marți

16 aprilie, 2024

10 decembrie, 2018

Guvernul va emite o ordonanţă de urgenţă pentru adoptarea Codului Penal şi Codul de Procedură Penală, modificate de Comisia Iordache.

Ministrul Justiției a precizat ulterior că această ordonanță nu se referă la amnistie sau grațiere.

”La ședințele la care am participat nu s-a discutat despre amnistie sau grațiere. S-a hotărât să vedem care sunt posibilitățile legale de a accelera procedura de legiferare în părțile declarate constituționale. Vom analiza în ce măsură vom putea emite una, două OUG care, respectând deciziile CCR, să vedem cum putem transpune în lege cerințele CCR”, a spus Tudorel Toader.


Curtea Constituţională a admis parţial, în toamnă, sesizările transmise de Instanţa supremă, PNL, USR şi preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu proiectele legilor pentru modificarea Codului de procedură penală și a Codului penal.

Parlamentul a înființat o comisie specială- Comisia Iordache- care pune în acord deciziile CCR cu proiectele elaborate de parlament. În mod normal, Parlamentul trebuie să continuie acest proces legislativ, nu să accepte ca Guvernul să preia această sarcină.

Tudorel Toader nu a justificat luni urgența acestor modificări impuse Guvernului de PSD.

Ordonanţa va modifica, afirmă PSD, doar articolele declarate constituţionale, nu şi pentru cele 31 de articole din Codul Penal şi cele 64 de articole din Codul de Procedură Penală pe care CCR le-a declarat neconstituţionale.


Acelea vor fi dezbătute în continuare în parlament, a declarat luni premierul Viorica Dăncilă după ședința CEx PSD.

”S-a hotărât în unanimitate, la propunerea unui coleg, ca articolele declarate constituţionale să vedem oportunitatea de a fi promulgate printr-o OUG. Am avut o primă discuție, vom discuta cu ministrul Justiției să vedem… Nu am vorbit despre un termen până la care să emitem ordonanța”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă întrebată dacă această ordonanță va fi emisă în 2018.

Întrebată de ce modificarea Codurilor penale nu se face prin procedura dezbaterii parlamentare, premierul Dăncilă a răspuns: ”Am văzut că foarte multe legi au durat foarte mult, au fost contestații, dar în ce privește aplicarea acestor legi termenul a fost depășit”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: