebuie să decidă ei şapte, cu argumente, cu atribuţii, cu competenţe, cu proiecte pe masă. Cei şapte să decidă, pentru că s-au mai întâlnit o dată. Cei şase primari de sector au semnat o hârtie către Ministerul de Finanţe. Să mai facă o întâlnire şi împreună să hotărască. Din punctul meu de vedere, cum decid ei aşa vom aproba şi în Parlament”, a spus Liviu Dragnea

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Pentru ca Primariile, ca administratie locala sa nu mai „fie privite cu aroganta si dispret”, trebuie ca ele sa produca „dezvoltare economica, industriala si agricola”, nu sa ceara cote mai mari din impozitele pentru care nu misca un deget, de 30 de ani!
    Industria este absenta in majoritatea zonelor administrative, paminturile stau in pirloaga la comune, deoarece primarii nu se preocupa sa le cultive cu noi culturi rentabile si usor de intretinut – constituite de aronia, afinul canadian si siberian, ori de altele ca smeura, murele, alunul sirian, etc.!
    Ce sa-si bata capul primarii cu dezvoltarea economica, cind au probleme
    personale mai importante, ca afacerile din care se imbogatesc?
    Pentru a iesi din actuala stagnare a unor intregi zone economice, P.Ministrii ar trebui ca in urmatorii 5 ani sa aloce primariilor strict impozitele rezultate din propria preocupare si efort de sustinere a investitorilor industriali si agricoli, nu din banii la care nu contribuie cu nimic.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Pentru ca Primariile, ca administratie locala sa nu mai „fie privite cu aroganta si dispret”, trebuie ca ele sa produca „dezvoltare economica, industriala si agricola”, nu sa ceara cote mai mari din impozitele pentru care nu misca un deget, de 30 de ani!
    Industria este absenta in majoritatea zonelor administrative, paminturile stau in pirloaga la comune, deoarece primarii nu se preocupa sa le cultive cu noi culturi rentabile si usor de intretinut – constituite de aronia, afinul canadian si siberian, ori de altele ca smeura, murele, alunul sirian, etc.!
    Ce sa-si bata capul primarii cu dezvoltarea economica, cind au probleme
    personale mai importante, ca afacerile din care se imbogatesc?
    Pentru a iesi din actuala stagnare a unor intregi zone economice, P.Ministrii ar trebui ca in urmatorii 5 ani sa aloce primariilor strict impozitele rezultate din propria preocupare si efort de sustinere a investitorilor industriali si agricoli, nu din banii la care nu contribuie cu nimic.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: