sâmbătă

20 aprilie, 2024

17 aprilie, 2018

Birourile permantente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au decis, marți, ca înfiinţarea comisiei speciale care să modifice legile securităţii naţionale şi a comisiei speciale pentru elaborarea Codului administrativ să primească miercuri votul final în plenul Parlamentului.

Președintele PSD anunţa la finalul lunii martie că va fi înfiinţată o comisie specială pentru modificarea a 15 legi privind securitatea naţională, precizând că nu şi-au propus încă un termen limită până la care să fie finalizat proiectul de modificare.

Președintele ALDEargumenta nevoia înfiinţării unei comisii pentru modificarea legislaţiei privind securitatea naţională prin aceea că unele legi din domeniu sunt ”din anii ’90 şi trebuie puse în acord cu noile realităţi politice şi cu noile ameninţări la care România trebuie să facă faţă”.


Cu privire la Codul administrativ, Liviu Dragnea a anunţat, luni, că în perioada următoare va avea loc o întâlnire cu oameni din conducerea partidului, miniştri şi reprezentanţi din administraţia locală pentru a finaliza Codul administrativ şi Codul finanţelor publice. Dragnea a spus că vor fi discuţii şi cu celelalte partide politice.

Ca reacție la anunțul lui Liviu Dragnea, UDMR a cerut amânarea dezbaterilor pe Codul administrativ, despre care afirmă că este un proiect care conține ”multe-multe greșeli”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: