luni

22 aprilie, 2024

28 mai, 2018

PSD a decis în sfârșit să organizeze un miting pentru susţinerea premierului Viorica Dăncilă. A fost stabilită şi data manifestaţiei, în mod neoficial: 9 iunie. Urmează ca zilele următoare să fie făcut anunțul de către Liviu Dragnea, anunță Digi24.

Data de 9 iunie a fost stabilită de principiu de către liderii PSD, iar membrii au fost informați să se pregătească pentru a ieși în stradă ca să o susțină pe Viorica Dăncilă, dar și pe cei din conducerea partidului.

Călin Popescu Tăriceanu a asigurat în trecut că va susține o astfel de manifestație și că ALDE vor scoate și ei oameni în stradă.


Coaliția vrea să dea un mesaj ferm de susținere la atacurile făcute la adresa lui Liviu Dragnea, PSD și Guvern.

O ședință de partid urmează să aibă loc la finalul săptămânii sau la începutul celei viitoare pentru a oficializa această propunere, pentru că Liviu Dragnea este plecat din țară.

Liderul PSD va efectua în perioada 29-31 mai o vizită oficială la Berna, în cadrul unui eveniment al Consiliului Naţional al Confederaţiei Elveţiene. În plus, marți, Liviu Dragnea are ultimul termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în dosarul angajărilor fictive la DGASPC Teleorman, dosar în care DNA cere şapte ani şi jumătate de închisoare.

Urmează deci ca Liviu Dragnea să anunțe în mod oficial acest miting la care, potrivit social-democraților, vor fi aduși cel puțin 65.000 de persoane, fiecare sector fiind responsabil să vină cu 10.000 de oameni- o cifră mult sub milionul de oameni pe care PSD anunța în primăvară că îi va aduce în București.


Se conturează ideea organizării de manifestații similare și în orașe din țară.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: